Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit miercuri, 27 iulie, Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii „Sfântul Mucenic Pantelimon” din Drăgășani, județul Vâlcea.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit miercuri, 27 iulie, Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii „Sfântul Mucenic Pantelimon” din Drăgășani, județul Vâlcea.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent miercuri, 27 iulie, de Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, la Mănăstirea „Buna Vestire” de la Cheile Cibului, judeţul
Credincioşii constănțeni l‑au cinstit miercuri, 27 iulie, pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa unde se află şi un fragment din cinstitele moaşte ale sfântului
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a sărbătorit miercuri, 27 iulie, 14 ani de la momentul întronizării ca Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, 27 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Tot creștinul însetat de limpezimea sufletului, dar și de tămăduire trupească, nu încetează să stăruie în rugăciune către toate Puterile Cerești. Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este grabnic ajutător în
Biserica nouă a parohiei bucureștene Mărcuța și‑a sărbătorit miercuri, 27 iulie 2022, hramul de vară, „Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon”. Numeroși enoriași și credincioși din alte zone
De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, biserica închinată acestuia de lângă Foișorul de Foc din Capitală și‑a sărbătorit hramul. În ajunul praznicului, marți, 26 iulie, la
Un fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon a fost așezat spre închinare marți, 26 iulie, în biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe”‑Capra din Protoieria Sector 2 Ca
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie duminică, 24 iulie, la Parohia „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor
Sfântul Mare Mucenic și doctor fără de arginți Pantelimon a fost cinstit după cuviință miercuri, 27 iulie, și în localitatea de la periferia Capitalei așezată sub ocrotirea sa. În biserica Parohiei
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, prăznuit miercuri, 27 iulie, este unul dintre cei mai iubiți sfinți tămăduitori, fiind numit și „doctor fără de arginți”, întrucât darul vindecărilor sale nu poate avea
Luni, 1 noiembrie, i-am sărbătorit pe Sfinţii Cosma şi Damian, care fac parte din categoria Sfinţilor Doctori fără de arginţi. Aceştia au fost medicii creştini care aduceau vindecare fără a aştepta sau
După ce a poposit pentru o scrută vreme la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, Cinstitul Cap al Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon se află în Alexandria, la
Cu prilejul prăznuirii, în data de 30 august, a Sfântului Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului şi ocrotitorul Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului, la Catedrala Episcopală din municipiul Alexandria,
Portalul Doxologia publică un fotoreportaj despre sărbătorirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon de către creştinii africani din Ilalasimba, informaţiile fiind primite de la Centrul Misionar Ortodox din Kidamali,
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 25 iulie, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din
În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, 27 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii Oașa,
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a săvârșit marți, 27 iulie, Sfânta Liturghie la așezamantul monahal
În dimineaţa zilei de marţi, 27 iulie 2021, biserica nouă a parohiei bucureștene Mărcuţa a îmbrăcat haine de sărbătoare. Lăcaşul de închinare târnosit în anul 2013 şi‑a sărbătorit hramul de vară
Biserica „Sfântul Pantelimon”‑Foișorul de Foc din Protoieria Sector 2 Capitală și‑a cinstit marți, 27 iulie 2021, ocrotitorul spiritual. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor