„Uniunea Voluntarilor”, un alt fel de acasă

Orice act caritabil săvârșit de Biserică poartă în adâncul adevărului lui semnul jertfei și al iubirii frățești față de aproapele. Această dimen­siune comunională se zidește zi de zi și în Parohia „Uniunea Voluntarilor”, Protopopiatul Ilfov Nord, din Arhiepiscopia Bucureștilor. Totul a început după ce preotul paroh Marius Zamfir a cunoscut foarte mulți oameni nevoiași care cerșeau în fața bisericii și s-a hotărât să îi ajute.

Să transformi sărăcia și neajunsurile unor copii nevoiași în bucurie și speranță, suferința și deznădejdea unor bătrâni în lumină și pace sufletească înseamnă, cu adevărat, să faci din Biserică un alt fel de acasă, în care fiecare se simte membru al aceleiași familii. În această di­recție își îndreaptă slujirea părintele paroh Marius Zamfir și părintele coslujitor Dănuț Ungureanu, de la parohia mai sus pomenită.

De la cerșit la facultate

Activitatea socială a Parohiei „Uniunea Voluntarilor” din orașul ilfovean Voluntari a debutat în anul 2007, odată cu venirea aici a părintelui Marius Zamfir. O bucată de timp, aceasta s-a conturat în jurul Sfintelor Masluri, care se desfășurau regulat în prima miercure din fiecare lună a anului, prilej ca după slujbă preotul să ofere pachete cu alimente credincioșilor nevoiași. Când numărul lor a crescut, s-a hotărât ridicarea unei trapeze în curtea bisericii, clădire finalizată în prezent, în care se va desfășura o parte din activitățile social-filantropice ale parohiei. „Mai avem de terminat utilarea bucătăriei cu echipament profesional și obținerea avizelor necesare pentru a o face pe deplin funcțională. Când se vor realiza toate acestea, vom putea asigura, la început, hrana necesară pentru 15-20 de familii. După aceea, în funcție de posibilități, numărul celor asistați va fi mai mare”, ne spune părintele paroh Marius Zamfir.

Totul a început după ce preotul a cunoscut foarte mulți oameni nevoiași care cerșeau în fața bisericii. Atunci a hotărât să facă ceva ca să rezolve într-un fel problema. „De aici ideea înființării trapezei. Am vizitat mai multe din aceste familii acasă, pentru a le cunoaște situația. Așa am ajuns să acordăm sprijin copiilor lor ca să continue școala și să meargă mai departe cu studiile. Doi dintre acești tineri, spre exemplu, care provin dintr-o familie cu zece copii, cu tatăl bolnav, datorită ajutorului nostru, au ajuns să absolve seminarul, iar în prezent unul dintre ei este student la Teologie. Când i-am cunoscut, cerșeau cu frații lor în cimitir! Pe cei doi i-am adus în biserică, i-am îmbrăcat frumos și i-am pregătit să ne ajute la strană. Apoi au venit și ceilalți frați. Acum ne ajută și ei la diferite acțiuni pe care le desfășurăm”, ne mai mărturisește părintele paroh.

În mijlocul bătrânilor

În noua clădire care găzduiește trapeza (în fapt, un veritabil centru social, cu două apartamente amenajate la etaj, construit exclusiv din resursele financiare ale parohiei), s-a derulat și programul „Alege școala!”, cu fonduri europene, la care au participat 15 copii, pregătiți de profesori voluntari, care au beneficiat și de o tabără la munte. Lor, parohia le-a asigurat îmbrăcăminte și fonduri pentru rechizite școlare. Și astăzi acești copii se află sub ocrotirea Bisericii. Dar rechizite școlare au fost oferite și altor câtorva zeci de elevi din parohie și nu numai.

Un rol important în această activitate îl are Comitetul de femei, foarte activ, care identifică toate cazurile sociale pe care Biserica se străduiește să le sprijine.

Funcționarea în proximitatea bisericii a două așezăminte sociale particulare pentru persoane în vârstă a determinat parohia ca o parte din activitatea ei socio-filantropică să fie îndreptată și spre cei care trăiesc acolo. „Pe bătrânii din cele două cămine noi îi asistăm din punct de vedere spiritual, și nu numai. Nu mergem pe la ei doar de sărbători, ci tot timpul. Le ducem pachete cu hrană și alte produse care le sunt necesare. Este vorba despre câteva zeci de bătrâni care trăiesc acolo”, ne mai spune părintele paroh.

Unul dintre aceste centre, Casa Speranței „Anacris”, l-am vizitat și noi, având astfel posibilitatea să cunoaștem nemijlocit modul de slujire pe care cei doi părinți îl desfășoară aici.

Domnul Petre Georgescu, de 76 de ani, un fost sculer matrițer la Întreprinderea Optică Română din București, internat în centru de numai o săptămână, se bucură de vizitele celor doi preoți din parohie, iar doamna Mihaela Dumitru, proprietarul Casei Spe­ranței „Anacris”, ne confirmă „colaborarea excepțională cu preoții parohiei” și efectul benefic al slujirii sfințiilor lor asupra celor 21 de bătrâni, femei și bărbați, peste 80 de ani, pe care îi îngrijește. „Părinții vin de fiecare dată când îi solicităm. Ne bucurăm foarte mult când îi vedem la poartă, pentru că știm că îi vor spovedi și îi vor împărtăși pe acești semeni ai noștri, că vor vorbi cu ei și că le vor oferi și câte un cadou. Slujirea, dragostea și înțelegerea lor completează pe deplin asistența medicală, îngrijirea și supravegherea continuă pe care le dedicăm acestor oameni, împlinind, spiritual, ceea ce exprimă și dictonul sub care noi ne desfășurăm întreaga activitate: „Dacă dânșii nu ar fi fost, nici noi nu am fi acum”.

„De implicat ne implicăm, și nu ușor uneori”

„În ceea ce facem, suntem motivați de exemplul Mântuitorului Hristos, dar și de dorința de a schimba ceva în bine. Noi, preoții, trebuie să arătăm lumii că facem ceva bun și că schimbăm ceva chiar și în atitudinea Bisericii. Deseori suntem criticați, pe nedrept, că nu ne implicăm suficient în viața socială. Dar lucrurile nu stau deloc așa. Poate că nu comunicăm mai mult, nu facem cunoscută activitatea noastră caritabilă, din smerenie sau poate din prea puțină pricepere, dar de implicat ne implicăm, și nu ușor uneori. Aici, la nivelul parohiei, credincioșii știu foarte exact ce facem noi, ce face Biserica, și de aceea ne și sprijină. Cum altfel s-ar explica donațiile pe care le fac credincioșii Bisericii? Cum s-ar putea defini altfel modul centralizat în care, la rândul nostru, le îndreptăm darul către cei care au efectiv nevoie de ajutor? Prin acest fel de slujire, noi, preoții, dovedim că Biserica se implică și s-a implicat totdeauna în viața socială a comunității, iar critica, de cele mai multe ori, este lipsită de fundament”, ne mărturisește părintele Dănuț Ungureanu.

Și, astfel, slujirea filantropică a Bisericii devine un alt fel de acasă. Spațiu referențial în care re­laționarea este una de tip familial, iar bucuriile, încercările, dragostea și responsabilitatea se trăiesc în spiritul modelului desăvârșit de viață și dăruire adus nouă de Mântuitorul Iisus Hristos.