Repere şi idei
Prodromița și lucrarea minunată  a Preacuratei

Prodromița și lucrarea minunată a Preacuratei

Cu mulți ani în urmă, în apropiere de cetatea Iașilor, la Schitul, de atunci, Bucium, astăzi mănăstire, era o frumoasă tradiție, care în zilele noastre a fost aprobată de Sfântul Sinod și transformată într-o sărbătoare închinată Icoanei Prodromița a Prea­curatei Născătoare de Dumnezeu, aflată în cea mai importantă așezare călugărească românească din Muntele Athos.

În cadrul tradiției despre care am amintit, la Schitul Bucium de lângă Iași, se cinstea Icoana Pro­dromița, în amintirea faptului că în acest loc a început pictarea ei de către un zugrav priceput de altă­dată al Cetății Iașilor, la rugămintea părinţilor din Muntele Athos, Nifon și Nectarie, care veneau adeseori după ajutoare în Țările Române. Aceștia l-au găsit pe iconarul Iordache Nicolau, un om cuviincios și vârstnic, și i-au cerut să picteze, cu post și rugăciune, sub atenta îndrumare a duhovnicului și a părinților din Metocul Schitului Prodromu, care se numea în vremea aceea la Iași tot Pro­dromu, Icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.

Sărbătoarea aduna în jurul bisericuței Schitului Bucium mulți credincioși care aveau duhovnici pe părinții ce se nevoiau acolo, unde era încă prezentă amintirea arhimandritului Hrisostom Postolache, marele duhovnic care făcuse legătura cu părinții atoniți viețui­tori la Bucium până la instaurarea regimului comunist, atunci când Metocul de altădată al Schitului Prodromu a devenit schit al Arhiepiscopiei Iașilor.

Prăznuirea Icoanei Prodromița ne aduce aminte de marile binefaceri revărsate de Preacurata Născătoare de Dumnezeu asupra celor care o cinstesc cu adevărat.

Sunt foarte multe mănăstiri ce păstrează icoane minunate, despre care noi mărturisim că, încă din momentul sfințirii lor, primesc puterea și darul facerii de minuni. Nu doar pentru mulțimea minunilor, ci pentru darul cel mare al iertării pe care îl primim prin rugăciune sinceră către Maica Domnului și pentru dragostea pe care ea o are față de noi ne apropiem întotdeauna cu evlavie de aceste icoane.

Cu puține zile în urmă, am prăznuit în întreaga Biserică Ortodoxă Română Icoana Prodro­mița, care, mai ales în ultima perioadă, s-a bucurat de foarte largă cinstire.

În ultimii ani, numeroase alte icoane s-au zugrăvit după chipul celei care ocrotește așezarea românească de la Muntele Athos, de sub Vârful Vigla, acolo unde, cu veacuri în urmă, mulți monahi din toate provinciile românești, neunite încă în perioada aceea, s-au așezat să-L slăvească pe Dumnezeu.

După cum am amintit deja, istoria acestei icoane își are începutul în Cetatea Iașilor, unde veneau adeseori părinții de la Schitul Prodromu, căutând sprijin pentru lucrarea lor. Aceștia mergeau și la București, dar și în Transilvania, întrucât la Prodromu au fost dintru început călugări din toate zonele de astăzi ale României. Uneori erau mai mulți moldoveni, alteori mai mulți ardeleni, toți însă se osteneau pentru a restaura chilia pe care au cumpărat-o și au transformat-o mai apoi, la jumătatea veacului al XIX-lea, într-o adevărată mănăstire, deși denumirea oficială a rămas de schit.

Dintre acești călugări atoniți, cuvioșii Nifon și Nectarie veneau adeseori, căutând ajutor și bună­voință de la oamenii mari și de la cei de rând, de la credincioșii sim­pli și de la cei care aveau posibili­tăți deosebite. Aceștia s-au gândit să zugrăvească tocmai în țara lor de obârșie o icoană a Maicii Domnului, așa cum au aproape toate marile mănăstiri de la Muntele Athos. Amintim aici de Icoana Axion Estin (Axionița) ori de Icoana Portărița, de Icoana Dulcea Îmbrățișare (Dulcea sărutare - Glykophilousa), Paramitia, Gherontisa, Cucuzelița sau de alte icoane care se află în cele mai importante Lavre ale Muntelui Athos.

Călugării atoniți căutau un zugrav înduhovnicit, un om ales şi atent pentru a picta icoana în rugăciune și cu post, rugând-o pe Maica Domnului să trimită dintru Împărăția Fiului ei daruri bogate asupra tuturor celor care o vor cinsti după cuviinţă.

Astfel, au găsit un iconar vârstnic din Iași, având bună mărturie de la părinții care viețuiau la Bucium, numindu-se pe atunci Schitul Prodromu (același nume cu cel din Muntele Athos), și de la alți oameni din cetate, pe care l-au rugat să împlinească cerințele lor, făgăduindu-i că la terminarea lucrului aveau să îl răsplătească, după cum se și cuvenea, cu arginții pe care îi datorau. Zugravul a lucrat o vreme la Schitul Bucium, iar apoi, după ce a pictat mai multe părți ale icoanei, s-a străduit mult să zugrăvească chipul Maicii Domnului. Așa fac de obicei pictorii, lăsând la urmă tocmai chipul, pe care îl consideră deosebit de important, ca încununare a lucrării pentru care s-au ostenit îndelung.

