Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat duminică, 23 octombrie, în mijlocul credincioșilor Parohiei Mierlari din localitatea ilfoveană Jilava, Protopopiatul Ilfov Sud. Întâistătătorul Bisericii noastre a rostit la finalul Sfintei Liturghii un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit înțelesurile duhovnicești ale Evangheliei vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor și a resfințit biserica parohială cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului”, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Cei care s-au evidențiat în realizarea sau sprijinirea lucrărilor săvârșite la acest sfânt lăcaș au primit din partea Preafericirii Sale distincții.


