Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei O povestire cu tâlc

O povestire cu tâlc

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Nicușor Deciu - 09 Mai 2017

Viaţa omului nu e făcută doar pentru muncă, ci şi pentru odihnă. Uneori un pic de relaxare te ajută să‑ţi reînnoieşti puterile pentru o nouă perioadă de osteneală. De pildă, un pelerinaj la una din mănăstirile ţării nu va rămâne niciodată fără foloase palpabile pentru sufletul atât de apăsat al omului de azi. Iar asta, mai ales pentru că într‑un astfel de loc, pe lângă bucuria de a te afla în mijlocul naturii, pe lângă împărtăşirea de un alt mediu, auzi cuvinte ce‑ţi pot deschide o perspectivă nebănuită asupra vieţii cotidiene. Astfel de graiuri am auzit şi eu, de curând, în trapeza unei obşti monahale, rostite cu multă măiestrie chiar de stareţul acesteia. Cu o voce molcomă, care‑i trăda desprinderea de graba şi de deşarta noastră grijă cotidiană, cu o fizionomie ce vădea o uriaşă experienţă de viaţă, şi‑a început povestea, relatând cazul unui cunoscut creştin cu mare evlavie către Maica Domnului, care deseori o ruga să‑l ajute şi să‑i descopere un mod prin care să se mântuiască uşor. Aşa se face că după o perioadă de stăruinţă în cererea lui, a avut un vis în care Maica Domnului a răspuns cererii sale, spunându‑i: „Dacă vrei să te mântuieşti uşor, să ţii acestea trei: să nu mănânci carne, să nu desfrânezi şi să te rogi neîncetat. Atât”. Aşa că, un pic nedumerit, omul nostru a mers la un duhovnic cu darul deosebirii, ca să‑i tâlcuiască visul. Dintru început i‑a zis duhovnicului că el nu prea înţelege visul, întrucât, fiind o persoană cu posibilităţi materiale reduse, el carne nu mânca decât de Crăciun şi de Paşti şi la vreo ocazie mai deosebită. Apoi, era un familist convins, avea doi copii mărişori, îşi respecta soţia şi nu căzuse niciodată în păcatul desfrânării. Iar la a treia poruncă, putea răspunde că‑şi făcea cu conştiinciozitate rugăciunile, în fiecare zi, seara şi dimineaţa. Aşadar, ce sens puteau avea aceste porunci pentru el? Ce anume nu făcea bine? Ce anume nu sesiza? Atunci acel duhovnic i‑a răspuns cu discernământ: Orice poruncă dumnezeiască are două dimensiuni şi, prin urmare, două înţelesuri: trupesc şi duhovnicesc, tot aşa ar trebui să înţelegi şi acest mesaj al Maicii Domnului. De pildă, tu nu mănânci carne, e adevărat, dar asta în sens duhovnicesc înseamnă să nu osândeşti pe aproapele tău. Tu nu mănânci carne, dar tot timpul prin cuvintele şi prin gândurile tale îi osândeşti pe ceilalţi. Aşadar, principala poruncă în acest caz este să nu‑i mai osândeşti pe fraţii tăi! A doua poruncă acum. Să nu desfrânezi! Îmi spui că nu ai căzut în păcatul desfrânării. Bun! Dar oare duhovniceşte nu desfrânezi? Nu doar prin gândurile desfrânate pe care le primeşti în cugetarea ta, ci şi prin fiecare consimţire mentală cu păcatul. Orice păcat este o formă de desfrânare duhovnicească, condamnată de Dumnezeu. Nu uita că, în Vechiul Testament, evreii care Îl părăseau pe Dumnezeu şi se închinau la idoli erau numiţi, de către sfinţii proroci, desfrânaţi. Pentru că mintea omului ce se alipeşte de păcat - indiferent care ar fi acesta! -, desfrânează prin părăsirea adevăratului Mire al sufletului, Care este Hristos, şi împreunarea cu gândul păcătos. Aşadar, şi această poruncă o ţii doar trupeşte! Iar a treia poruncă dată ţie, să te rogi neîncetat, înseamnă nu doar să ai o pravilă formală de rugăciune dimineaţa şi seara, precum susţii tu, ci, în afară de acestea, ar trebui ca necontenit să ai gândul alipit de numele lui Hristos şi al Preasfintei Lui Maici prin rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă” şi „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte‑mă”. Iată, prin urmare, cum ar trebui să înţelegi cele trei porunci date ţie în vis şi cum trebuie să le împlineşti în continuare, deoarece până acum nu le‑ai împlinit decât în latura lor trupească.

Aceasta este pe scurt relatarea istorioarei auzite pe parcursul pelerinajului amintit mai sus. După cum observi, deşi naratorul este un monah, eroul este un familist, dovadă că lucrurile duhovniceşti, deşi sunt particulare, au un vădit caracter universal. Personal, am ascultat‑o cu bucurie şi la rândul meu ţi‑o împărtăşesc ţie, pentru că orice lucru bun este şi mai frumos atunci când îl împarţi cu ceilalţi, dar şi întrucât poate că tu, ca şi eroul povestirii, cauţi un mod uşor de a‑ţi mântui sufletul. Aşa că ai putea afla în povestirea stareţului un răspuns care, chiar dacă nu seamănă întocmai cu datele vieţii tale, cu siguranţă te va însufleţi în lupta duhovnicească pe care o poartă, în adânc, omul tău lăuntric.