La praznicul Schimbării la Față a Domnului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a liturghisit și a predicat la Mănăstirea Cheile Turzii, cu prilejul hramului. Sfânta Liturghie a fost săvârşită pe Al
La praznicul Schimbării la Față a Domnului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a liturghisit și a predicat la Mănăstirea Cheile Turzii, cu prilejul hramului. Sfânta Liturghie a fost săvârşită pe Al
În Duminica a 8‑a după Rusalii, credincioșii din satul Huta al comunei Chiuiești, județul Cluj, au participat la întâlnirea fiilor satului, sărbătoare inițiată de vrednicul de pomenire Episcopul Gurie,
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s‑a aflat duminică, 23 iulie, la Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Râșca Pleș,
În ziua de cinstire a Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii, sâmbătă, 22 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, și Preasfințitul Părinte Be
În cea de‑a doua zi a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, 19 iulie, a avut loc o conferință pentru tineri, în Parcul Tricolorului din Reșița, județul Caraș‑Severin. Dialogul duhovnicesc a
Credincioşii din parohiile clujene Dezmir şi Pâglişa au fost vizitați de Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu ocazia încheierii unor lucrări noi sau de renovare realizate de par
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a vizitat joi, 13 iulie, familiile cu copii aflate în tabăra de la Ic Ponor‑Padiș, județul Bihor,
Noul iconostas al Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Alunișu, județul Cluj, a fost târnosit de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Ștefan Vodă” de la Vad, județul Cluj, cu prilejul
Trei ierarhi, zeci de preoți și mii de credincioși au luat parte ieri seară, în ajunul sărbătorii Nașterii Sfântului Proroc și Înaintemergător Ioan, la hramul municipiului Piatra Neamț. Frumoasa tradiție,
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a susținut joi, 22 iunie, teza de abilitare pentru dobândirea calității de conducător de doctorat,
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit, în ajunul prăznuirii Sfântului Mucenic Iulian din Tars, 20 iunie, la Centrul pentru v
Elevii de gimnaziu din cadrul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj‑Napoca au fost răsplătiți, vineri, 16 iunie, cu premii în cadrul unei festivități desfășurate în Aula Facultății de
Credincioşii clujeni au participat în număr mare la Sfânta Liturghie săvârşită sâmbătă, 17 iunie, la Biserica „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” și „Duminica Sfinților Români” din
În Duminica a 2‑a după Rusalii (a Sfinților Români), 18 iunie, un sobor de patru ierarhi a resfinţit biserica din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dumitrie” din Florești, județul Cluj. Înaltpreasfințitul
Crucea, în care a fost inserată o părticică din Lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos, adusă la Cluj‑Napoca din Muntele Athos de o delegație condusă de starețul Efrem Vatopedinul,
La Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj‑Napoca a avut loc joi, 15 iunie, Festivitatea de încheiere a anului școlar pentru cei 239 de elevi din clasele IX‑XI de la specializările Teologie
Mănăstirea Strâmba, județul Bistrița‑Năsăud, a avut hramul de vară în Duminica întâi după Rusalii. Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului
La Mănăstirea Dobric, județul Bistrița‑Năsăud, a avut loc marţi, 23 mai, ședința de lucru a ierarhilor din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Sub președinția Înaltpreasfințitului
Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș‑Bolyai” din Cluj‑Napoca, împreună cu Asociația „Chip și Asemănare” și Departamentul de Studii Iconografice al Centrului de Studii Misionare
Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj‑Napoca a aniversat luni, 8 mai, 10 ani de la începutul activității medicale, precum și de la primirea primului