Vineri, 5 noiembrie, un grup de credincioşi ai Parohiei „Sfânta Fecioară Maria”-Dristor, din Protoieria Sector 3 Capitală, însoţiţi de părintele coslujitor Ioan Gheorghe Ţeugea, au efectuat un pelerinaj în
Vineri, 5 noiembrie, un grup de credincioşi ai Parohiei „Sfânta Fecioară Maria”-Dristor, din Protoieria Sector 3 Capitală, însoţiţi de părintele coslujitor Ioan Gheorghe Ţeugea, au efectuat un pelerinaj în
În seara zilei de 8 noiembrie, la Mănăstirea Radu Vodă din București a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, noul făcător de minuni și ocrotitorul
28 octombrie a fost ultima zi a sărbătorii prilejuite de hramul de toamnă al Catedralei Patriarhale din Capitală, închinat Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Pe parcursul a opt zile, mii
În ultima zi a pelerinajului la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, 28 octombrie, voluntarii Protoieriei Vălenii de Munte au distribuit credincioșilor pachete cu alimente și apă. „Ca în fiecare an, ne‑am
În perioada 21‑28 octombrie 2021, potrivit tradiției, în sprijinul pelerinilor care s‑au închinat la sfintele moaște au venit cele 13 protoierii din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, coordonate de Sectorul
Pe Colina Bucuriei au venit în aceste zile credincioși de pretutindeni, de toate vârstele, împreună cu prieteni, copii și alți membri ai familiei. Miercuri dimineață, rândul închinătorilor a curs necontenit
„Îndemnul pentru români al Sfântului Ioan Iacob este să țină inima sus, chiar și când sunt necăjiți și încercați, să nu uite că peste toate este voia lui Dumnezeu. Mâna lui vindecătoare de dincolo de
Și în acest an, cu evlavie, credință și nădejde în ajutorul sfinților, respectând măsurile sanitare recomandate de organizatori și autoritățile competente, pelerinii au urcat Colina Bucuriei, luând
Timp de 8 zile, pașii pelerinilor din toate colțurile țării se îndreaptă pe Dealul Patriarhiei pentru a cinsti moaștele sfinților ocrotitori, așezate spre închinare în „Baldachinul Sfinților”, frumos
Pe 27 octombrie, Catedrala Patriarhală din București își sărbătorește hramul de toamnă, închinat Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Sărbătoarea sa, care se desfășoară încă de
În Ortodoxie, cinstirea sfinţilor ocupă un loc special, iar evlavia creştinilor este una deosebită, fiind vădită şi în aceste zile de pelerinaj în cinstea Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
În a cincea zi a manifestărilor prilejuite de pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și al Catedralei Patriarhale, au continuat acțiunile de distribuire de alimente credincioșilor
Programul liturgic şi manifestările legate de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, continuă pe Dealul Patriarhiei, în această dimineaţa racla cu sfintele sale moaşte, alături de
În fiecare an, sărbătoarea hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale este înfrumusețată prin slujbele de seară sau privegheri.
Distribuirea de pachete cu alimente continuă în zilele pelerinajului la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și la moaștele celorlalți sfinți de la Catedrala Patriarhală. Vineri, 22 octombr
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou și Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, prieteni ai lui Hristos și aducători de vindecare sufletească și trupească în vreme de boală Iubiți
În perioada 14-16 octombrie, o parte din tinerii membri ai ATOR Banatul de Munte au luat parte la pelerinajul organizat de asociație la Mănăstirea Arnota din județul Vâlcea, prilej cu care tinerii pelerini au
Cu credinţă şi cu dorul pentru Sfânta Parascheva, mulţi oameni au parcurs sute de kilometri pentru a ajunge la Iaşi, la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și la cele ale Sfântului Gheorghe Pelerinul. Cuvioasa
Astăzi, în Duminica Învierii fiului văduvei din Nain, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în incinta Catedralei mitropolitane din Iași de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-Vicar al
Anul acesta, când s-au împlinit 380 de ani de când moaștele Sfintei Parascheva au poposit pe pământ românesc, Ocrotitoarea Moldovei primește de ziua ei „vizita” unui sfânt nemțean, Cuviosul Gheorghe
Ziare.com relatează măsurile luate pentru pelerinajul din Iași, la Sfânta Parascheva, care începe de azi, 8 octombrie, când racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei este scoasă din Catedrala Mitropolitană și