Fermitatea unui patriarh ortodox în faţa capriciilor de credinţă ale împăraţilor iconoclaşti

Sfântul Nichifor s-a născut la Constantinopol, dintr-o familie nobilă şi drept-credincioasă, în jurul anului 758. Tatăl său se numea Teodor şi îndeplinea funcţia de secretar imperial, iar mama sa se numea Evdochia. Datorită evlaviei lor faţă de sfintele icoane, ei au avut de suferit în timpul cumplitelor persecuţii, declanşate de împăratul iconoclast Constantin al V-lea Copronimul (741-775). Teodor a fost înlăturat din funcţie, torturat şi trimis în două rânduri în exil, unde-şi va afla sfârşitul ca mărturisitor al dreptei-credinţe. Evdochia şi-a urmat soţul, împărtăşind cu acesta toate greutăţile exilului, iar după moartea lui, s-a reîntors la Constantinopol, spre a se ocupa de educaţia tânărului Nichifor.

Educaţia aleasă şi calităţile personale l-au propulsat pe tânărul Nichifor în administraţia imperială, probabil în timpul scurtei domnii a lui Leon al IV-lea Hazarul (775-780). Aici, precum odinioară tatăl său, a îndeplinit funcţia de secretar imperial, sub conducerea protosecretarului Tarasie, mai târziu patriarh de Constantinopol. Un moment important al carierei sfântului l-a constituit participarea sa, în calitate de delegat al împăraţilor, la lucrările Sinodului al VII-lea Ecumenic (Niceea, 787), unde a citit în plen versiunea greacă a Epistolei papei Adrian I către împăraţii Constantin şi Irina.

Laicul Nichifor, patriarh al Constantinopolului

Însă, după sinod, probabil în jurul anului 797, cariera la Curte a lui Nichifor, care se anunţa una strălucită, a luat brusc sfârşit din motive necunoscute. El a părăsit capitala, retrăgându-se într-o viaţă ascetică solitară, într-un loc muntos şi pustiu din vecinătatea Mării Marmara, în Tracia, pe ţărmul asiatic al Bosforului. Aici, la nord de Hrisopolis, sfântul a întemeiat mănăstirea „Tou Agathou“, în care s-a dedicat rugăciunii, imnelor bisericeşti, eforturilor ascetice şi, mai ales, studiului Sfintei Scripturi şi a operelor Sfinţilor Părinţi. La scurt timp, el a întemeiat o a doua mănăstire, închinată Sfântului Mucenic Teodor Tiron, în insula Proconis.

Retragerea lui Nichifor nu a fost însă una de durată, căci el a fost rechemat în Constantinopol de către noul împărat, Nichifor I (802-811), care l-a numit în fruntea Marelui Spital, o instituţie caritabilă aflată în grija Bisericii, dar sub controlul financiar al Statului. Peste puţin timp, pe 25 februarie 806, patriarhul Tarasie a trecut la Domnul. După o serie de consultări prealabile, atenţia împăratului s-a oprit asupra lui Nichifor, pe care l-a numit patriarh. Fiind încă laic, Nichifor a primit tunderea monahală în mănăstirea „Sfinţii Serghie şi Vah“, în Duminica Floriilor a aceluiaşi an. Apoi, în Săptămâna Patimilor, a parcurs „per saltum“ toate treptele ierarhiei bisericeşti, fiind hirotonit arhiereu şi întronizat ca patriarh de Constantinopol, în marea Biserică „Sfânta Sofia“, în Duminica Paştilor.

Din nefericire însă, împăratul Nichifor şi-a impus autoritar punctul de vedere în toate chestiunile importante de politică bisericească. El a redeschis disputa miheiană, determinând reabilitarea preotului Iosif de Catara, săvârşitorul căsătoriei necanonice a împăratului Constantin al VI-lea cu amanta sa, Teodota, ce fusese depus de patriarhul Tarasie. Repunerea în slujire a acestuia, prin Sinodul constantinopolitan din 806, a determinat opoziţia dură a studiţilor, în frunte cu Sfântul Teodor Studitul, care au intrat în schismă cu patriarhul, fiind condamnaţi într-un nou Sinod (809) şi trimişi în exil din ordinul împăratului. Stingerea schismei s-a petrecut abia în timpul domniei lui Mihail I Ranghabe (811-813), prin depunerea definitivă a preotului Iosif.

Spionul împăratului

Venirea la putere a lui Leon al V-lea Armeanul (813-820) a schimbat dramatic cursul evenimentelor. Deşi înaintea încoronării acesta a promis solemn patriarhului că va păstra neatinsă credinţa ortodoxă, totuşi încă din vara anului 814 el a iniţiat demersurile privind restabilirea iconoclasmului, instituind o comisie imperială care să repună în circulaţie învăţătura eretică. Leon l-a convocat pe Sfântul Nichifor, cerându-i, fără rezultat, să înlăture sfintele icoane aşezate în biserici în locurile în care puteau fi venerate de credincioşi. Înconjurat de un numeros număr de episcopi, monahi şi laici, patriarhul a săvârşit privegherea din Ajunul Naşterii Domnului, combătând sistematic, la final, în faţa asistenţei, florilegiul iconoclast întocmit de comisia imperială. Într-o nouă întrevedere, din dimineaţa de Crăciun, patriarhul s-a arătat dispus să se retragă din scaun, cerându-i în schimb împăratului să scutească Biserica de erezie. Discuţia a continuat apoi într-un cadru mai larg, la ea participând şi un numeros grup ce-l însoţea pe patriarh, compus din ierarhi, egumeni (printre care şi Sfântul Teodor Studitul) şi laici ortodocşi, care au susţinut ferm principiul neamestecului împăratului în viaţa internă a Bisericii.

