Interviu
Însemnări vechi şi noi despre viaţa lui Brâncuși

Însemnări vechi şi noi despre viaţa lui Brâncuși

Arhid. Ioniță Apostolache, 19 Februarie 2016

Astăzi, 19 februarie 2016, la împlinirea a 140 de ani de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi, ne reamintim de viața și opera lui, în lumina unor studii aduse în atenție de cercetătoarea în domeniu, doamna Sorana Georgescu-Gorjan, nume de rezonanţă între brâncuşologii din România.

Ce s-ar putea spune despre ce s-a scris până în prezent despre marele artist?

La decesul artistului din 1957, arhiva de fotografii, cărți, documente, discuri, desene, lăsate prin testament statului francez, a intrat în posesia acestuia. Materialele inventariate au fost consemnate în volumul „L’Atelier Brancusi. La Collection”, apărut în 1997 la Centrul Pompidou. Câteva lăzi, cuprinzând cores­pondența păstrată încă din 1904, notițe autobiografice olografe, numeroase desene, precum și file cu importante cugetări, au rămas la legatarii universali Natalia Dumitrescu și Alexandru Istrati. Aceștia le-au valorificat parțial în 1986 în volumul „Brancusi”, publicat în franceză și engleză, împreună cu Pontus Hulten. Lucrarea nu a fost tradusă în română. O parte din arhiva brân­cușiană, ținută în afara domeniului public, a văzut lumina tiparului după decesul legatarilor abia în volumele „La Dation Brancusi. Dessins et Archives” (Paris, 2003) și „Brâncuși inedit. Însemnări și corespondență românească” (București, 2004). Au devenit accesibile cercetării mărturiile credibile scrise de Brân­cuși însuși, începând din 1913, când încearcă să-și noteze principalele momente din viață. Se pot lua în considerare cu pru­dență informații de la V.G. Paleolog și Petre Pandrea, cercetările lui Petru Comarnescu și ale lui Barbu Brezianu. Contează și mărturiile inginerului Gorjan. Totul trebuie însă corelat cu ultimele descoperiri ale cercetărilor.

Ţinând cont de faptul că astăzi serbăm 140 de ani de la naşterea lui Brâncuşi, vorbiţi-ne despre a­cest aspect binecuvântat al existenţei sale.

Actul de naștere al sculptorului din 21 februarie 1876 consemnează „născut alaltăieri”. În alte documente, data nașterii apare ca 18, 21 sau 22 februarie. Actul de identitate din 1952 al cetă­țeanului francez Brâncuşi și testamentul său din aprilie 1956 menționează data de 19 februarie. Cronologii recente dau dubleta 19 februarie/2 martie (ți­nând seama de diferența de calendare). În notele autobiografice, artistul a precizat că este „fiu de moșnean, cheabur”. A enumerat școlile urmate la țară, plecarea din sat la Târgu-Jiu și Craiova, a numit patronii la care a lucrat. Slatina nu este menționa­tă ca primă oprire. Numele lui Spirtaru nu figurează în notițele despre Craiova. Brâncuși eviden­țiază rolul lui Costică Grecescu și episodul viorii. Menționează faptul că a trecut doi ani într-u­nul la Școala de Meserii (Hulten et al., p. 57, Br. in., pp. 43, 58-60).

Cântăreţ în strana Bisericii „Madona Dudu“

Care au fost legăturile sale cu Biserica?

Epitropia Bisericii „Madona Dudu” din Craiova a sprijinit studiile lui Brâncuși din Capitală, după cum reiese din documentele de arhivă și procurile date de acesta comercianților Grecescu și Georgescu-Gorjan (Brezianu, 1998, pp. 239-241). Brâncuși va păstra până la bă­trânețe un sentiment de recu­noștință pentru Grecescu, care i-a dăruit primele scule, făcând și el același lucru pentru cei în nevoie (Hulten et al, p. 58). Prietenului Ion Gorjan, care l-a găzduit în adolescență, îi va realiza în 1902 portretul, bucurându-se că i-a „ghicit privirea”. I se va adresa cu apelativul „naș” (Gorjan, 2004, p. 21 ). Mama sculptorului, născută Diaconescu, din­tr-o familie de diaconi, își dorise ca fiul ei să ajungă preot. Din relatările lui V.G. Paleolog aflăm că sculptorul se mândrea că mo­șii săi au durat biserici. În copilărie, Brâncuși a mers adesea la Mănăstirea Tismana. Lui Pandrea îi va spune că la Paris a deschis o „biată filială a Tismanei în Impasse Ronsin” (Pandrea, 1976, p. 98).

Se știe că în țară Brâncuși a cântat la strană în sat, la „Madona Dudu“ din Craiova și la Biserica Mavrogheni din București. În volumul „Brâncuși inedit” găsim notate de mâna sculptorului infor­mații importante: „le moi(s) de mai 1904 parti pour Paris” (p. 58) și „1904 arivait a Paris” (p. 59). De asemenea, la p. 201, citim în cartea poștală scrisă de prietenul Gheorghian la 17 aprilie 1905, ora 11 seara: „Dragă Tică,/ Ducându-mă de astă dată singur la biserică, mi-am adus aminte de seara de anul trecut și având din întâmplare vreo câțiva gologani, am luat o c.p. ca să-ți scriu, urându-ți în același timp petrecere frumoasă de Paștele nostru (…). Al tău fiu ce-ți sărută mâna”.

