Bucuria unei educații întru Adevăr și Viață pentru tinerii de astăzi

În contextul Anului omagial dedicat educației religioase a tinerilor creștini, la început de an cred că este de folos să zăbovim puțin și să reflectăm asupra atitudinii și orientării pe care ar trebui să le asumăm în ceea ce privește susținerea și cultivarea unei educații autentice și cu impact pentru generația tinerilor de astăzi. Trebuie să fim conștienți că înainte de a structura, dezvolta și implementa proiecte și programe educaționale sau parteneriate între parohie şi școală în domeniul educației este esențială străduința pentru trăirea unei stări de spirit empatice cu nevoile efective ale copiilor, adolescenților și tinerilor de azi. Ideal ar fi ca, dincolo de cuvinte frumoase care devin adesea clișee cu iz de lozincă, să încercăm să‑i iubim așa cum sunt. Să se simtă încercarea noastră de dragoste, de asumare. Poate e prea mult! Nu este facil pentru părintele sau profesorul de astăzi să‑l poarte în rugăciune, să‑l asume cu o dragoste jertfelnică pe adolescentul sau tânărul de astăzi. Dar măcar să ne străduim în cultivarea unei atitudini de empatie față de generația actuală a tinerilor.

Tinerii de astăzi au o nevoie imperativă de modele vii. Pentru ei, nu cadrul instituțional contează, ci omul viu, capabil de jertfă, de înțelegere, de dăruire, de dragoste. Cineva care trăiește plinătatea Vieții și este capabil să dăruiască această Viață este recunoscut și ascultat de aceștia. Din păcate, ne‑am obișnuit adesea cu o critică facilă și exterioară a adolescenților și a tinerilor, pe care‑i considerăm prizonierii mentalității dominate de insignifiant, bani, plăcere din societatea de consum de astăzi. Este o atitudine comodă, întrucât criza educației o identificăm în factori exteriori. Ne amăgim, crezând că putem camufla absența unei persoane vii și iubitoare prin proiecte și programe educaționale, desfășurate într‑o autosuficiență de tip birocratic.

O educație edificatoare pentru viață, cultivată prin cooperarea dintre Familie, Biserică și Școală, se face plecând de la oameni vii, de la persoane concrete și unice, fiecare cu daruri specifice, nu prin programe dezvoltate în mod impersonal. Proiectele, programele și structurile de tip instituțional trebuie să constituie cadrul de sporire a comuniunii interpersonale, să favorizeze întâlnirile în plan personal, astfel încât să fie redescoperită și valorificată bucuria de a face lucruri împreună, de a trăi împreună realități de viață.

Pentru o misiune reală cu tinerii este nevoie de oameni de forță, de persoane care să‑și ia în serios credința și invocarea acesteia să fie verificată prin viață. Pentru o educație misionară autentică contează enorm respectarea libertății celuilalt. Este esențial să evităm o atitudine de a‑i încadra pe adolescenți și pe tineri în tiparele noastre, de a‑i înregimenta în acțiuni pe care noi le credem utile. Nici un tânăr de forță nu va accepta să fie înregimentat, să devină un număr în statisticile sau rapoartele de activitate cu tinerii din parohii. O abordare de tip utecist în care primează imaginea misiunii în detrimentul evenimentului real de viață îndepărtează tinerii de elită. Tinerii, prin excelență, au nevoie de autenticitate. Nu‑i putem amăgi cu propaganda, chiar atunci când aceasta este făcută cu bune intenții și în numele unor idealuri generoase.

Responsabilitatea cultivării unei educații religioase veritabile este uriașă, cu atât mai mult cu cât se constată o intensificare a intruziunilor de tip ideologic în domeniul educațional. Gândirea și atitudinea structurată prin corectitudinea politică, prin spirit antreprenorial, eficientă în cadrul mecanismelor societății de consum de astăzi sunt repere educaționale cultivate tot mai accentuat în școlile publice. Noile proiecte ale planurilor de învățământ din gimnaziu propun în trunchiul comun discipline în acest sens precum: Educație pentru drepturile omului, Educație interculturală, Educație pentru cetățenie democratică, Educație economică.

Tehnologia informației, care depășește orice ideologie și fascinează în mod irezistibil copiii, adolescenții și tinerii de astăzi, este promovată uneori fără discernământ, de la vârste foarte fragede. Deși în familiile de astăzi copiii sunt tot mai greu de dezlipit de puterea magică a unui ecran, încă din primii ani de școală sunt invitați să învețe după manuale digitale și să folosească abuziv diferite tehnologii ale invitaţiei. Această tendință din școlile publice este materializată în proiectele noilor planuri de învățământ pentru gimnaziu prin disciplinele Tehnologia informației și a comunicațiilor, respectiv Educație tehnologică.

Ideologia de gen, tot mai agresivă în ultima vreme, se concretizează în politica educațională prin promovarea unei educații sexuale (sub paravanul educației pentru sănătate), prin care în mod înșelător se afirmă intenția de a‑i ajuta pe adolescenți și pe tineri să cunoască unele lucruri utile referitoare la sexualitate. Nu acest tip de educație în sine este negativ, ci modul vădit ideologic prin care ideologia de gen este promovată în cadrul disciplinei menționate.

În noianul ideologic din educația actuală se impune necesitatea promovării unei educații, inclusiv religioase, prin care să fie trăită bucuria împărtășită prin Adevăr și Viață. În mod special tânărul de astăzi, debusolat de artificialitatea ideologiilor contemporane, resimte, pe alocuri cu un anumit radicalism, nevoia de Adevăr și de Viață. Nu întâmplător, adolescenții și tinerii se simt atrași de persoane pentru care Adevărul invocat este Viața efectivă. Adevărul spulberă iluziile și amăgirile fantasmelor și utopiilor dezvoltate în societatea actuală. Libertatea nu înseamnă libertinaj prin care în mod egoist se cultivă o atitudine posesivă (se rămâne în registrul de a avea, inclusiv persoana fiind redusă la un obiect prin care sunt satisfăcute propriile patimi). Libertatea presupune demnitatea de a fi întru Adevăr. Poate fi liber doar cel care trăiește întru Adevăr. Hristos este foarte clar în acest sens: „Veți cunoaște Adevărul, și Adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32).

Părintele Teofil Părăian, ascultat și iubit de tineri, la rândul său a iubit enorm tinerii și aceștia au fost prioritari în misiunea lui duhovnicească. Părintele Teofil mărturisea că tinerețea este asociată cu bucuria, iar bucuria autentică provine din Adevărul, Viața și Lumina credinței. Închei, în acest sens, cu menționările părintelui Teofil: „Dorim mai ales tinerilor să aibă lumină în suflet. Pentru că dacă ai lumină, mai ales la tinerețe, poți avea până la sfârșit și până în veșnicie. Și dacă n‑o ai la tinerețe, nu‑i sigur că o poți dobândi după aceea… Nu se potrivește tinerețea cu tristețea… Nu mi‑a plăcut niciodată un tânăr trist. Totdeauna am crezut că un tânăr trebuie să fie un om plin de bucurie, de nădejde, de entuziasm… De fapt, un om credincios trebuie să fie un om tânăr. Și într‑un fel toți suntem tineri, numai că suntem tineri de mai multă vreme. Și, dacă suntem tineri, înseamnă că trebuie să fim oameni de bucurie, ca bucuria credinței să stăpânească în sufletele noastre, pentru că credinţa noastră este izvor de bucurie, de nădejde, este deschiderea raiului spre noi, este raiul în viața noastrăÎ (arhim. Teofil Părăian, Veniți de luaţi bucurie, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2007, pp. 288‑289).