Memoria Bisericii
Şcoala şi Mănăstirea Predeal la 1900

Şcoala şi Mănăstirea Predeal la 1900

Adrian Nicolae Petcu, 09 Martie 2011

Aşezământul monahal românesc de la Predeal este o altă mărturie a păstrării credinţei ortodoxe pe care o mărturiseau românii din sudul Transilvaniei supuşi procesului de latinizare confesională declanşată de regimul habsburgic.

Mănăstirea a fost înfiinţată la 1774 de către călugărul Ioanichie, la poalele muntelui Clăbucet, lângă frontiera cu Transilvania, construită din lemn de brad, aşa cum în aceeaşi perioadă era ridicată Cheia. La "răzmeriţa" din timpul domniei lui Mavrocordat, din 1788, aşezământul a fost incendiat de otomani. Biserica veche, cu hramul Naşterii Maicii Domnului, a fost construită la 1819, prin contribuţia credincioşilor din Săcele, ulterior, între 1835 şi 1844, fiind ridicată o altă biserică, mai mare, cu hramul "Sf. Nicolae". La 1844, Schitul Predeal a devenit mănăstire, iar toate proprietăţile i-au fost întărite prin hrisov de către domnitorul Gheorghe Bibescu. Stareţul Pantelimon, originar din Răşinarii Sibiului, a fost cel care a pus bazele unei şcoli pentru copiii sătenilor din zonă, iniţial funcţionând în chilii, apoi, în clădirea ridicată special pentru această activitate educativă. În 1909, Predeal avea o chinovie de 10 monahi, în frunte cu arhimandritul Dionisie Simionescu, român din Craina sârbească.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!