Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Fara categorie HomePage Lumina cunoașterii, darul Crăciunului

Lumina cunoașterii, darul Crăciunului

Galerie foto (5) HomePage
Un articol de: Pr. Ioan-Aurelian Marinescu - 16 Dec, 2018

„Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței...” Așa începe troparul sărbătorii Nașterii Domnului, cu afirmația că prin venirea lui Hristos a intrat în lume nu doar chipul omului desăvârșit, ci și revelația Sensului, descoperirea desăvârșită, care cuprinde totul. Lumina cunoașterii! Chiar pe acest subiect este însă purtată dintotdeauna lupta împotriva creștinismului și a lui Hristos și se ridică împotriva Lui toți cei care cred că dețin cunoaș­terea, socotind că în numele acestei cunoașteri și al rațiunii trebuie să distrugă tot ceea ce are vreo legătură cu Pruncul din peștera Betleemului.

Adversitatea cu care sunt priviți creș­tinii durează de două mii de ani. Iată, Sfântul Apostol Pavel, în primul secol d.Hr., ajungea la Atena și se prezenta în fața Areopagului, unde stăteau toate somitățile științei și ale filosofiei epocii. Acolo, în inima lumii antice, el îl propovăduiește pe Hristos răstignit și înviat. Însă ei, acești înțelepți, își bat joc de el și îi spun: „Despre această problemă te vom asculta mâine”. În spatele lor se află marele și puternicul Imperiu Roman.

Suntem în plină prigoană contra Bisericii. Împotriva crești­nilor se poartă o luptă; aceștia sunt persecutați, sunt masacrați de aproape două secole: sunt depuși din toate drepturile, sunt în afara legii, sunt considerați niște paria. Învățătura și cultul lor sunt ironizate, iar ei sunt batjocoriți și calomniați.

Însă, în mijlocul acestui întuneric, al acestei uri, același Sfânt Apostol Pavel scrie creștinilor cu calm și simplitate: „În toate înfățișându-ne pe noi înșine ca slujitori ai lui Dumnezeu (...), ca niște amăgitori, deși iubitori de adevăr, ca niște necunoscuți, deși bine cunoscuți, ca fiind pe pragul morții, deși iată că trăim; ca niște pedepsiți, dar nu uciși; ca niște întristați, dar pururea bucurându-ne, ca niște săraci, dar pe mulți îmbogățind; ca unii care n-au nimic, dar pe toate le stăpânesc” (2 Corinteni 6, 4-10).

Credința în Hristos, sumă și punct ultim ale cunoașterii

Anii au trecut. Treptat, filosofii, savanții au început să mediteze asupra acestei învățături care li se păruse atât de incomprehensibilă, irațională și ciudată. În mijlocul celui de-al doilea secol, un filosof, pe nume Iustin, care își petrecuse toată viața căutând adevărul, studiind toate științele, a descoperit în final creștinismul. Opera lui a ajuns până la noi. Ce l-a condus către această credință persecutată și spre o moarte de martir? Răspunsul lui este: „Lumina cu­noaș­terii”, o rațiune superioară și înțelepciunea Reve­lației creș­tine care îmbrățișează totul. Singur creștinismul este capabil să răspundă la toate întrebările, să satisfacă total spiritul investigator al omului, setea inimii omenești.

Acesta este Logosul, care înseamnă, în limba greacă, „sens” și „cunoaștere”. Or, nu se spune în Evanghelie că El este Logosul, sensul și cunoașterea tuturor? Câteva decenii mai târziu, avem înaintea noastră un alt reprezentant al Olympiei antice, pe Clement de Alexandria. Credința creștină ajunge și la el, se revelează ca sumă și punct ultim al cunoașterii, ca desăvârșirea tuturor cercetărilor, a tuturor așteptărilor omenești. Numeroși sunt cei care au avut o viață asemănătoare Sfinților Iustin și Clement. Până la urmă, Imperiul și-a înclinat capul orgolios în fața Stăpânului și Domnului răstignit, pe care Îl disprețuise atât de mult timp.

Este începutul „erei creștine” în istoria evoluției umanității și a culturii. Cum s-a născut însă posibilitatea de a uita rădăcinile de unde provine tot ceea ce trăim și respirăm noi astăzi? Crești­nismul se întipărește în carnea și sângele vieții noastre; fără el este imposibil să înțelegem arta, filosofia, știința.

În zilele noastre însă, din nou, orgoliul spiritului omenesc se revoltă împotriva celor mai pre­țioase comori ale cunoașterii, contra binelui și a frumuseții. Pe ce se sprijină însă această revoltă? Doar pe forță. Este însă aceasta o modalitate de a discuta, de a convinge? Adversarii creș­tinismului, în ultimă ins­tanță, nu au alte argumente decât calomnia și propaganda.

Ca răspuns, în Biserici răsună cu aceeași putere imnul: „Naș­terea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței”. Cu aceeași convingere și fermitate, mărturisim că acolo unde este o căutare adevărată, o sete, o iubire a adevărului, ele conduc, mai devreme sau mai târziu, la Hristos. „Întru El era viață și viața era lumina oamenilor... Și lumina – continuă Sfântul Evanghelist Ioan – luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 4-5).

Întreg cosmosul dă mărturia existenței Creatorului

Tot înțelesul sărbătorii Naș­terii Domnului se află tocmai în această afirmație, în această mărturisire de credință. Lumina cu­noștinței, care pătrunsese atunci în lume și strălucise în ea, nu ne-a părăsit, nu s-a stins. Chiar dacă noi am ajuns departe în studiul universului, cele mai bune spirite ale epocii noastre încep să întrezărească slava dumnezeiască, lumina cunoaș­terii Sale în imensitatea fără margini a cosmosului, în legile sale, în frumusețea sa. Steaua care i-a condus pe magi spre peșteră încetează astfel să mai fie o poveste înduioșătoare, iar noi auzim din nou adevărul veșnic al cuvintelor psalmului „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria” (Psalmul 18, 1). Întregul univers aspiră la unitate, la pace, la iubire. Unde însă le va putea el găsi? În economie? În clinchetul armelor? În riva­lități?

Cu din ce în ce mai multă evidență crește nostalgia a ceva care ar putea atinge cel mai profund inima noastră, așa cum o lumină strălucește peste tot. Însă aceasta nu poate veni decât de la Hristos. Nu există nici o altă cale decât porunca iubirii pe care El ne-a dat-o. Nu există nici o altă înțelepciune, nici un alt obiectiv, în afară de Împărăția lui Dumnezeu pe care El a vestit-o. Nu există nici un alt drum decât cel al desăvârșirii, pe care El ni l-a descoperit: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48).

Tocmai din această iubire cosmică, din această lumină, stră­lucește Nașterea Domnului. Auzim mereu răsunând în străfundul ființei noastre acest imn triumfal: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Privim mereu cu o vedere duhovnicească aceeași lumină a cunoașterii și răspundem cu o voce tot interioară acestei bucurii noi, cu un imn plin de recu­noștință: „Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, ­înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul. Lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit”.

(Traducere şi adaptare a unui fragment din lucrarea: Père Alexandre Schme­mann, Vous tous qui avez soif... Entretiens spi­rituels, coll. L'échelle de Jacob, deuxième série, YMCA Press & OEIL François-Xavier de Guibert, Paris, 2005, pp. 129-132)