Din primele zile ale anului 815, Leon al V-lea a declanşat o politică de izolare a Sfântului Nichifor, încercând să-l forţeze să se retragă din scaun. După ce şi-a asigurat, prin promisiuni şi ameninţări, susţinerea din partea majorităţii episcopilor, împăratul a numit un om de încredere al său în funcţia de logothet şi schevofilax al Patriarhiei, cu scopul de a-l supraveghea pe patriarhul Nichifor.

În preajma lunii martie, un Sinod permanent, compus din episcopi iconoclaşti, l-a somat pe patriarh să se prezinte înaintea sa şi, în urma refuzului primit, l-a depus din scaun. Aflat sub o asemenea presiune, Sfântul Nichifor i-a anunţat împăratului retragerea sa din scaunul patriarhal şi în noaptea de 13 martie 815 a fost trecut sub escortă militară, peste Bosfor, lângă Hrisopolis, fiind exilat în mănăstirea „Tou Agathou“. Însă, după scurt timp, la ordinul împăratului, a fost transferat în cealaltă ctitorie a sa, mănăstirea „Sfântul Teodor“ din insula Proconis, unde şi-a petrecut restul zilelor.

Întâlnire de suflet între Nichifor Mărturisitorul şi Teodor Studitul

Imediat după ce Sfântul Nichifor a părăsit capitala, Leon al V-lea l-a numit patriarh pe Teodot Cassiteras (815-821), care a prezidat în aprilie, acel an, un Sinod la Constantinopol ce a restabilit hotărârile eretice ale Sinodului de la Hieria (754), înlăturându-le pe cele ale Sinodului al VII-lea Ecumenic. La scurt timp, au început cumplite persecuţii împotriva ortodocşilor iconoduli şi distrugerea sfintelor icoane. Papa Pascal I nu a recunoscut alegerea patriarhului Teodot, considerându-l un intrus pe scaunul patriarhului Nichifor şi, în 818, a trimis prin legaţii săi, la Constantinopol, o epistolă adresată împăratului, în care apăra cultul sfintelor icoane.

Despre exilul patriarhului mărturisitor se cunosc destul de puţine lucruri. Cert este că, în acest răstimp, de 13 ani, el a compus foarte multe scrieri împotriva ereziei iconoclaste. Sfântul Nichifor s-a bucurat acum de întreaga consideraţie şi admiraţie a vechiului său oponent, Sfântul Teodor Studitul. În nenumărate epistole, cel din urmă îl consideră încă patriarhul legitim de Constantinopol. Îi adresează chiar şi două epistole, în care compară suferinţele patriarhului mărturisitor cu pătimirile Domnului, Sfântul Nichifor răspunzându-i pe un ton extrem de respectuos. Iar în anul 821, între cei doi a avut loc chiar o întâlnire extrem de cordială, cu ocazia vizitei pe care Sfântul Teodor i-a făcut-o patriarhului la locul său de exil.

Sfântul Nichifor nu dă ortodoxia pe patriarhie

Tot în 821, după moartea patriarhului Teodot, noul împărat Mihail al II-lea de Amorium (820-829), iconoclast moderat, i-a propus Sfântului Nichifor să reocupe scaunul patriarhal, cu condiţia de a păstra tăcerea cu privire la sfintele icoane, ceea ce, desigur, acesta a refuzat categoric. Mai mult chiar, la scurt timp, el a compus un opuscul polemic intitulat „Cele 12 de capitole împotriva iconomahilor“, în care înfierează vehement erezia iconoclastă, amintind faptul că ea fusese condamnată deja printr-un Sinod Ecumenic.

Într-o totală discreţie, sfântul s-a mutat la cele veşnice pe 2 iunie 828, fără a mai apuca să vadă cu ochii săi pământeşti restabilirea cultului sfintelor icoane, pentru a cărui apărare a jertfit totul. După Triumful Ortodoxiei, pe 13 martie 847 moaştele sale au fost aduse de la Mănăstirea „Sfântul Teodor“ din insula Proconis la Constantinopol şi aşezate în biserica Sfinţilor Apostoli. Patriarhul mărturisitor este prăznuit ca sfânt atât în Biserica Ortodoxă (la 2 iunie şi 13 martie), cât şi în Biserica Romano-Catolică (13 martie). Împreună cu Sfântul Teodor Studitul, el a formulat sistematic învăţătura ortodoxă despre cinstirea sfintelor icoane, care a rămas normativă până astăzi în Biserica Ortodoxă.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!