Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de prevenire a comportamentului periculos la volan în străinătate, astfel că, potrivit noilor norme, ţările UE se vor ajuta reciproc în găsirea
Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de prevenire a comportamentului periculos la volan în străinătate, astfel că, potrivit noilor norme, ţările UE se vor ajuta reciproc în găsirea
Ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, Bogdan Ivan, prezent ieri la International Summit & Gala Award 2024, a apreciat că sectorul IT&C din România, care înseamnă 8% din Produsul Intern Brut (PI
Aproximativ 6.000 de copii (antepreşcolari, preşcolari şi şcolari) pot participa la programele educaţionale „Grădiniţa de vară” şi „Şcoala de vară” ce funcţionează pe timp de vară în sectorul 3 al
Astăzi se deschide cea de-a XX-a ediţie a „Zilelor horticulturii bucureştene”, eveniment organizat de Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bu
O emisiune filatelică intitulată „Florile culorilor”, dedicată iei şi compusă din trei mărci poştale, un plic „prima zi” şi trei cărţi poştale maxime pentru pasionaţii de maximafilie, a fost
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Să reușești să descoperi tainele credinței este cu adevărat o mare minune! Lumea credinței, care copleșește rațiunea sau logica acestui veac, îl îndeamnă pe om să acționeze nu numai cu mintea, ci și cu
Fundaţia World Vision România a publicat un raport privind implementarea Programului Naţional Masă Sănătoasă (PNMS), care a început în 450 de şcoli, în anul şcolar 2023-2024. Potrivit raportului, pentru
În cadrul proiectului „West Summer University” (WSU), elevi din întreaga ţară au posibilitatea de a experimenta, timp de două săptămâni, în perioada 18 iulie - 3 august 2024, viaţa de student la
Metodologia de acordare a gradaţiei de merit - sesiunea 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, gradația de merit se poate acorda atât personalului didactic de predare, cât şi celui
Anul acesta, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti sărbătorește 88 de ani de existență, aniversare ce va fi marcată printr-o serie de evenimente, desfășurate în perioada 10-17 mai
În perioada 9-12 mai 2024, se desfășoară cea de-a 20-a ediție a „Zilelor Horticulturii Bucureștene” în Grădinile Senatului de la Palatul Parlamentului, în organizarea Facultății de Horticultură din
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași (MMRMI) a organizat, zilele acestea (8-9 mai 2024), trei evenimente culturale. Ieri, la Palatul Braunstein, a fost vernisată expoziția „Maria a României,
O expoziție inedită va putea fi vizitată, până în 19 mai 2024, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, unde sunt expuse exemplare rare de carte religioasă veche. Printre acestea, prima
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
Este nevoie de timp să conștientizăm că suntem un neam. Unii din cei de dincolo de Prut plătesc tribut propagandei sovietice, care pe lângă faptul că a fost atee, a avut și o componentă antiromânească foarte
Mersul la biserică este sărbătoare, de aceea rolul preoților este acela de a o face accesibilă tuturor credincioșilor. Strădanie deloc ușoară astăzi, într-o societate asaltată de atâtea încercări și
Cimitirul eparhial „Sfântul Nicolae”-Străuleşti, primul cimitir al Arhiepiscopiei Bucureştilor, inaugurat în ziua de 31 ianuarie 2018, se dezvoltă cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, di
Intelectualitatea basarabeană a eșuat în formularea unui program identitar, capabil să unifice societatea, motiv pentru care, în Republica Moldova, problema identitară rămâne un factor de polarizare, afirmă isto
Orice act caritabil săvârșit de Biserică poartă în adâncul adevărului lui semnul jertfei și al iubirii frățești față de aproapele. Această dimensiune comunională se zidește zi de zi și în Parohia
„Rugăciunea unită cu postul devin o armă împotriva duhurilor rele, căci demonii se înfricoșează numai atunci când Duhul lui Dumnezeu este prezent în omul duhovnicesc”, a spus Preafericitul Părinte Daniel,
O vedeam dimineața când plecam la școală. Cobora de la casa din deal pentru a face cumpărături în oraș. O salutam, iar ea îmi răspundea zâmbitoare și ochii ei senini îmi inspirau de fiecare dată pace.
