Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de prevenire a comportamentului periculos la volan în străinătate, astfel că, potrivit noilor norme, ţările UE se vor ajuta reciproc în găsirea
Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de prevenire a comportamentului periculos la volan în străinătate, astfel că, potrivit noilor norme, ţările UE se vor ajuta reciproc în găsirea
Ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, Bogdan Ivan, prezent ieri la International Summit & Gala Award 2024, a apreciat că sectorul IT&C din România, care înseamnă 8% din Produsul Intern Brut (PI
Aproximativ 6.000 de copii (antepreşcolari, preşcolari şi şcolari) pot participa la programele educaţionale „Grădiniţa de vară” şi „Şcoala de vară” ce funcţionează pe timp de vară în sectorul 3 al
Astăzi se deschide cea de-a XX-a ediţie a „Zilelor horticulturii bucureştene”, eveniment organizat de Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bu
O emisiune filatelică intitulată „Florile culorilor”, dedicată iei şi compusă din trei mărci poştale, un plic „prima zi” şi trei cărţi poştale maxime pentru pasionaţii de maximafilie, a fost
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Să reușești să descoperi tainele credinței este cu adevărat o mare minune! Lumea credinței, care copleșește rațiunea sau logica acestui veac, îl îndeamnă pe om să acționeze nu numai cu mintea, ci și cu
Fundaţia World Vision România a publicat un raport privind implementarea Programului Naţional Masă Sănătoasă (PNMS), care a început în 450 de şcoli, în anul şcolar 2023-2024. Potrivit raportului, pentru
În cadrul proiectului „West Summer University” (WSU), elevi din întreaga ţară au posibilitatea de a experimenta, timp de două săptămâni, în perioada 18 iulie - 3 august 2024, viaţa de student la
Metodologia de acordare a gradaţiei de merit - sesiunea 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, gradația de merit se poate acorda atât personalului didactic de predare, cât şi celui
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași (MMRMI) a organizat, zilele acestea (8-9 mai 2024), trei evenimente culturale. Ieri, la Palatul Braunstein, a fost vernisată expoziția „Maria a României,
O expoziție inedită va putea fi vizitată, până în 19 mai 2024, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, unde sunt expuse exemplare rare de carte religioasă veche. Printre acestea, prima
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Asociația „Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România” celebrează 30 de ani de la înființare și în acest context a organizat, în 28 aprilie 2024, o
Institutul Polonez prezintă, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, pe gardul Palatului Suțu, expoziția „Culorile Ortodoxiei în Polonia”. Deși religia dominantă în această ţară este cea ca
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
Luni, 27 mai, când Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul, mănăstirea mehedințeană Jiana îmbracă straie de sărbătoare, serbându-și hramul. Așezământul monahal din Câmpia
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”-Oota din Craiova a găzduit săptămâna aceasta cea de a V-a ediție a Târgului Jucăriilor. Activitatea a fost organizată de către Centrul misionar-educativ al Parohiei Oota
Podoabele şi odoarele sfinte au fost introduse în Biserică încă din primele secole și au dobândit imediat un simbolism propriu. Rolul şi locul lor în cult este încărcat de semnificaţii simbolistico-mistice,
Cinstiți de Biserică ca fiind „întocmai cu Apostolii”, Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena au fost așezați ocrotitori ai bisericilor și comunităților creștine încă din vechime, iar
În fiecare an, în data de 21 mai, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinţii Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena. În această aleasă zi, Înaltpreasfințitul Irineu,
Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena a adunat credincioşi din toate părţile județului Mehedinţi la hramul bisericii de lemn a Mănăstirii Topolniţa. Slujba de praznic a fost săvârșită
Municipiul Râmnicu Vâlcea a împlinit 631 de ani de la atestarea documentară, prilej cu care au fost organizate mai multe evenimente culturale. La acestea au participat locuitori ai urbei de sub poalele Capelei,
Între bisericile închinate Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena din Cetatea Băniei, la loc de aleasă cinstire în rândul credincioşilor se află străvechea ctitorie a boierului Constantin Obedeanu, vel
Arhiepiscopia Râmnicului organizează în zilele de 24-25 mai 2019 Simpozionul național de misiologie „Arhid. prof. univ. dr. Petre I. David”. A doua ediție a acestui simpozion, moderată de către pr. conf.
Praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena a fost întâmpinat cu bucurie de credincioşii gorjeni din municipiul Târgu Jiu. După tradiţie, patronii oraşului au fost serbaţi încă de luni seară,
Cea de-a patra duminică a Penticostarului s-a împodobit cu rugăciune şi binecuvântare sfântă în locaşurile de închinare din Oltenia. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Săptămâna trecută a debutat la Râmnic cea de-a 9-a ediție a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”. Peste 50 de scriitori, editori și artiști plastici din multe orașe
Biserica noastră Ortodoxă îi pomenește, încă din secolul al V-lea, în fiecare an pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Ei sunt mărturisiţi astăzi, ca şi atunci, drept cei mai importanți membri ai
Există o regulă prestabilită între semeni: să vorbim, de cele mai multe ori de bine, despre oamenii „cari au fost” (N. Iorga), despre „trecute vieţi de doamne şi domniţe” (N. Gane) etc. Uităm deseori de
Fundamentul Tainei Sfintei Euharistii se regăseşte în ultima Cină pe care Mântuitorul Iisus Hristos a celebrat-o împreună cu Ucenicii Săi înainte de dumnezeieştile Sale patimi şi de răstignirea pe cruce. Un
Colegiul Național de Asistență Socială România, filiala Dolj, a realizat săptămâna aceasta, în cadrul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Craiova, de Ziua Internațională a Familiei, o activitate de
Muzeul de Artă Craiova își deschide porțile sâmbătă, 18 mai, între orele 18:00 și 1:30, cu prilejul celei de-a XV-a ediții a evenimentului „Noaptea Muzeelor”. Instituția de cultură craioveană propune
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește sâmbătă, 18 mai 2019, în Sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 14:00, evenimentul Career Day 2019, organizat de Cercetașii
În primele secole, creștinii se adunau să se roage prin peșteri și catacombe. Astfel de „locașuri” timpurii de rugăciune au fost descoperite nu doar în Roma și împrejurimile sale, ci și în Ierusalim,
Un grup de romi din Arhiepiscopia Râmnicului a fost în pelerinaj, săptămâna trecută, la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca și la mănăstirile „Sfântul Pantelimon” și „Sfântul
Paraclisul Arhiepiscopal „Buna Vestire” din Râmnicu-Vâlcea a găzduit săptămâna trecută o nouă întâlnire cu tinerii, în care a fost prezentat rolul Bisericii în societatea actuală, faptul că putem
Miercuri, 15 mai, de praznicul Sfântului Cuvios Pahomie cel Mare, Mănăstirea Coşuştea-Crivelnic şi-a serbat hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului
Iubitorii cântării bisericești și religioase au participat vineri, 10 mai, la concertul pascal, susținut, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, de Corala
Parohia Mârșani-Ciulei cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, din localitatea Mârșani, Protopopiatul Craiova Sud, a găzduit sâmbătă, 11 mai, întrunirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar II,
„În vremea aceea era un om dintre farisei care se numea Nicodim și care era fruntaș al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus și I-a zis: Rabbi, știm că de la Dumnezeu ai venit Învățător; că nimeni nu poa
Sfântul Proroc Isaia a fost cel dintâi dintre marii proroci ai Vechiului Testament. El a trăit pe vremea regilor Ahaz (735-715 î.Hr.) şi Ezechia (715-687 î.Hr.), cu mai mult de 700 de ani