Doisprezece ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au participat în Joia Luminată, 9 mai, la sărbătorirea hramului Catedralei „Învierea Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din
Doisprezece ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au participat în Joia Luminată, 9 mai, la sărbătorirea hramului Catedralei „Învierea Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din
Icoana Maicii Domnului „Eleousa” de la Mănăstirea Parva, din județul Bistrița‑Năsăud, a fost adusă miercuri, 8 mai, în Episcopia Sloboziei și Călărașilor. Delegația care a însoțit icoana a fost
Mănăstirea gorjeană Lainici și‑a sărbătorit marți, 7 mai, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Irodion, care a fost starețul acestei vetre isihaste în perioada 1854‑1900. După Sfânta Liturghie
De sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, 10 mai, credincioșii participă în multe locuri la procesiuni către izvoare și ape cunoscute ca binefăcătoare, unde slujitorii săvârșesc slujba de sfințire a apei după
Miercuri, 8 mai, biserica cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan și Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Capotești, Parohia Huruiești II, județul Bacău, a îmbrăcat veșmânt de
Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de prevenire a comportamentului periculos la volan în străinătate, astfel că, potrivit noilor norme, ţările UE se vor ajuta reciproc în găsirea
Ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, Bogdan Ivan, prezent ieri la International Summit & Gala Award 2024, a apreciat că sectorul IT&C din România, care înseamnă 8% din Produsul Intern Brut (PI
Aproximativ 6.000 de copii (antepreşcolari, preşcolari şi şcolari) pot participa la programele educaţionale „Grădiniţa de vară” şi „Şcoala de vară” ce funcţionează pe timp de vară în sectorul 3 al
Astăzi se deschide cea de-a XX-a ediţie a „Zilelor horticulturii bucureştene”, eveniment organizat de Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bu
O emisiune filatelică intitulată „Florile culorilor”, dedicată iei şi compusă din trei mărci poştale, un plic „prima zi” şi trei cărţi poştale maxime pentru pasionaţii de maximafilie, a fost
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Să reușești să descoperi tainele credinței este cu adevărat o mare minune! Lumea credinței, care copleșește rațiunea sau logica acestui veac, îl îndeamnă pe om să acționeze nu numai cu mintea, ci și cu
Fundaţia World Vision România a publicat un raport privind implementarea Programului Naţional Masă Sănătoasă (PNMS), care a început în 450 de şcoli, în anul şcolar 2023-2024. Potrivit raportului, pentru
În cadrul proiectului „West Summer University” (WSU), elevi din întreaga ţară au posibilitatea de a experimenta, timp de două săptămâni, în perioada 18 iulie - 3 august 2024, viaţa de student la
Metodologia de acordare a gradaţiei de merit - sesiunea 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, gradația de merit se poate acorda atât personalului didactic de predare, cât şi celui
În perioada 9-12 mai 2024, se desfășoară cea de-a 20-a ediție a „Zilelor Horticulturii Bucureștene” în Grădinile Senatului de la Palatul Parlamentului, în organizarea Facultății de Horticultură din
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași (MMRMI) a organizat, zilele acestea (8-9 mai 2024), trei evenimente culturale. Ieri, la Palatul Braunstein, a fost vernisată expoziția „Maria a României,
O expoziție inedită va putea fi vizitată, până în 19 mai 2024, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, unde sunt expuse exemplare rare de carte religioasă veche. Printre acestea, prima
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Asociația „Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România” celebrează 30 de ani de la înființare și în acest context a organizat, în 28 aprilie 2024, o