Se poate presupune că Brân­cuși a fost la biserică de Paște în aprilie 1904 la București… De altfel, legatarii precizează că Brâncuși a plecat din țară în 1904, în mai, și a ajuns la Paris la 14 iulie (Hulten et al., p. 64).

„După ce dau cădelnița, trag perdeaua”

A mai păstrat această legătură cu cele sfinte după ce s-a stabilit la Paris?

La Paris, în 1904, la biserica română din strada Jean de Beauvais nr. 9 bis, arhimandritul Chesarie Ştefan îl angajează ca paracliser (Brezianu 1998, p. 19). Se păstrează o notiță din arhiva sculptorului: „După ce dau cădel­nița, trag perdeaua. Când părintele citește în fața Altarului, aprind lumânarea la sfinți. După ce trag clopotele, aprind lumânările” (Br. in., p. 52). Arhimandritul Chesarie Stephano va celebra la Capela română din Paris la 10/23 septembrie 1906 botezul micuței Alice Poiană, naș fiind Brâncuși. Tatăl, Daniel Poiană, îi fusese colocatar acestuia la București în strada Izvor 18 și apoi gazdă la Paris, la Cité Condorcet, în 1904 (Brezianu 1998, p. 251).

Din amintirile compozitorului Marcel Mihalovici aflăm că sculp­torul îi dăruise „un antifonar de pe timpul cât fusese dascăl și în care notase o gamă inventată de el” (Mihalovici, p. 105). În biblioteca rămasă în atelier semnalăm, la poziția L 60, cartea lui N. Ionescu, „Gramatica musicii bisericești aranjată dupe a răposatului Anton Pann”, ed. 3, București, Tipo-litografia cărților bisericești, 1897, 22 p. (Atelier, p. 243). La poziția L 32 găsim „Dinamica și estetica morală a doctrinei creștine”, de Victor Danielescu, Târgu-Jiu, Institutul grafic „Gorjanul”, 1936, 31 p. (Atelier, p. 242). În „Brâncuși inedit” se consemnează corespon­dența cu Capela română din Paris, din perioada 1942-1956. La 15 ianuarie 1942, superiorul bisericii, Teofil Ionescu, îi solicită artistului colaborarea pentru o criptă-osuar. În calitate de consilier și epitrop, Brâncuși primeș­te materiale semnate în 1944 de Ionescu, în 1947 de Marțian și în decembrie 1956 de protosinghelul Radu Grațian, șeful Bisericii Române (Br. in., pp. 425-427). Conform informațiilor legatarilor, după moartea mamei sale din 1919, Brâncuși a dat în permanență pomelnice la biserica română și a împărțit colivă în amintirea mamei (Hulten et al., p. 124).

Ce cunoaşteţi despre ceasul trecerii sale la Domnul?

Ultimele zile de viață ale sculp­torului sunt relatate în cartea legatarilor. Luni, 11 martie, i se coboară patul în atelier, unde arde permanent o candelă. Refuză internarea, spunând că-l așteap­tă pe Bunul Dumnezeu acasă. Marți, 12 martie, vorbește doar românește. Miercuri, 13, sosesc infirmierele. Joi, 14, seara, ros­tește ultimele cuvinte: „Haide bă, haide bă!”. Noaptea e vegheat de legatari. Vineri, 15, somnolează. I se aprinde o lumânare. Sâmbătă, 16, în zori, la ora 2, a respirat adânc, apoi s-a stins. Un preot de la biserica română a venit zilnic să citească stâlpii. Luni, 18, după-amiază, sicriul a fost depus la biserică. Marți, 19, la ora 2, s-a oficiat slujba de înmormântare în prezența unei mari mulțimi. Au vorbit Georges Salles, Jean Cassou, Basil Munteanu. S-a împărțit colivă. Sicriul a fost plasat într-o criptă provizorie, mormântul nefiind încă gata (Hulten et al., p. 265). În antologia trilingvă „Așa grăit-a Brâncuși” (2010, 2011, 2012), la capitolul X, am consemnat 24 de cugetări brâncușiene referitoare la divinitate. Mă voi referi la una, care poartă și o dată - 5 martie 1920. Artistul notează: „5 martie 1920. Astăzi tai odgonul remorcii și pe oceanul imens mă las în voia valurilor să plutesc spre Necunoscut, să-mi fie călăuză credința-mi, și dacă nu vin spre Tine, Doamne, nu e decât o nebunie” (X.2b); „Ce nefericit sunt, Doamne! - să iau puțin din ceea ce ai pus pe pământul unde există tot ceea ce am - și aș vrea ca cea mai mare parte să fie a Ta” (X.2d); Ultima frază mă duce cu gândul la binecunoscutele cuvinte din Liturghie - „Ale Tale, dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate”.

Ce s-a întâmplat la 5 martie 1920 rămâne de cercetat…


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!