Repere şi idei
Mormântul în piatră al Sfântului Antonie de la Iezerul - Vâlcea

Mormântul în piatră al Sfântului Antonie de la Iezerul - Vâlcea

Adrian Agachi, 25 Noiembrie 2009

Miniaturile vorbesc deseori mai mult decât marile tablouri. Aşa se întâmplă şi în viaţă. Uneori, considerăm că lucrurile mărunte trebuie desconsiderate, dar ulterior descoperim cât de mult contează şi cum ne îmbogăţesc viaţa.

Cunoaştem vieţile sfinţilor importanţi şi lucrul acesta contează enorm. Avem exemplele, avem pildele, am dobândit modelele vii ale unei existenţe netrecătoare. Câteodată, însă, câteva fraze ne pot dărui mai mult decât sute de pagini. Aşa se întâmplă şi cu viaţa Cuviosului Antonie de la Iezerul - Vâlcea.

Este normal să nu ştim multe lucruri despre el. Este firesc să nu ne fi interesat suficient, ba chiar să nu fi auzit încă de numele lui. Câţi sfinţi nu ne rămân necunoscuţi? Câţi sfinţi cunoaştem de fapt? În calendar sunt doar câţiva dintre ei. De câte ori nu am citit în sinaxare despre exemple de sfinţi anonimi şi chinurile la care au fost supuşi? De aceea, nu este o dramă faptul că nu ştim aproape nimic despre Cuviosul Antonie de la Iezerul - Vâlcea, dar lucrul acesta spune totuşi ceva. Lucrul acesta ne arată că, de regulă, ne-am obişnuit doar cu câteva prezenţe importante de sfinţi în viaţa noastră şi tindem să îi desconsiderăm pe ceilalţi. Iar acest fapt nu este deloc îmbucurător.

Sunt doar câteva aspecte pe care doresc să le menţionez despre Cuviosul Antonie de la Iezerul - Vâlcea. În primul rând, ascultarea de care a dat dovadă. A fost preot înainte de a fi monah, dar, deşi nu ni se spune dacă a fost sau nu căsătorit, este clar că a simţit o chemare spre viaţa singuratică. A ales pustia de la Schitul Iezerul. De aici a dorit să plece la Muntele Athos, dar a renunţat la acest plan după ce a discutat cu episcopul Ilarion. Episcopul l-a convins că este necesar să rămână în ţară şi să restaureze schitul. A făcut ascultare, deşi sufletul său ardea de dorul liniştirii singuratice. După ce a îndeplinit această misiune, s-a mutat într-o peşteră din apropiere, unde a împlinit rigorile ascetice ale pustniciei. Ascultarea de episcop i-a îndeplinit în cele din urmă dorinţa inimii.

Al doilea lucru pe care doresc să îl subliniez este faptul că şi-a cunoscut data morţii, ori nu toţi sfinţii au avut această descoperire. Este remarcabil că a cunoscut-o înainte cu patruzeci de zile. Aceasta consti-tuie o dovadă în plus a duhovniciei sale. I-a spus doar atât ucenicului său Nicolae: „Sfîrşitul mi s-a apropiat. După ieşirea sufletului, să te nevoieşti să pui trupul meu în gropniţa pe care eu am săpat-o aici, în piatră“. Şi-a săpat singur cu anevoie un mormânt în piatră… Cât de repede trecem peste aceste amănunte binecuvântate, fără a le da atenţie! De cât timp este nevoie pentru a săpa în piatră un mormânt, mai ales atunci când posteşti, iar trupul tău este slăbit şi firav, nu ai uneltele necesare şi priveghezi deseori în rugăciune? Poate că trec ani, şi ani înainte de a reuşi acest lucru. Un mormânt smerit în piatră asemenea unui sicriu de stâncă în catacombe…

Nu ştiu dacă am reuşit să vă trezesc atenţia prin aceste amănunte, care vă pot părea foarte normale, sau des întâlnite. Nu ştiu dacă acordaţi sau nu atenţie detaliilor de acest gen. Îmi doresc să o puteţi face, pentru că se întâmplă de prea multe ori să pierdem esenţialul fugind după minuni nemaivăzute, sau căutând miracole în deşert. Vreţi să auziţi o minune? Cuviosul Antonie şi-a săpat singur un mormânt în piatră! Iată minunea! Minunea credinţei, minunea răbdării, minunea smereniei, minunea renunţării la propriile satisfacţii. Aceste minuni trebuie căutate, încurajate, trăite. Aici este pericolul denigrării sfinţilor „mici“. Să ştiţi: nici Sfântul Ioan Botezătorul nu a făcut vreo minune, dar rămâne cel mai mare Prooroc. Dacă citim Vieţile Sfinţilor pentru a descoperi doar minuni, înseamnă că ne pierdem vremea. Citiţi şi Vieţile Sfinţilor mai puţin cunoscuţi şi vă veţi minuna de câte detalii extraordinare puteţi descoperi în doar câteva rânduri.

Nu cantitatea citirii ne îndreptăţeşte în faţa lui Dumnezeu, ci înţelegerea a ceea ce citim. Cuviosul Antonie de la Iezerul nu a fost un om de cultură, dar a înţeles mai bine decât mulţi oameni înţelepciunea duhovnicească. O înţelepciune pe care orice sfânt a gustat-o, fie că ştim multe lucruri despre el sau nu. Pentru a da o pildă, uneori nu este necesar decât un rând. Un mormânt în piatră...


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!