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
Încă din primele secole creştine, credincioşii au dorit să meargă la locurile biblice şi să participe acolo la slujbele legate de anumite evenimente care apar în Scriptură. Praznicul Intrării Domnului Hristos
Părintele Gabriel Bunge este schiarhimandrit, un venerabil bătrân duhovnicesc, care de aproape 50 de ani trăiește pustniceşte într-o sihăstrie din munții elvețieni. Duhovnic înțelept, monah cul
Bolnițele mănăstirești, ca locuri de îngrijire trupească și sufletească, se regăsesc pomenite în anumite documente istorice. În Moldova, astfel de așezăminte au existat în câteva dintre marile
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
Din ce în ce mai preţioase spectacolele care poartă semnătura maestrului Dan Puric în vremea asta (în lumea asta!) suprasaturată de corectitudini - politice, culturale, istorice, războinice, (i)morale,
1. Cerul ești Tu, Doamne, Luminătorul mileniilor și Stăpânul viilor și al morților, iar eu, cel ce mă opresc din mers, așternându-mă la picioarele Tale de opal și întrebând: Cine ești Tu în fața căruia
În perioada 21-26 ianuarie 2014, părintele poet Ignatie Grecu a mers în pelerinaj în Țara Sfântă și a consemnat trăirile, impresiile acestor zile pline în cartea Jurnalul unui poet pelerin în Țara Sfântă,
Obiceiul de a colinda sau cel puțin de a cânta colinde dedicate Nașterii Domnului este prezent în întreaga lumea creștină. Cu toate acestea, un repertoriu atât de variat și de bogat în semnificații, așa cum
Pe măsură ce se înnoiesc anii, timpul se învechește. Înaintează adică în vârstă, rămânând însă la fel. La fel de întreg, deși luăm mereu din el. Dar oricât de mult am lua, nu ne ajunge niciodată. La
Avva Sisoe are, între cuvintele care au rămas de la el, unele pline de înțelepciune practică. Între acestea se găsește și următorul sfat: „Când cineva are grijă de tine, tu nu trebuie să poruncești”. Cu
Titlul reproduce cu fidelitate înscrisul descoperit, în mod excepțional, într‑o biserică prahoveană, aflată sub semnul înnoirilor. Orice vizită într‑o parohie oglindește dorința întâlnirii cu
Răzvan Bucuroiu S -a umplut rețeaua de filmări făcute în diferite biserici (de parohii sau chiar de mănăstiri) cu evenimente
20 Decembrie 1989 este ziua în care Timișoara a devenit primul oraș românesc liber de comunism, după aproape o jumătate de secol de gaură neagră a istoriei. O gaură neagră este, conform fizicienilor, o
S-au împlinit trei ani de când părintele Nicolae Burlan, ctitorul Bisericii „Sfânta Vineri” din cartierul Drumul Taberei, București, a trecut la Domnul. Pentru că i-am fost enoriaș și câțiva ani vrednicul
Sărbătoarea Nașterii Domnului este precedată de o serie de tradiții, printre care și cea a colindatului. Textele colindelor, de o frumusețe literară extraordinară, ascund o teologie adâncă, lămurindu‑ne
Adesea primim mărturii, cu negrăită bucurie, despre oameni care caută neobosiți Lumina netrecătoare a Împărăției lui Dumnezeu, împlinitori ai poruncilor evanghelice, ale căror chipuri umbrite de viețuire
Mă uit la viața mică a nepoatei mele, Ștefania-Ioana, și văd înăuntrul ei un șir lung de vieți, fiecare mai mare, ca număr de ani, decât ea, mirându-mă cum de le poate cuprinde pe toate. Timpul mult al
Zidirea Mâinilor Domnului ne surprinde privirea de fiecare dată când avem conștiința că El a făcut toate spre bucuria sufletelor noastre! Era o zi frumoasă de toamnă, cu un soare blând, când călătoria
O mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri (Psalmul 89, 4). Pentru oameni, în schimb, timpul zilelor noastre pare că nu mai are răbdare. Aduc o mărturie de suflet despre ce înseamnă să-L
Dumnezeu, se spune - și așa este -, lucrează prin oameni și pentru oameni; mai ales prin acei oameni care, în scurta sau mai lunga lor viață pe pământ, își înțeleg menirea și își urmează chemarea.
