După două luni de la instituirea stării de urgență, generată de răspândirea noului coronavirus, credincioșii timișoreni s-au reunit în rugăciune, în parcul din proximitatea Catedralei Mitropolitane din
După două luni de la instituirea stării de urgență, generată de răspândirea noului coronavirus, credincioșii timișoreni s-au reunit în rugăciune, în parcul din proximitatea Catedralei Mitropolitane din
În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Duminica a 5-a după Paşti, a Samarinencei, în Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Nichita Romanul”. La
În Duminica a 5-a după Paști, ierarhii din eparhiile Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la altarele de vară special amenajate în afara catedralelor și au rostit cuvinte de învățătură în
În Duminica a 5‑a după Paști, a Samarinencei, pe Colina Bucuriei a fost săvârșită prima Sfântă Liturghie arhierească după încetarea stării de urgență, la care au participat și credincioși din
Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit miercuri, 13 mai, Sfânta Liturghie în paraclisul mănăstirii ortodoxe române din
Credincioși din Capitală au participat vineri dimineața pe Colina Bucuriei la prima Sfântă Liturghie săvârșită după încetarea stării de urgență. Potrivit îndrumărilor bisericești, Sfânta Liturghie a
În ultima perioadă, parohiile românești din diasporă au trebuit să se adapteze situației provocate de pandemie. Astfel, deși credincioșii nu au putut participa la slujbele Bisericii, filantropia a fost
În ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Ioan Valahul, marți, 12 mai 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Schitul
La începutul anilor 2000, este (re)adus în discuție faptul că martiriul se derulează ca un sacrificiu liturgic public. În carnea creștinilor care suferă, cuvântul și Împărăția lui Hristos sunt mărturisite
În Duminica a 4-a după Paști, a Vindecării slăbănogului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârșit Sfânta Liturghie în
În Duminica a 4-a după Paști, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit Sfânta Liturghie în Duminica a 4-a după Paşti, în Paraclisul Episcopal din Baia Mare. În cuvântul de învăţătură, Preasfin
Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a 4-a după Paşti, în paraclisul de la Reședința Episcopală din Oradea. În predica rostită, ierarhul
În Duminica a 4-a după Paşti, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Mălineşti, Protopopiatul Vaslui, ne-a transmis părintele Cosmin Gubernat,
În Duminica a 4-a după Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Încoronării din orașul Marii Uniri și a rostit cuvântul de
În Duminica a 4-a după Paști, a vindecării slăbănogului de la Vitezda, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului,
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a săvârşit Sfânta Liturghie din Duminica a 4-a după Paşti în Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Nichita
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie în Paraclisul Ecclesia al Muzeului Mitropolitan. Slujba arhierească a putut fi urmărită on-line de
În Duminica a 4-a după Paşti, când a fost pomenită minunea vindecării slăbănogului de la Vitezda de către Domnul Hristos, ierarhii din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au săvârşit Sfânta Liturghie la
În Duminica a 4‑a după Paşti, a Vindecării slăbănogului de la Vitezda, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric