La invitaţia voluntarilor Paraclisului Catedralei Naţionale, 60 de elevi din comuna prahoveană Drăgănești au vizitat vineri, 6 septembrie, Baza 90 Transport Aerian Otopeni „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”. Excursia le-a oferit copiilor ocazia de a admira aeronavele românești și de a pătrunde în tainele aviației. Acţiunea face parte din proiectul „Ajutor pentru elevi”, derulat de voluntari, care cuprinde activități de mentorat pentru tinerii care au nevoie de o consiliere în alegerea profesiei. Vizita a inclus și un moment artistic susținut de un grup de elevi din cadrul Centrului Cultural „Ion Manu” din Otopeni, coordonat de naistul român Vasile Răducu.