În preajma Bucureștilor sunt anumite locuri care bucură sufletul, unele prin simpla lor situare în mijlocul creației lui Dumnezeu, altele prin istorie, artă, ori frumusețe și taine negrăite. Pentru un
Suntem în ultimele săptămâni ale Postului Crăciunului, care ne pregăteşte pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, un timp în care trebuie să aprofundăm înţelesurile acestui praznic împărătesc. În
În actul smereniei există, simultan, o mișcare de coborâre de sine și una de înălțare. Cele două mișcări născute din smerenie sunt evidențiate limpede de avva Ioan cel Pitic, în apoftegma 20: „«Avva
Dinspre zidurile cetății Ierusalimului, ridicate de Suleiman Magnificul între anii 1537 și 1542, ce încing ca într-un chimir protector orașul vechi, se scoboară în valea Cedronului, acolo unde de veacuri și
Resimțim faptul că trăim într-o lume care se află în proces de secularizare, iar omul postmodern se înstrăinează de cele sfinte, pune accent doar pe cele lumești și, adesea, uită de îndoita sa alcătuire:
Academicianul Gheorghe Păun m‑a bucurat, trimițându‑mi ultima sa carte intitulată Alte 77 de editoriale, tipărită sub egida Bibliotecii Revistei Curtea de la Argeș, București, 2023. Pentru un om de
Zilele finalului de noiembrie și începutului de decembrie au fost despre România - despre țara pe care o iubim și o criticăm deopotrivă, pe care o dorim altfel, dar și aceeași, mereu... Pe care o vedem tot în
Să fim sinceri: fiecare dintre noi, măcar o dată în viață - de multe ori, de fapt -, intenționând să facă un gest frumos, ezită, cade pe gânduri, se-ntreabă: „Ce rost are?”, și nu-l mai
Deși nu mai pot, nu mai am acum, întrucât el a plecat într-o călătorie din care n-o să se mai întoarcă niciodată, mă gândesc mereu cum ar fi să-l duc pe tata în străinătate. Adică dincolo de granițele
Atunci când un psalt devine imnograf și compozitor dovedește o preocupare atentă față de muzica bizantină, prin dragostea concretizată în plăsmuirea unor partituri, simbioza dintre text și muzică fiind
Catedrala Patriarhală din București, în istoria ei de aproape 100 de ani de existență și trăiri sublime sub oblăduirea patriarhilor României, fiind mai înainte Catedrală Mitropolitană, ori, pentru câțiva an
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus
„În vremea aceea era un om dintre farisei care se numea Nicodim și care era fruntaș al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus și I-a zis: Rabbi, știm că de la Dumnezeu ai venit Învățător; că nimeni nu poa
În zilele acelea, a zis Petru către popor: Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, și veți primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă vă este
Sfântul Proroc Isaia a fost cel dintâi dintre marii proroci ai Vechiului Testament. El a trăit pe vremea regilor Ahaz (735-715 î.Hr.) şi Ezechia (715-687 î.Hr.), cu mai mult de 700 de ani
Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap.15, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, p. 50 „Domnul, Iconomul vieții noastre, ne-a lăsat ca testament botezul, care este typ al mor
Capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu este locul unde pacienții își regăsesc liniștea interioară și nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Rugăciunea și sfintele slujbe sunt pentru ei, pentru familiile lor și pentru cadrele medicale izvoare de sănătate sufletească și de speranță în vindecarea bolilor.
Prezența monahului Visarion Toia la Mănăstirea Lainici este contemporană, în mare parte, cu amplele lucrări de amenajare a căii ferate pe Defileul Jiului, ale cărei prime studii datează din 1922, dar șantierul
Evangheliile ni-L prezintă pe Hristos grăind ucenicilor și mulțimilor, învățându-i pe toți cele cu privire la acel mod de viețuire în această lume, apt să-l ducă pe om în Împărăția lui Dumnezeu.
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve
Dacă Hristos n-a înviat, spune marele Pavel, zadarnică este credința voastră (Corinteni I 15, 17). Nu degeaba diavolul se dă peste cap să ne convingă că Lumina Sfântă care se coboară în Sâmbăta Mare