Repere şi idei
Sufletul lui Lot, drept şi cucernic

Sufletul lui Lot, drept şi cucernic

Justin Dumitru, 12 Octombrie 2018

Întotdeauna cei drepți poartă grijă de cele du­hovnicești, astfel încât, înțelepți fiind, să-și clădească fiecare casa pe stâncă (Matei 7, 24). Printre aceștia se numără și Lot, care a dobândit mântuirea pentru că și-a întărit sufletul prin nădejde - forța iubirii lui Dumnezeu manifestată în viața noastră printr-un răspuns lăuntric și, deopotrivă, factor de sporire a credinței omului, ca acesta să înțeleagă că doar cuvântul lui Dumnezeu e hrana inepuizabilă și nestricăcioasă a vieții, așa cum regăsim la Sfântul Evanghelist Matei: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (4, 4).

Sodoma și Gomora erau stăpânite de un păcat cronicizat, iar locuitorii cetăților își construiseră casa sufletului pe coruptibilitatea bolii spirituale de care sufereau și pe această administrare greșită, deformată a râvnei aprinse (gr. θυμός, thymós). Cunoaștem, în linii mari, capitolul 19 din Facere, care istori­sește despre distrugerea cu foc și pucioasă din cer a celor două cetăți păcătoase, dar ne aplecăm prea puțin, uneori, asupra situa­ției singurului drept implicat în decursul expunerii. Necesarmente ar fi să conturăm, pe cât de mult putem, imaginea lui Lot și rolul pe care îl ocupă în înțele­gerea capitolului 19 din Facere.

Primii despre care vorbește capitolul scripturistic sunt cei doi Îngeri, și anume, prezența lui Dumnezeu care cercetează în chipul doimii gravitatea și greutatea rănilor spirituale și tru­pești ale sodomenilor. Mai apoi, întreaga desfășurare a faptelor îl are în centru pe Lot, nepotul lui Avraam, care îi tratează cu ospitalitate pe cei doi Oameni (Îngeri) și e găsit de către Aceștia la porțile cetății. De remarcat, aici, un detaliu foarte important, și anume, în ce chip l-au găsit pe Lot. Versetul scripturistic ne relatează că el „ședea” la poarta Sodomei. Ședea, ne întrebăm, ca unul marginalizat, ca unul separat, despărțit de climatul vieții din interiorul cetății și, aș îndrăzni să spun, ca unul incompatibil, antitetic prin neobiș­nuitul vieții sale evlavioase?

Răspunsul ni-l acordă chiar sodomenii care se năpustiseră asupra casei dreptului, iar replica lor pare să-l excludă din dis­cuție ca pe unul necunoscut, izolat, ba mai mult, să-l elimine ca pe un element ostil, situat împotriva satisfacerii acelor porniri pătimașe: „Pleacă de aici! Ești un venetic și acum faci pe judecătorul? Mai rău decât Acelora îți vom face!” (19, 9). Prin urmare, în ochii lor, dreptul Lot era veneticul, omul străin lucrării acesteia potrivnice. Vedem că în această situație, și nu numai, păcatul împotriva firii „provoacă dezorientare normativă și valori­că”, deoarece accentul cade pe ima­ginarul scandalos (gr. σκάνδαλον, skándalon, lat. scandalum), revoltând ordinea firească a unirii trupești și a comuniunii spirituale prezente indisociabil în relația dintre bărbat și femeie, dar mai ales revoltând simțurile, întrucât imaginarului creator pozitiv, benefic, dăruit de Dumnezeu, i se opune acest imaginar hrănit de fantasme sexuale. Această înlocuire a imaginarului creator pozitiv se constată, mai cu seamă, când sodomenii refuză fetele fecioare ale lui Lot, preferând împreunarea cu cei doi bărbați (Îngeri) găzduiți. Propunerea lui Lot a luat naștere din deznădejde, gândind ome­nește, spera să evite un rău cumplit printr-un rău mai mic, un păcat inferior în accepțiunea umană.

Sufletul lui Lot e mântuit de prezența călăuzitoare a acelorași Oameni, versetul 17 ne stă mărturie, întrucât Îngerii îl secondează, pe el, pe soția sa și pe cele două fiice ale lor.

Lot și-a păstrat sufletul curat, necontaminat de anormalitatea care devenise normalitate până la asocierea acestui păcat cu forme de manifestare extreme: „Mai rău decât Acelora îți vom face!” (19, 9). Lot nu privește înapoi când Sodoma e nimicită, spre deo­sebire de soția sa, care, regretând Sodoma, privește înapoi și se preface în stâlp de sare, iar versetul 20 e o mărturie a cererii stăruitoare către Dumnezeu, pentru că Lot se cercetează pe sine și își recunoaște neputința omenească de a ajunge într-un loc înalt și protejat, care e muntele, înainte de căderea focului și pucioasei din cer peste Sodoma și Gomora.

În această cerere se întrevede și smerenia prin justa măsură pe care Lot o dă pregătirii sale duhovnicești. Acest drept e cins­tit de către Dumnezeu și rămâne viu ca urmare a păstrării acestei virtuți, nădejdea, care l-a scăpat de soarta nefastă a celor două cetăți, iar Țoar (în ebr. miț'ār, mic, neînsemnat) este cetatea scăpării sale. Sfântul Apostol Pavel socotește această virtute absolut nece­sară: „Prin nădejde ne-am mântuit” (Romani 8, 24).

Înfruptarea obsesivă din bogă­ție și libertatea înțeleasă greșit, din pricina păcatelor cumplite ale Sodomei, au exclus orice binecuvântare peste sodomeni și peste cetate din partea lui Dumnezeu. Pieirea ei s-a petrecut după ce Dumnezeu l-a salvat pe Lot, singurul bărbat credincios și cucernic. De aceea, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful spune: „Dacă Dumnezeu întârzie să dezlănțuie catastrofa, menită să aducă după sine distrugerea lumii întregi și să facă să dispară îngerii răi, demonii și păcătoșii, face aceasta din cauza seminței creștinilor, în care El vede un motiv de a conserva lumea”.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!