Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Vizita de săptămâna trecută efectuată în China de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a fost a patra de la începutul războiului în Ucraina, în februarie 2022, şi prima de după realegerea sa, în
În cadrul unei reuniuni care a avut loc marți la Bruxelles, în ciuda opoziției Ungariei şi Poloniei, țările UE au adoptat în mod oficial cele zece acte legislative ale Pactului privind migraţia şi azilul, care
Preşedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, a cerut partidelor să-şi suspende sau să-și reducă semnificativ campania pentru alegerile europene programate la 8 iunie în ţară, după tentativa de asasinat de
Prin vocea şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, Uniunea Europeană a cerut Israelului să-şi „înceteze imediat” operaţiunea militară de la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, inițiată la 7 mai, în caz co
Pe când pietrele cărării ce ducea către Ierusalim încă murmurau Osana! şi ramurile de finic nu-şi zvântaseră lacrimile tânguirii, o altfel de primăvară începea să cuprindă pământul. Din acea clipă, nim
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași găzduiește, în perioada 16 mai - 31 iulie 2024, expoziția „Leonardo da Vinci - Invențiile unui geniu al Renașterii”, care poate fi vizitată la Palatul
O frescă reprezentând scene din războiul troian, care decora o sală pentru banchete, a fost descoperită pe şantierul arheologic din Pompei, transmite AFP. Piesa de dimensiuni impozante (15 metri pe 6) prezintă
Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Biblioteca de Stat din Berlin expune, în perioada 7 mai - 25 august 2024, partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere
Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta pr
Siropul de trandafiri este foarte ușor de preparat, gustos și cu numeroase beneficii pentru sănătate. Este o băutură aromată și răcoroasă, mai ales în zilele toride de vară. Se poate bea simplu cu apă sau ad
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
În Arhiepiscopia Craiovei continuă întâlnirile misionar-catehetice organizate în această perioadă premergătoare marelui praznic al Învierii Domnului. O astfel de întâlnire a avut loc la finalul săptămânii
Episcopia Severinului și Strehaiei a găzduit sâmbătă, 14 aprilie, Cercul de istorie „Amicii istoriei”, sub îndrumarea profesorului de istorie Romeo Popa, actualul inspector școlar la disciplina istorie din cad
Sute de credincioşi din Mitropolia Olteniei au venit la rugăciune în sfintele biserici, în cea de a V-a duminică a Postului Mare, închinată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. În Cetatea Băniei,
Episcopia Severinului şi Strehaiei este foarte tânără. Ea a fost reînfiinţată în 2003, la propunerea Mitropolitului Olteniei de atunci, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, după 600 de ani, şi are jurisdi
TVR Craiova, în parteneriat cu Asociația Vasiliada, ONG coordonat de Arhiepiscopia Craiovei, desfășoară, până la data de 1 iunie, proiectul umanitar „Împreună dăruim bucurie”. Proiectul constă în
Facsimile și cărți vechi, tipărite în limba georgiană la Tiflis (Tbilisi de azi) de către Mihail Ștefanovici - ucenicul Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, au fost expuse săptămâna aceasta în Aula Mare
Joi, 11 aprilie, de praznicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica
Mai multe parohii din Protoieria Drăgășani desfășoară în această perioadă programe și proiecte catehetice și filantropice adresate copiilor și tinerilor din comunitate. În cadrul
Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Râmnicu-Vâlcea desfășoară în cadrul parteneriatului educațional cu Școala Gimnazială nr. 4 din municipiu o serie de cateheze care propun
Lumea satului Raci, de pe frumoasa vale a Jilțului Mic, în comuna Negomir, descoperă şi astăzi frumuseţea darurilor de suflet din străbuni. În această localitate, preotul paroh Cristian Salavat a desfăşurat
Praznicul Sfântului Ierarh Calinic, ocrotitorul Olteniei, sărbătorit astăzi în calendarul Bisericii noastre, adună sute de credincioşi la rugăciune în Cetatea Băniei. Între locaşurile de închinare care îl
Rromii din Ocolna, judeţul Dolj, au sărbătorit luni, 8 aprilie, Ziua internaţională a rromilor, în mijlocul lor aflându-se şi părintele protopop Grigore Vulcănescu al Protoieriei Craiova Sud şi mai mulţi
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează în perioada 8 aprilie - 31 decembrie proiectul „Un cititor, o carte”. Scopul proiectului constă în înființarea unui „Colț de bibliotecă”
Absolvenţii Facultăţii de Teologie din Craiova, secţiile Teologie Pastorală şi Arte Vizuale - licenţă şi Doctrină şi cultură - masterat, promoţia 2017-2018, au participat marţi, 9 aprilie, la evenimentul
Din cele mai vechi timpuri, satul românesc l-a avut ca reprezentant de seamă pe preot. Cunoscător al slovelor în tainele scrisului și cititului, părinte şi povăţuitor în viaţă, atât la necaz, cât și la
În conformitate cu prevederile metodologiei privind mobilitatea personalului didactic pentru anul școlar 2019 - 2020, în acest an, etapa de depunere a dosarelor în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj
Studenţii Facultăţii de Teologie din Craiova participă miercuri seară, împreună cu părinţii profesori, la slujba Canonului cel Mare, la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” şi la
În Duminica a 4-a din Sfântul și Marele Post, închinată Sfântului Ioan Scărarul, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârşit slujba
Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Gherasim Cristea a fost pomenit sâmbătă, 6 aprilie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Râmnicu-Vâlcea. Sfânta Liturghie și
„Oltenii nu au înclinare spre viaţa mistică [...] În religie, el [olteanul, n.n.] nu urmăreşte motive de nelinişte, care să-l ducă la întrebări asupra tragicului vieţii, dimpotrivă, el urmăreşte prin ea
Parohia „Sfântul Nicolae”-Brânduşa din Craiova a găzduit săptămâna aceasta mai multe activităţi interactive, dedicate în special credincioşilor şi tinerilor din grupul parohial. Astfel, pentru a marca
Biroul de catehizare a rromilor din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului a demarat în această săptămână un nou proiect. Astfel, pr. inspector Nicolae Dorin Buda a organizat o acţiune de promovare și încurajare a
Școala Gimnazială din Zătreni, judeţul Vâlcea, a găzduit în această săptămână activitatea cu titlul „Crucea, semn al biruinței și al slavei”, în parteneriat cu Parohia Dealu Văleni. În calitate de
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, joi, 4 aprilie, la sediul Protopopiatului Drobeta, au fost evaluate portofoliile parohiilor care au participat, anul acesta, la
„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea
Sfântul Talaleu (†284) a trăit în părţile Libanului, în timpul împăratului Numerian (283-284) şi, pe lângă învăţarea Sfintelor Scripturi, s-a deprins şi cu