Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Mâinile Maicii Domnului

Mâinile Maicii Domnului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Augustin Păunoiu - 05 Septembrie 2017

Părintele Arsenie Papacioc povestește într-unul din interviurile acordate o întâmplare petrecută cu cineva care se ruga cu multă râvnă Maicii Domnului să devină și ocrotitoarea și maica lui. „Fii maica mea, Sfântă Marie!”, implora omul necăjit că nu are nici un sprijin ceresc. Maica Domnului i-a răspuns rugăciunii în cuvinte scurte: „Arată-te a-mi fi mie fiu. Astfel, eu voi fi și maica ta”.

Ce vor să spună aceste cuvinte? Că pentru a deveni fii ai Născătoarei de Dumnezeu nu trebuie să rămânem inactivi, ci să săvârșim cele pe care ea le dorește de la noi. Pilda aleasă pentru astăzi ne întărește această convingere.

Într-o mănăstire din Spania se găseşte o statuie de marmură a Preacuratei Fecioare, ale cărei mâini lipsesc. Mai înainte, statuia era întreagă, dar a rămas ciuntită de pe vremea unor lupte, în urma unui război. Câtă vreme statuia avea mâini, multe minuni se făceau în acea biserică, multe vindecări se săvârşeau. Acum, înaintea chipului Născătoarei de Dumnezeu lipsită de mâini, nu se face nici o minune. Dar o vorbă circulă în popor, că de s-ar afla vreun creştin care, îngenuncheat în faţa statuii, s-ar ruga aşa: „Maică sfântă! Iată, îţi ofer mâinile mele. Le poţi purta în locul celor pe care le-ai pierdut”, din nou s-ar face minuni în sfântul locaş. Istoria aceasta are un tâlc adânc. Ea ne învaţă că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru a izbăvi pe cei aflaţi în necazuri, are trebuinţă de mâini omeneşti. Altfel spus, mijlocitoarea creştinilor are nevoie de conlucrarea și rugăciunea noastră, pentru a ne izbăvi de greutăți.