Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Vizita de săptămâna trecută efectuată în China de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a fost a patra de la începutul războiului în Ucraina, în februarie 2022, şi prima de după realegerea sa, în
În cadrul unei reuniuni care a avut loc marți la Bruxelles, în ciuda opoziției Ungariei şi Poloniei, țările UE au adoptat în mod oficial cele zece acte legislative ale Pactului privind migraţia şi azilul, care
Preşedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, a cerut partidelor să-şi suspende sau să-și reducă semnificativ campania pentru alegerile europene programate la 8 iunie în ţară, după tentativa de asasinat de
Prin vocea şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, Uniunea Europeană a cerut Israelului să-şi „înceteze imediat” operaţiunea militară de la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, inițiată la 7 mai, în caz co
Pe când pietrele cărării ce ducea către Ierusalim încă murmurau Osana! şi ramurile de finic nu-şi zvântaseră lacrimile tânguirii, o altfel de primăvară începea să cuprindă pământul. Din acea clipă, nim
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași găzduiește, în perioada 16 mai - 31 iulie 2024, expoziția „Leonardo da Vinci - Invențiile unui geniu al Renașterii”, care poate fi vizitată la Palatul
O frescă reprezentând scene din războiul troian, care decora o sală pentru banchete, a fost descoperită pe şantierul arheologic din Pompei, transmite AFP. Piesa de dimensiuni impozante (15 metri pe 6) prezintă
Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Biblioteca de Stat din Berlin expune, în perioada 7 mai - 25 august 2024, partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere
Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta pr
Siropul de trandafiri este foarte ușor de preparat, gustos și cu numeroase beneficii pentru sănătate. Este o băutură aromată și răcoroasă, mai ales în zilele toride de vară. Se poate bea simplu cu apă sau ad
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Dornici de a se implica în cât mai multe activităţi, de a dărui din puţinul lor şi aproapelui, urcând astfel încă o treaptă pe scara duhovnicească, tinerii din cadrul Asociaţiei Tineretului Ortodox Român, f
Suceava a îmbrăcat haine de sărbătoare pe 2 iunie, de ziua ocrotitorului său, Sfântul Ioan cel Nou. Bucovinenii, recunoscători Sfântului care i-a salvat în chip minunat de urgia păgânilor, în anul 1622, au
O nouă serie a conferinţelor preoţeşti cu tema „Parohia - adunare euharistică şi spital duhovnicesc“ a fost organizată în perioada 1-3 iunie 2015 la Centrul cultural pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul“
Elevii care beneficiază de serviciile Centrului de zi pentru copii „Sfântul Arhanghel Rafail“ - Holt au primit luni, 1 iunie 2015, daruri cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului. Acestea au fost oferite de
Protoieria Sascut a organizat sâmbătă, 30 mai 2015, un concurs de eseuri şi desene tematice, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Elevii participanţi au
Credincioşii din Parohia „Sfântul Ilie“ din Târgu Neamţ au mers luni, 1 iunie 2015, într-un pelerinaj la mănăstirile din Bucovina, la iniţiativa preotului paroh Vasile Ionesi. Cu acest prilej, corul parohial
În Duminica Pogorârii Sfântului Duh, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cotumba din judeţul Bacău, care a primit veşmântul sfinţirii. O zi mai târziu, de sărbătoarea
Cu gândul la suferinţa şi lipsurile unor copii care ar trebui să nu ducă grija zilei de mâine, Fundaţia Solidaritate şi Speranţă a Arhiepiscopiei Iaşilor a organizat în ziua de prăznuire a Sfintei Treimi un
Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh i-a determinat pe atoreni să ia, în ultima zi de primăvară, o binemeritată pauză de la învăţat. În plină sesiune şi pregătire pentru BAC, au pornit dis
La praznicul împărătesc al Pogorârii Sfântului Duh, Mănăstirea Dragomirna şi-a sărbătorit ziua de hram. Maicile, alături de numeroşi credincioşi din judeţ şi din ţară, dar şi de un sobor de preoţi
Sărbătoarea Sfântului Pantelimon coincide în localitatea Aroneanu din judeţul Iaşi cu Zilele comunei, desfăşurate în fiecare an în perioada 21-27 iulie şi legate de cinstirea celui de-al
Apariţia cărţii "Mănăstirea Dobrovăţului - Monografie arheologică şi istorică" marchează un nou început pentru străvechiul aşezământ, urmărind reînnodarea prestigioaselor
Paraclisul de vară al Schitului "Sfântul Ierarh Dosoftei" şi "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" din Valea Seacă, localitate situată la 7 kilometri de municipiul Paşcani, a fost
În Duminica a VIII-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va resfinţi Biserica "Naşterea Maicii Domnului" - Tomeşti,
În parohia Chiriţeni, Protopopiatul Ceahlău, a avut loc ieri întrunirea unui cerc pastoral-misionar. De dimineaţă au fost săvârşite Utrenia şi Sfânta Liturghie, fiind citite mai multe
La Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din parohia Victoria, Protopopiatul Botoşani, va avea loc mâine slujba Parastasului pentru vrednicul de amintire patriarh Teoctist Arăpaşu, la cinci ani de la tr
PS Ioachim Băcăuanul, alături de preoţii Protopopiatului Sascut, a slujit ieri în localitatea Bereşti, cu prilejul hramului bisericii parohiale. Credincioşii prezenţi s-au închinat raclei ce
În parohia Ciocârleşti - Scânteia, Protopopiatul Iaşi 3, se află în reparaţie biserica parohială şi casa socială. Fiind o parohie misionară, pr. paroh Emilian Timofte caută să-i ţină
Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi astăzi Paraclisul „Acoperământul Maicii Domnului“ al Schitului Valea Seacă, din judeţul Iaşi, care aparţine de M
În parohia Pietrişurile, Protopopiatul Paşcani, a fost lansat la începutul lunii iulie, campania „Îmi place să citesc“. Această campanie se adresează copiilor din parohia
Aproape 60 de copii din Vultureni, Stănişeşti, Beneşti şi Bacău sunt implicaţi în aceste zile în activităţile proiectului educaţional „Şcoala de vară“. Ediţia din acest an a
La începutul vacanţei de vară, mai multe parohii din Protopopiatul Hârlău au început derularea programului „Evlavioşi în vacanţă“. Prin intermediul acestui program, se doreşte
În parohia Bărbăteşti, Protopopiatul Paşcani, a fost oficiată marţi, 24 iulie, o slujbă misionară. Cu acest prilej, pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani, a sfinţit icoanele
Suntem în săptămâna premergătoare marelui praznic al Învierii Domnului, a Sfintelor Pătimiri, pe care o trăim intens din punct de vedere duhovnicesc. Postim mai aspru, ne rugăm mai mult, mergem la spovedit.
„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea
Sfântul Talaleu (†284) a trăit în părţile Libanului, în timpul împăratului Numerian (283-284) şi, pe lângă învăţarea Sfintelor Scripturi, s-a deprins şi cu