Părintele Gheorghe C. Creţu (1880-1956) de la Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc din Bucureşti se numără printre cei 250 de preoți ortodocși români care au însoțit trupele armatei române pe
Centenarul Primului Război Mondial și al Marii Uniri este un moment special al istoriei noastre, dar și o clipă de reflecție asupra trecutului nostru, de rememorare a oamenilor și faptelor de acum un
Căsătoria s-a realizat dintotdeauna între un bărbat și o femeie, printr-un acord care, prin natura sa, este rânduit pentru procrearea și educarea copiilor rezultați, precum și pentru unitatea și bunăstarea fam
De-a lungul veacurilor, cuvântul toleranță a avut diverse înțelesuri. Dicționarul ne arată că a tolera înseamnă a îndura o situație, un context social sau a suporta ceva sau pe cineva. În zilele noastre, pe
La începutul secolului trecut, în vechea Românie circula o butadă că „orice om are două patrii: a lui și Franța”. Pentru trăitorii acelor timpuri, sensul acesteia era unul al adeziunii românilor la cultura
Este dreptul românilor ca la 100 de ani de la Marea Unire să sărbătorească prin diferite evenimente, să își amintească istoria, să încerce să învețe din lecțiile ei, afirmă Daniel Ioniță, ambasadorul
Unită cu țara-mamă la 27 martie 1918, dar despărţită ulterior printr-o linie groasă de creion, Moldova dintre Prut și Nistru continuă și astăzi să oscileze între sferele de influență a două puteri.
„În întregime corpul preotului era putred, afară de mâini, care, de la coate, nu putreziseră deloc, ci erau uscate și încleștate pe Sfânta Cruce ruptă de obuz și pe vasul Sfintelor Taine, sfărâmat și
A fost nevoie de aproape un secol pentru ca perspectiva societății să se schimbe și să redescoperim astăzi rolul crucial al femeilor române în vreme de război. Tipărirea unor jurnale, memorii rămase ascunse
În nordul Republicii Moldova, în orașul Dondușeni, a fost ridicată cu multă trudă o impunătoare biserică, ce așteaptă să fie sfințită. Pus sub ocrotirea Acoperământului Maicii Domnului,
Plecați de lângă ai lor pentru un trai mai bun decât cel pe care îl oferă economia românească slăbănogită de nepăsarea celor responsabili faţă de confrații lor, românii care se găsesc astăzi în afara
Istoria devenirii neamului românesc, cu figurile sale mărețe și eroii săi martiri, s-a țesut în jurul lui Hristos. Astăzi, din păcate, lipsesc personalităţile politice cu adevărat remarcabile, înţelepte, ec
A dori să fii folositor celorlalți, fără a te gândi la vreo recompensă, este un act prin excelență creștinesc, deoarece, așa cum spunea Antoine de Saint-Exupéry, „caritatea nu a umilit niciodată pe cel
Scriitorul polonez Enormi Stationis, bursier al Institutului Cultural Român, este specialist în filologie clasică și un îndrăgostit de limba română, de literatura noastră veche și de Maramureș. Lucrează
În acest an, în Duminica Ortodoxiei, 25 februarie 2018, s-au împlinit 60 de ani de când icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca” a fost adusă pe pământ românesc, la Mănăstirea Ghighiu,
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit ieri, în Duminica Ortodoxiei, Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare în Catedrala Patriarhală, împreună cu
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,Iubiți credincioși și credincioase, Prima Duminică a Postului Sfintelor Paști este dedicată biruinței credinței ortodoxe asupra ereziilor. Sfinții Părinți
„În vremea aceea era un om dintre farisei care se numea Nicodim și care era fruntaș al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus și I-a zis: Rabbi, știm că de la Dumnezeu ai venit Învățător; că nimeni nu poa
Sfântul Proroc Isaia a fost cel dintâi dintre marii proroci ai Vechiului Testament. El a trăit pe vremea regilor Ahaz (735-715 î.Hr.) şi Ezechia (715-687 î.Hr.), cu mai mult de 700 de ani