Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Chemare la pocăinţă şi smerenie

Chemare la pocăinţă şi smerenie

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 12 Martie 2019

Cu bucurie am aștep­tat Sfântul și Marele Post, căci însuși glasul conștiinței ne cheamă spre pocăință, spre reabilitarea noastră la o viață plăcută lui Dumnezeu. Și cum să nu lucrezi cu o imensă bucurie interioară la această împrimăvărare duhovnicească a vieții! Oricât de antinomic ar părea, da, postul, cel ce cheamă la po­căință, la lacrimi, la smerenie, totuși constituie și bucurie.

Fiecare dintre noi am avut până acum binecuvântatul prilej să începem această ofensivă duhovnicească de mai multe ori, după cum a rânduit Domnul în viața fiecăruia: unii au ținut Postul Mare de 80, 90 de ori; alții de 50, 44 de ori, alții de doar două decenii, alții se arată a fi debutanți în această lucrare. Nu sunt importante cifrele în sine, ci dacă am rămas cu ceva din toate aceste repetate redute duhovnicești, câtă bucurie duhovnicească am acumulat. Ce fericiți am fi, ce împliniți ne-am simți dacă fiecare Sfânt și Mare Post ar fi ca un examen pe care l-am trece cu mai mult curaj, dornici de a ne valida prin rezultate remarcabile. Din nefericire, uneori ne comportăm de parcă postul ar fi o corvoadă, o nouă îngrădire, și nu știm cum să-l depășim mai abitir, pentru a ne reîntoarce la perioada fără restricții, fără pocăință, căci, nu-i așa, a vorbi despre pocăință, lacrimi, regret pentru viața promiscuă ce o trăim, acestea tind să devină noțiuni utopice într-o lume în care se exaltă păcatul, viciile de tot felul, nonvalorile. Așadar, oricât ar părea de greu, da, trebuie să așteptăm postul și să-l parcurgem cu bucurie; cu bucuria că prin postire nu facem decât să luptăm pentru neutralizarea patimilor ce ne robesc, a egoismului, invidiei, răutății, calomniei ori a altor scăderi ce ne cătrănesc ființa, aruncând-o într-o tenebroasă existență. Asta urmărim prin post: nu reglarea greutăţii corporale, nici însuşirea unei deprinderi mondene, ci înnoirea duhovnicească, dezrobirea din temnița cea înfricoșătoare a pornirilor şi gândurilor întunecoase.

Postul diferă de o simplă dietă, căci nu împuținăm doar hrana biologică, ci o sporim pe cea duhovnicească prin înmulți­rea rugăciunii, prin dese și atente citiri din Sfânta Scriptură ori din Sfinți Părinți, prin pelerinaje religioase, prin cercetarea mai consecventă a duhovnicilor și părin­ților îmbunătățiți spre tămăduirea de tot ce ne subjugă și ne robeşte inima.

Postul ne împrospătează trăirea, simţirea, ne sfinţeşte existenţa, ne sporeşte luciditatea în gestionarea relaţiei cu Dumnezeu, cu semenii ori cu mediul înconjurător ca spaţiu dat nouă în stăpânire de Domnul, ca să-l transformăm într-un laborator duhovnicesc, lucrând cu meticulozitate, respect şi n­ăzuință la mântuirea noastră.

Postul ne ajută să omorâm păcatul, să ne reînviem sufletul; din întuneric face lumină, spală ochii sufletești, stăpânește peste firea cea neputincioasă, înfrânează patimile. După atâtea beneficii nu mai are sens să repet că trebuie parcurs cu acel freamăt interior, cu acea nestăvilită bucurie că iarăși vom simți îm­bră­țișarea Tatălui, că iarăși vom participa la ospățul mântuirii.

Așadar, pe lângă ajunare de bucate, pe lângă milostenie, rugăciune stăruitoare, Hristos ne poruncește: „iar tu când postești unge capul tău și fața ta o spală” (Matei 6, 17). Ungerea capului, spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul, reprezintă lucrarea prin care să ne facem să strălucească mintea noastră de dumneze­ieștile cuvinte ale Scripturii și ale Sfinților Părinți. O veche și eficientă modalitate de a împlini porunca Domnului este aceea de a citi, mai cu seamă în vremea postului, Psaltirea.

Psaltirea este, cred, cea mai cunoscută şi mai citită dintre cărţile canonice ale Vechiului Testament. Psalmii exprimă frământările interioare, dar şi aspiraţiile de mai bine ale omului, astfel încât Psaltirea devine cartea fiecărui suflet „necăjit şi dosădit, aşa după cum frumos glăsuieşte o veche vorbă românească. De aceea, orice creştin trebuie să recurgă la acest balsam pentru suflet, mai ales în clipele mai grele ale vieţii, la vreme de încercări, ispite, boli şi nelinişti. Sfântul Vasile cel Mare, referindu-se la folosul Psaltirii, spune: „…psalmul este liniştirea sufletului, dătător de pace, căci el potoleşte cugetele furtunoase şi învăluitoare, liman împotriva demonilor. De aceea, Sfinții Pă­rinți au presărat toată viața liturgică a Bisericii cu psalmi, căci nu este slujbă bisericească în care să nu regăsim psalmi întregi sau frânturi din ei. Cea mai citată carte a Vechiului Testament în Noul Testament este tocmai cea a Psalmilor. Însuși Domnul Hristos Se ruga cu Psalmii regelui David. De aceea aceste imne religioase au devenit rugăciunea Bisericii, dar și o paradigmă a dialogului omului credincios cu Dumnezeu, înaintea Căruia își mărturisește credința, micimea, dar și nădejdea în pronia Sa.

Sunt și creștini care se tem să citească Psaltirea, invocând o serie de ispite, ce i s-ar datora. Acestea sunt de fapt încercările demonilor de a ne depărta de mântuitoarea îndeletnicire, căci ei se tem de puterea dumnezeiască ascunsă tainic în psalmi. Părintele Cleopa de la Sihăstria ne îndemna în astfel de împrejurări să nu renunţăm, ci să ne zidim duhovniceşte cu mai mult post, smerenie şi rugăciune. Aşadar, ne învaţă părinţii duhovniceşti că la citirea Psaltirii trebuie să avem multă curăţie sufletească şi trupească, căci nu primează cantitatea (numărul de psalmi), ci calitatea, adică trăire intensă şi simţire profundă în smerenie.

Citirea psalmilor mai are un folos: manifestarea iubirii de aproapele, rugându-ne pentru cei aflați în grele încercări. Tradiţia ne spune că putem pomeni la Psaltire pe toţi creştinii, dar cu prioritate pe acei care se luptă cu păcate grele, cu tulburări, nelinişti, ispitiţi de cel viclean. Sigur, condiţia de căpătâi este ca cei pe care îi pomenim să fie ortodocşi.

Tot legat de citirea psalmilor mai amintim și de o nepotrivită cutumă practicată de unii creș­tini, ce se consideră îndrep­tățiți de a rândui pomelnice la Psaltire pentru vrăjmaşi. Reamintim că Biserica nu se roagă pentru răul nimănui, dimpotrivă, înalţă rugăciuni pentru îndreptarea, liniştirea, pacea chiar şi a duşmanilor.

În încheiere, ca pledoarie pentru citirea Psaltirii, aduc și îndemnul luminos al părintelui Paisie Olaru de la Sihla Neam­țului: „Psaltirea unită cu postul şi smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Cu aceasta sfinţii izgoneau diavolii din lume şi coborau îngerii pe pământ. Cine citeşte Psalmi imită pe îngeri şi cântă împreună cu ei”.

Citeşte mai multe despre:   smerenie