Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Vizita de săptămâna trecută efectuată în China de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a fost a patra de la începutul războiului în Ucraina, în februarie 2022, şi prima de după realegerea sa, în
În cadrul unei reuniuni care a avut loc marți la Bruxelles, în ciuda opoziției Ungariei şi Poloniei, țările UE au adoptat în mod oficial cele zece acte legislative ale Pactului privind migraţia şi azilul, care
Preşedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, a cerut partidelor să-şi suspende sau să-și reducă semnificativ campania pentru alegerile europene programate la 8 iunie în ţară, după tentativa de asasinat de
Prin vocea şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, Uniunea Europeană a cerut Israelului să-şi „înceteze imediat” operaţiunea militară de la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, inițiată la 7 mai, în caz co
Pe când pietrele cărării ce ducea către Ierusalim încă murmurau Osana! şi ramurile de finic nu-şi zvântaseră lacrimile tânguirii, o altfel de primăvară începea să cuprindă pământul. Din acea clipă, nim
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași găzduiește, în perioada 16 mai - 31 iulie 2024, expoziția „Leonardo da Vinci - Invențiile unui geniu al Renașterii”, care poate fi vizitată la Palatul
O frescă reprezentând scene din războiul troian, care decora o sală pentru banchete, a fost descoperită pe şantierul arheologic din Pompei, transmite AFP. Piesa de dimensiuni impozante (15 metri pe 6) prezintă
Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Biblioteca de Stat din Berlin expune, în perioada 7 mai - 25 august 2024, partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere
Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta pr
Siropul de trandafiri este foarte ușor de preparat, gustos și cu numeroase beneficii pentru sănătate. Este o băutură aromată și răcoroasă, mai ales în zilele toride de vară. Se poate bea simplu cu apă sau ad
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Preoţii Cercului Pastoral Numărul 1 „Buna Vestire“ al Protopopiatului Bacău s-au reunit duminică, 14 iunie 2015, în Parohia Ruseni - Plopana. Cu acest prilej, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, în
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, doi beneficiari ai Centrului de zi „Sfântul Dionisie Exiguul“ al Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel
Având în vedere seceta prelungită din ultimele luni, duminica trecută, după Sfânta Liturghie, ca răspuns la îndemnul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, prin părintele protopop Toma Gradinaciuc,
În contextul declarării anului 2015 ca An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, pe parcursul lunii mai, la
Înaltpreasfinţitul Ioachim a săvârşit duminică, 14 iunie 2015, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Calapodeşti din judeţul Bacău. Aşezarea monahală, închinată Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti şi
La Iaşi s-a desfăşurat vineri, 12 iunie 2015, cea de-a doua ediţie a Seminarului Regional „Familia în societatea contemporană“. Evenimentul a fost organizat de Sucursala Teritorială Iaşi a Colegiului
La Fălticeni vor avea loc astăzi, 15 iunie 2015, o serie de evenimente cultural-religioase, dedicate personalităţilor oraşului care au plecat în lumea veşniciei. De la ora 12:00, în paraclisul Parohiei „Învier
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi, a săvârşit vineri, 12 iunie 2015, Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea „Acoperământul Maicii
„Luceafărul poeziei româneşti“, Mihai Eminescu, împlineşte astăzi 126 de ani de când s-a mutat din această lume. La Botoşani, Suceava şi Iaşi sunt în desfăşurare o serie de evenimente culturale şi
Biserica domnească „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“, aflată aproape de centrul oraşului Vaslui, este o ctitorie a marelui Voievod Ştefan cel Mare (1457-1504), ridicată în anul 1490. Biserica a
Joi, 11 iunie 2015, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul ieşean Galata, Asociaţia Profesorilor de Religie din judeţul Iaşi- PRORELIS a organizat dezbaterea „Ora de religie: precizări
Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor“ Bucium din Iaşi i-a sărbătorit pe sfinţii români ieri, 14 iunie 2015, în prezenţa a doi ierarhi: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul
Pe data de 12 iunie 2015, în cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Botoşani s-a desfăşurat simpozionul „Ştiinţele socio-umane şi religia în contextul globalizării“. Din
Pelerinii din toată ţara l-au comemorat sâmbătă, 13 iunie 2015, pe preacuviosul arhimandrit Justin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ. Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru odihna
La Protopopiatul Moineşti a avut loc miercuri, 10 iunie 2015, o nouă întâlnire în cadrul Proiectului FORTE - Cursuri de organizare şi implementare a activităţilor cu tinerii de tipul „Şcoală de Vară“,
Credincioşii din parohiile Mărăşti, Lunca-Filipeni, Frunteşti şi Onceşti, Protopopiatul Bacău, au avut prilejul marţi, 9 iunie 2015, să se închine icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Parohia
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Bacău s-au desfăşurat, în perioada 27 mai - 9 iunie 2015, o serie de activităţi
Copiii şi tinerii implicaţi în activităţile catehetice ale Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Câmpulung Moldovenesc au beneficiat joi, 11 iunie 2015, de un pelerinaj la sfintele mănăstiri din Eparhia
După anul 2007 Biserica „Sfântul Ioan“ recapătă parte din suprafaţa de teren pe care altădată era construită Curtea Domnească din Vaslui, iar între 2011-2014 se reconstruieşte una din casele ştefaniene, p
Părintelui Iustin Pârvu, la doi ani de la strămutarea sa la cele veşnice intagma metaforică „sfinţii închisorilor“ îi vizează pe unii dintre fiii şi fiicele Bisericii noastre care au murit pentru
Parohia „Sfântul Nicolae“ - Mălăieşti, Protopopiatul Hârlău, a organizat ieri, 11 iunie 2015, în parteneriat cu Şcoala „Carmen Sylva“ din Iaşi, cursuri de pictură pe sticlă, tehnica „imitaţie vitral
Copiii care participă la catehezele organizate de Parohia „Sfântul Dumitru“ din Suceava au primit în dar o excursie. Periplul s-a desfăşurat sâmbătă, 6 iunie 2015, iar locurile vizitate din Bucovina au fost
La Liceul Teologic „Episcop Melchisedec“ din Roman a avut loc miercuri, 10 iunie 2015, evenimentul „Preoţi ortodocşi - candele aprinse în temniţele comuniste“. Acesta a fost inclus în cadrul seriei „Martir
Cu prilejul împlinirii a 155 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi, Ansamblul vocal-instrumental „Floralia“ al aceleiaşi instituţii a susţinut un concert deosebit de
„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea
Sfântul Talaleu (†284) a trăit în părţile Libanului, în timpul împăratului Numerian (283-284) şi, pe lângă învăţarea Sfintelor Scripturi, s-a deprins şi cu