Repere şi idei
Protosinghelul, pictorul și miniaturistul Veniamin Acojocăriţei - file de jurnal (III)

Protosinghelul, pictorul și miniaturistul Veniamin Acojocăriţei - file de jurnal (III)

Dacă unii oameni trăiesc într-o indiferență totală față de Dumnezeu și nu-L caută niciodată, dacă alții se risipesc printre grijile multe ale vieții, mai există persoane care își duc frumos viața, arătând prin ceea ce fac că Dumnezeu este foarte aproape de ei. Așa și-a dus întotdeauna viața, aproape de Dumnezeu, protosinghelul Veniamin Acojocăriței, mulți ani slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iași, retras către sfârșitul zilelor la Mănăstirea Neamț. Din rândurile de jurnal rămase de la acest slujitor al lui Hristos, consemnate cu prilejul călătoriei sale la Locurile Sfinte, am așezat în pagini de ziar, pentru cititorii iubitori de slove patericale, file inedite în care am descoperit râvna spre cele sfinte, dorința cărturărească pentru sine și pentru cei din jur, precum și bucuria mărturisirii adevărate.

Joi dimineața în Săptămâna Patimilor am plecat la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la Ghetsimani, unde am stat și am ascultat Sfânta Liturghie. Acolo cobori sub sol 44 de trepte largi de piatră, iar în partea dreaptă, cam la jumătatea treptelor, este o săpătură în mal, ca un fel de sală a mormintelor, unde este mormântul Sfinților Părinți Ioachim și Ana. Sunt aprinse candele și lumânări la icoana Sfin­ților Părinți. Ne-am închinat și noi, punând și câte o lumânare din cele pe care le luasem de la Iași. În partea cealaltă, din stânga, era mormântul Dreptului Iosif, unde la fel am mers și ne-am închinat.

Apoi am coborât în interiorul bisericii, unde există lumină electrică și foarte multe candele. Mormântul Maicii Domnului este sub un fel de acoperământ și ține și loc de Sfântă Masă la Sfânta Liturghie. Se intră pe o mică ușă la locul Sfântului Mormânt și se iese pe alta. Este strâmt, nu încap decât 3-4 oameni.

Proscomidiarul este în afara încăperii Sfântului Mormânt, în biserică, mai înainte, spre răsărit. La greci nu am văzut multă strictețe de a nu intra în Sfântul Altar. Atât la Proscomidie, cât și în Altar poate merge oricine; călugări, călugărițe și chiar mireni merg la Proscomidie și îi spun verbal preotului slujitor să le pomenească viii și morții.

Apoi, de la Sfânta Evanghelie nu mai pun ecteniile celor che­mați, ci trec direct la Heruvic. Că­ditul îl face preotul ținând lanțul cădel­niței din scurt și cădește des și mărunțel, foarte repede și de multe ori. Diaconul iese mai puțin cu lumina din Altar și stă pe loc. Nu merge înaintea preotului, iar arhiereul blago­slovește numai cu un tricher. Toți preoții slujitori poartă cruce.

Alături sunt niște chiparoși înalți, un zid pe care s-a ridicat niște ederă și chiar acolo, până la intrarea în biserică, cobori destul de multe trepte. Biserica este de­s­tul de joasă. Alături este și o biserică catolică, un fel de capelă cu mozaicuri pe jos, iar în biserică, bănci. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” este la poalele Muntelui Măslinilor, de unde pornește Valea lui Iosafat.
De aici am mers ceva mai sus și am intrat în Grădina Ghetsimani, locul unde s-a rugat Mântuitorul când L-a trădat Iuda și L-a vândut. Grădina are și acum 12 măslini foarte bătrâni, despre care se spune că ar fi chiar din timpul Mântuitorului. Sunt groși, foarte noduroși pe dinăuntru și găunoși, dar au frunza verde și ascuțită.

În acea grădină, poate reze­mați cu spatele de acești măslini bătrâni stăteau apostolii îngreu­nați de somn și dormeau în noaptea când Domnul se ruga, iar Iuda se apropia cu ceata fariseilor și a ostașilor ca să-L vândă pe Iisus și să-L dea pe mâinile lor. Am trecut prin acel loc și mă gândeam la Iuda și la cuvântul Domnului: „Iudo, cu sărutare vinzi pe Fiul omului?” (Luca 22, 48).
Ah!... Doamne, dar dintre noi, oamenii de azi, câți nu suntem ca Iuda? Ți se pare că-i prieten astăzi cutare sau cutare și mâine te vinde, se gudură pe lângă tine ca să-ți cunoască inima și secretele și mâine te trădează. Prieten îl crezi și te vinde. Și când s-a apropiat Iuda, noaptea, de Mântuitorul ca să-L vândă, tot prieten l-a numit: Mântuitorul i-a zis: „Prietene, pentru ce-ai venit?” (Matei 25, 50).

