Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești‑Vlașca, județul Teleorman, și‑a cinstit duminică, 30 aprilie, în mod deosebit hramul închinat Duminicii Mironosițelor. La Sfânta Liturghie, la care au
Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești‑Vlașca, județul Teleorman, și‑a cinstit duminică, 30 aprilie, în mod deosebit hramul închinat Duminicii Mironosițelor. La Sfânta Liturghie, la care au
Hramul principal al Catedralei Episcopale din Caransebeş este „Învierea Domnului” și în fiecare an se sărbătorește în mod festiv în Duminica Tomii. Anul acesta, la hramul sfântului lăcaș au oficiat
Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Drobeta‑Turnu Severin și‑a sărbătorit hramul joi, 20 aprilie, când Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu mai mulți ierarhi
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit slujba de Înviere la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul
La praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din
La Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Rebra‑Parva, județul Bistrița‑Năsăud, s‑au desfășurat, între 3 şi 6 aprilie, a doua serie a cursurilor preoțești de duhovnicie pentru clericii din
Cea de a XXII‑a ediţie a Seminarului internațional de medicină și teologie s‑a desfășurat în mediul online, marți, 4 aprilie, și a avut ca temă principală „Bioetica de frontieră: libertatea firescului
Asociația Studenților Creștini Ortodocși din Iași anunță ultima conferință din Postul Mare, intitulată „Chemarea Bisericii și oferta lumii”. Aceasta va avea loc joi, 6 aprilie 2023, de la ora 18:30,
Credincioşii din Parohia „Înălțarea Domnului” din Cluj‑Napoca au primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului,
La cea de a XIII‑a ediţie a „Pelerinajului Tinerilor pe Jos de la Iclod la Mănăstirea Nicula” au participat aproximativ 1.000 credincioși şi clerici, în frunte cu Preasfințitul Părinte Benedict
În cadrul „Serilor culturale” de la Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj‑Napoca, a avut loc o „Întâlnire cu Mircea Gelu Buta și lansarea volumelor sale”.
La Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj‑Napoca, a avut loc marți, 28 martie, vernisajul expoziției temporare de icoane pe lemn „Patimi și Cruce”, a artistei plastice
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat, în Duminica a 4‑a din Postul Mare, comunitatea parohială din Poiana Ilvei,
La praznicul Bunei Vestiri, sâmbătă, 25 martie, de hramul Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului, s‑au împlinit 12 ani de când Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a fost întronizat în demnitatea
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au par
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i‑a vizitat luni, 13 martie, pe profesorii și elevii Liceului Teoretic „Octavian Goga” din
În Duminica a 2‑a din Postul Mare (a Sfântului Ierarh Grigorie Palama), 12 martie, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit
În cadrul serilor culturale de la Muzeul Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj‑Napoca, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat lan
Deținuții Politici Anticomuniști au fost comemoraţi la Cluj-Napoca, joi, 9 martie, la Monumentul Rezistenței Anticomuniste din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”. Printre cei prezenți la manifestare s-au
În perioada iulie 2022 ‑ mai 2023, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin Sectorul cultural, organizează un curs de formare pentru clericii responsabili cu activitățile de tineret din cuprinsul
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit duminică, 26 februarie, la Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din