Lecție despre fericire și recunoștință

Să faci ceea ce faci pentru semeni ca pe o proprie împlinire. Iată lecția majoră despre fericire și recunoștință față de Dumnezeu pe care părintele Valentin Ștefan și preoteasa Veronica o împărtășesc zilnic în Așezământul social „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din Episcopia Giurgiului. Din dragostea lui Dumnezeu pentru viață, cei doi există. Pentru că amândoi au fost pe punctul de a nu se mai bucura de darul vieții. Astăzi, ei îngrijesc în comuna Slobozia o familie extinsă, cu 11 mame și 36 de copii.

Așezământul social „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din comuna Slobozia, Episcopia Giurgiului, a fost înființat în 2009, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ambrozie. În 2010, a fost acreditat pentru serviciul de recuperare a mamelor și copiilor, victime ale violenței în familie. Adică pentru persoane vulnerabile, pentru care Biserica se face pe sine casă și familie.

Cazuri unice

Aici, 11 mame și 36 de copii, victime ale violenței în familie, primesc cazare, hrană, asistență medicală și socială, consiliere psihologică și juridică. Aici, monahia Andreea Dragomir, medic de familie, și preoteasa Veronica Ște­fan, directorul așezământului, se ocupă de sănătatea celor asistați.

Majoritatea cazurilor din centru provin din mediul rural. Fenomenul violenței în familie se manifestă însă în toate păturile societății. Aici trăiesc mame și copii care provin din căsătorii ratate, din concubinaj, care fie au locuit cu agresorul, fie familiile naturale nu le susțin. Fiecare caz este o po­veste unică. De aceea și recuperarea lor se face în mod individual. Copiii sunt susținuți să-și continue studiile. La fel și mamele care nu au reușit să absolve clasele gimnaziale. „Le susținem chiar și în vederea absolvirii unor cursuri de calificare, pentru că numai astfel își pot găsi un loc de muncă și pot să-și crească copiii fără sprijinul nostru. Avem cazuri pentru care reintegrarea nu se poate face în perioada legală de ședere la noi. De aceea prelungim asistarea, astfel încât mamele să se poată desprinde în siguranță de noi și să se reintegreze. Altfel, tot ajutorul nostru se va spulbera când, fără viziune, fără siguranță bine definită, se trezesc din nou vulnerabile în stradă cu copiii de mână. Avem și mămici care și-au găsit loc de muncă și care își permit plata unei chirii. Sau mămici care și-au refăcut relația cu familiile naturale”, ne mărturisește doamna preoteasă Veronica Ștefan.

Bucuria copiilor

Centrul social de la Slobozia funcționează ca o adevărată școală familială, unde mamele învață să fie bune gospodine, să îngrijească de propriii copii, să dobândească încredere și respect pentru munca mâinilor. „Avem aici un atelier de creație în care realizăm diferite obiecte. De trei ani suntem beneficiarii unui proiect finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului în cadrul căruia s-au desfă­șurat activități creative cu valență terapeutică atât pentru mame, cât și pentru copii”, ne mai spune doamna preoteasă.

Am întrebat-o apoi ce o motivează să se ocupe de suferința altora. „Bucuria copiilor”, mi-a răspuns. „Faptul că mă primesc cu brațele deschise și că se bucură când mă văd. Ei îmi dau putere și motivație să merg mai departe. Să continui ceea ce am început. Nădejdea că este ceva bun în fața lui Dumnezeu. Și, poate, este o faptă care ne va ajuta și pe noi să ne mântuim. Dar și o recunoștință pentru că, datorită dragostei Lui, atât eu, cât și părintele existăm. Amândoi am fost pe punctul de a fi copii avortați de părinții noștri. Dumnezeu S-a milostivit însă de noi și nu s-a întâmplat lucrul acesta. Și, pentru că El ne-a păstrat în viață, am hotărât să facem și noi ceva pentru semenii noștri. Avem doi copii care s-au născut în mijlocul celor din centru, cu care se joacă, cu care mănâncă și care văd ceea ce se întâmplă ca pe ceva normal”, ne-a mai spus doamna preoteasă Veronica Ștefan.

Părintele Valentin Ștefan, care slujește la o parohie din Giurgiu, a oficiat mai întâi în bisericuța de piatră din curtea așezământului. Sfinția sa se ocupă de pregătirea duhovnicească a celor din așeză­mânt și ne-a vorbit despre lipsa educației în societate, din cauza căreia apar problemele cu care se confruntă aceste mame, și despre patimile ce robesc familiile: băutura, desfrânarea, lucruri care des­tramă familia. „Din aceste motive apar eșecurile. Iar eu încerc să rezolv duhovnicește asemenea probleme. Atât cât mă luminează Dumnezeu. Rezultatele acestei păstoriri nu se pot vedea decât înaintea lui Dumnezeu. Trăind în lume, trebuie să le faci și pe cele ale lumii. Ești obligat să intri în sistem și să rezolvi problemele prin sistem. Nu doar prin cele du­hovnicești. Trebuie să fim realiști și să înțelegem această relație. Avem aici copii la grădiniță, la școală. Alții merg mai departe. Două fete, de pildă, urmează liceul pedagogic, iar un băiat seminarul teologic. Fiecare cu problemele lui. Lucrurile sunt complexe. Prin rezultatele acestor copii ne putem da și noi seama de rezultatele muncii noastre și de faptul că prin Biserică, până la urmă, toate se pot îndrepta”, ne mărturisește părintele Valentin Ștefan.

Împlinirea colectivă

Înainte de a părăsi centrul social, i-am întrebat pe cei doi ce este fericirea. „Fericirea nu se poate exprima decât din punct de vedere sufletesc, nu prin lucruri exterioare. Fericirea înseamnă a simți bucuria lui Dumnezeu, nu numai în persoana ta, ci și în cel de lângă tine. În împlinirile lui. Fericirea este o problemă colectivă. Ca și mântuirea. Pentru că El vrea să ne mântuim cu toții. Ce bucurie ai avea tu să te mântuiești și să fii în rai văzându-l pe fratele tău că se chinuie în iad, cum spune Sfântul Siluan Athonitul? Asta, cred eu, rezumă totul. Lumea noastră, din păcate, nu-L conș­ti­en­tizează pe Dumnezeu. De aceea este nefericită”, mi-a răspuns părintele Ștefan. „Eu mai repede aș spune că sunt împăcată, că fac ceea ce simt și că mă împlinește ceea ce fac”, mi-a spus și doamna preoteasă. Două răspunsuri în aceeași lecție despre fericire, așa cum se trăiește ea în marea familie de la Slobozia-Giurgiu.