De aceea sunt de părere că de multe ori e mai bine să nu săruți pe nimeni. Că dacă îmbrățișezi pe cineva și inima ți-i departe de a-l iubi, până la sentimentul dragostei, ca să-l culminezi cu sărutul, atunci este un sărut fals, dacă nu chiar egal cu sărutul lui Iuda.

În drum spre Ierusalim am pomenit în trecere cum am văzut Biserica „Sfântul Ștefan”. Acum însă am fost în ea și ne-am închinat. Un preot ne-a scos și am sărutat și moaștele Sfântului Ște­fan. Este o biserică grecească, cu o catapeteasmă frumoasă. Loca­șul este lângă drumul care coboară din cetate, vizavi de Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, lângă cimitirul evreiesc.
Sfântul Ștefan a fost scos afară din cetate pe poarta care îi poartă numele, dar care azi este închisă. Parcă îl văd pe tânărul Ștefan scos din cetate cu multă zarvă, îmbrâncit de la spate și ocărât, târându-l la locul de osândă pentru mărturisirea lui Hristos și pentru că le spusese cărturarilor și fariseilor: „Voi, cei tari la cerbice și netăiați împrejur la inimă și urechi, totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt. Pe care din proroci nu ați ucis?” (Faptele Apostolilor, 7, 51-52). Au mers până la Valea lui Iosafat. Acolo s-au oprit, nu departe era și cimitirul, pietre fiind multe. Atât fariseii, cât și poporul pornit de farisei, cu ochi tulburi ca niște fiare dornice de sânge, l-au așezat în mijlocul lor pe mielușelul lui Hristos, tânărul diacon Ștefan, s-au dezbrăcat de hainele lor, ca să fie mai sprinteni și să arunce cu pietre mai cu putere. După cum știm, și-au pus hainele sub paza unui tânăr numit Saul, iar ei s-au năpustit asupra lui Ștefan din toate părțile. Tânărul Ștefan, cu ochii ațintiți spre cer, se ruga. Ce pri­veliște tulburătoare! La prima piatră ce l-a lovit a stat nemișcat, la a doua și a treia a pronunțat: „Doamne, nu le socoti păcatul acesta” (Faptele Apostolilor 7, 60). Dar la următoarele lovituri din toate părțile tânărul s-a poticnit, a căzut jos, l-a podidit sângele peste tot, a înroșit pietrele și în felul acesta și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iară Saul (Pavel), paznicul de la haine, privea cum arunca cu pietre mulțimea și-i admira pe cei care erau mai dibaci și aruncau mai cu putere, lovindu-l în plin pe Sfântul Ștefan. S-au întors toți la Ierusalim ca niște fiare sălbatice, după ce au sfâșiat un miel. Tânărul Saul nu a rămas mulțumit cu atât, ci a vrut să-i tragă și să-i ducă la execuție și pe alții, pentru că în sufletul lui era mulțumit de felul cum s-a procedat cu Sfântul Ștefan. De aceea a luat un fel de autori­zație de la mai-marii din Ierusalim ca să meargă la Damasc, că știa că ar mai fi creștini ca Sfântul Ștefan, și să-i dea pe toți la osândă ca pe Sfântul Ștefan. Dar, pe drumul Damascului, Saul s-a schimbat, prin vedenia pe care a avut-o, mustrat fiind de glasul lui Iisus. Apostolul Pavel, după convertire, își aducea mereu aminte de această scenă și se căia de purtarea lui.

De la Biserica „Sfântul Ștefan” am ieșit pe lângă cimitirul evreiesc, la șoseaua ce duce la Poarta Oilor spre Zidul Plângerii. Dar mai întâi am văzut mormântul lui Abesalon, fiul lui David, care s-a răzvrătit împotriva tatălui său și i-a ocupat tronul. Ostașii lui David, venind din urmă, l-au săgetat și astfel a murit. Tatăl său a plâns mult după el și l-a înmormântat în cimitirul și în groapa care și azi îi poartă numele. Mormântul este de piatră, sub formă rotundă, se poate intra înăuntru, dar nu se cunoaște propriu-zis un mormânt. Este un fel de piatră înnegrită de vremi și neîngrijită. Puțin mai la vale se află mormântul lui Zaharia și al prorocului Ezechil, dar în general tot cimitirul este pustiu.

Tot pe acea vale este scăldătoarea unde Iisus a vindecat orbul din naștere. Această scăldătoare are un acoperiș de piatră și niște porți de fier ce închid trecerea la scăldătoare. E ca un bazin. Atunci când am fost noi era încuiată din cauza unui accident care avusese loc cu o zi înainte. (va urma)


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!