Această dragoste a iconarului ieșean mi-a amintit de istorisirile pline de tâlc ale părintelui Cleopa, dar și de scrierile ieroschimonahului Paisie Olaru de la Sihăstria, care mărturiseau că, în anii â40 ai veacului XX, au adus la mănăstire un pictor pribeag, Ioan Irineu Protcenco, care nu picta decât cu post și rugăciune. Din momentul în care mânca, nu mai picta în ziua aceea. La fel se va fi ostenit și iconarul din Iași, însă, cu toate acestea, chipul Maicii Domnului nu ieșea cum ar fi dorit.

Istoria păstrată la Schitul Bucium, dar și la Prodromu, ne spune că s-a ostenit mult, o dată, de două ori, chiar de mai multe ori, dar nu a reușit să zugrăvească așa cum și-ar fi dorit chipul celei Preasfinte, celei mai Curate decât strălucirile soarelui, după cum o numesc cântările din tezaurul de cult al Bisericii. Cu toată experiența lui, bătrânul a abandonat lucrul, lăsând icoana pe șevalet, și, mâhnit, se ruga permanent ca să poată trece peste această încercare a sfârși­tului vieții sale. Într-o zi, în chip minunat, a descoperit în atelierul său modest, aflat nu prea departe de schitul unde își începuse lucrarea, Preafrumoasa Zugrăvire a chipului Maicii Domnului. A fost uimit, dar și înfricoșat de cele văzute și a mărturisit tuturor, în special părinților atoniți de la Bucium și celor pe care îi cunoștea, această minune a Maicii Domnului.

El avea să și scrie această întâmplare:

„Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iașilor, am zugrăvit această Icoană a Maicii Domnului, cu mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veșmin­tele, după meșteșugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez fața Maicii Domnului și a Domnului nostru Iisus Hristos; privind eu la chipuri, cu toate a ieșit dimpotrivă, pentru care foarte m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat mește­șugul. Și așa, făcându-se seară, m-am culcat mâhnit, nemâncând nimic în ziua aceea, dar socotind că a doua zi sculându-mă, să mă apuc mai cu dinadinsul de lucru. După ce m-am sculat a doua zi, mai întâi am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă să-mi lumineze mintea, ca să pot isprăvi Sfânta Icoană; când m-am dus să mă apuc de lucru, O! preaslăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! S-au aflat chipurile terminate desăvârșit, precum se vede. Eu văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul pe ea, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși greșeală am făcut aceasta, ca să mai dau lustru la o asemenea minune. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane.”

Icoana Maicii Domnului a fost dusă în Muntele Athos în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, făcându-se un popas la Galați, cu rugăciune şi priveghere înainte de a se urca monahii atoniți pe o corabie care i-a dus până aproape de schitul lor.

Am asistat de multe ori, la Schitul Prodromu, la slujbe făcute îna­intea acestei icoane, unde în fiecare zi la Liturghie, în locul pricesnei din momentul împărtășirii liturghisitorului din Altar, se citește Acatistul Maicii Domnului, iar la Pavecerniță se citește Canonul închinat Preacuratei Născătoare de Dumnezeu sau Paraclisul.

Evlavia față de această icoană i-a adus pe mulți călugări împrejurul ei, viețuind ani mulți în nevoințe grele, rugându-se pentru ei și pentru țara lor, pentru rudenii, cunoscuţi şi binefăcători.

În anii de după 1990, obștea Schitului Prodromu din Muntele Athos, condusă cu destoinicie de părintele Petroniu Tănase, ajutat de câțiva monahi râvnitori și harnici, au refăcut biserica schitului și au împodobit după cuviință Icoana Născătoarei de Dumnezeu, căreia i s-au făcut mai multe copii, una dintre acestea ajungând și la Paraclisul Catedralei Naționale, unde a fost primită cu bucurie de credincioșii Capitalei și de nume­roșii pelerini care ajung în acest sfânt locaș.

De asemenea, mai multe biserici și mănăstiri din Patriarhia Română au ca hram sărbătoarea Icoanei Prodromița, rugând-o pe Maica Domnului să ducă rugăciunile lor înaintea Împăratului Celui fără de moarte.

Părintele Petroniu le spunea adeseori pelerinilor români care ajungeau la Muntele Athos istoria acestei icoane. Le vorbea despre zugravul ieșean care, ostenindu-se mult, cu evlavie și dragoste față de Preasfânta Fecioară, avea să primească mare dar de la Dumnezeu, ca pe o icoană începută de el să se zugrăvească chipul Maicii Domnului, nefăcut de mână omenească.

Aceste icoane se numesc achiropiite şi ne fac să înţelegem că sunt semne ale milostivirii lui Dumnezeu. Uimindu-ne de faptele minunate pe care Domnul le lucrează, spunem și noi, împreună cu Psalmistul: Cât de minunat este numele Tău în tot pământul, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut(!).


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!