Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial „Îi pot asculta pe cei bolnavi şi pot fi alături de ei...“

„Îi pot asculta pe cei bolnavi şi pot fi alături de ei...“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 12 Sep, 2012

Legătura Tainei Maslului cu Taina Pocăinei şi cu cea a Euharistiei a fost accentuată în primele articole dedicate acestei seciuni. Cu toate acestea, nu toi teologii ortodocşi au căzut de acord cu privire la ordinea în care acestea ar trebui săvârşite, precum şi asupra ideii unei spovedanii obligatorii înainte de primirea Maslului în cazul persoanelor bolnave.

O altă întrebare care este pusă tot mai adesea teologilor ortodocşi din diaspora este aceea dacă Maslul poate fi săvârşit pentru o persoană creştină, dar care nu aparine de Biserica Ortodoxă, ci unei alte confesiuni. Vom analiza în cele ce urmează opiniile exprimate de profesorul Paul Meyendorff de la "Saint Vladimirâs Seminary".

Legătura dintre Taina Maslului şi Taina Pocăinei

Profesorul Paul Meyendorff remarca următoarele lucruri: "Evident, rânduiala spovedaniei şi cea a ungerii bolnavilor sunt strâns legate între ele. Amândouă se adresează condiiei noastre căzute şi oferă un remediu. Însă nu sunt identice, iar folosirea uneia ca substitut pentru cealaltă înseamnă a le înelege pe amândouă în chip greşit. Taina Spovedaniei se adresează realităii faptului că toi păcătuim după Botez şi ne oferă un mijloc de împăcare şcu Biserica. Taina Maslului, în vreme ce abordează şi iertarea păcatelor, se concentrează mai ales asupra realităii fizice sau psihice şi în nici un caz nu trebuie folosită ca un substitut pentru spovedanie" ("Taina Sfântului Maslu", trad. Cezar Login, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 88). Aşadar, trebuie să fim ateni să nu subînelegem cumva faptul că iertarea păcatelor acordată prin Taina Maslului este identică sau substitutivă pentru cea conferită de Taina Pocăinei. Taina Maslului iartă doar păcatele de care nu ne mai aducem aminte şi ne ajută să smulgem din inimile noastre patimile care s-au instaurat prin repetarea unor anumite păcate. Pe de altă parte, Taina Pocăinei ne iartă păcatele de care suntem conştieni şi pe care le regretăm din toată inima. Maslul nu constituie un substitut pentru Taina Pocăinei. Paul Meyendorff se arată însă destul de critic faă de faptul că, uneori, bolnavilor efectiv li se impune să se spovedească înainte de primirea Tainei Maslului. El afirmă: "Trebuie reinut că, atât în tradiia grecească, cât şi în cea slavă, Taina Maslului poate fi administrată doar celor care se află în comuniune cu Biserica, ceea ce presupune ca aceştia să fie participani activi la viaa sacramentală a Bisericii - o participare care include în mod normal spovedanie regulată şi împărtăşire frecventă. Pentru astfel de persoane impunerea spovedaniei înaintea Maslului nu ar trebui să fie o "condiie eliminatorie" obligatorie" ("Taina Sfântului Maslu", p. 89). Paul Meyendorff ne atrage atenia că Taina Pocăinei nu constituie un element obligatoriu înainte de Taina Maslului. Acest fapt este susinut atât de Tradiia Bisericii Ortodoxe, cât şi de practica pastorală actuală. Se recomandă ca bolnavul să se spovedească, dar, dacă el are o viaă spirituală înaltă şi se spovedeşte oricum des, atunci nu mai este cazul să insistăm pe marginea acestui subiect.

Taina Maslului şi Taina Euharistiei

Taina Maslului a fost unită cu Sfânta Liturghie până în secolul al XII-lea, însă, aşa cum observă profesorul Meyendorff, "lungimea excesivă a slujbei şi declinul progresiv în ceea ce priveşte frecvena împărtăşirii au condus la o separare a celor două slujbe" ("Taina Sfântului Maslu", p. 89). Paul Meyendorff consideră că Taina Maslului trebuie să se încheie cumva cu primirea Euharistiei în cazul persoanei bolnave. De aceea, el militează pentru o reintroducere a vechii practici de săvârşire a Maslului împreună cu Sfânta Liturghie. Deşi tocmai remarca faptul că lungimea excesivă a slujbei a condus la separarea Maslului de Euharistie, Paul Meyendorff se străduieşte să ofere o soluie satisfăcătoare în acest sens: "În cazul în care Maslul se celebrează în Biserică cu numeroşi credincioşi, atunci ar fi posibil să-l legăm de o Liturghie euharistică. Însă, aceasta ar prelungi excesiv slujba care, şi aşa, are o mare întindere. Dar această opiune ar putea fi pusă în practică în catedrale şi mănăstirile care oricum săvârşesc Liturghia zilnic şi unde Maslul ar putea fi încorporat în liniile manuscrisului din secolul al XII-lea ("Coislin 213"). (...) Însă orice aciune de acest gen ar trebui serios analizată şi ar avea nevoie de aprobarea Sfântului Sinod" ("Taina Sfântului Maslu", p. 90). Ideea exprimată de profesorul Meyendorff este una care ar putea fi luată în calcul pe viitor. Considerăm că această soluie este una echilibrată şi care lasă suficientă cale liberă unei decizii potrivite, care să ină cont atât de aciunile pastorale ale Bisericii, cât şi de cele liturgice.

Se poate săvârşi Taina Maslului pentru creştini de alte confesiuni?

Părerea profesorului Meyendorff pe care am citat-o şi în debutul acestui material este cât de poate de clară: "Trebuie reinut că, atât în tradiia grecească, cât şi în cea slavă, Taina Maslului poate fi administrată doar celor care se află în comuniune cu Biserica Ortodoxă" ("Taina Sfântului Maslu", p. 89). Aşadar, Taina Maslului nu poate fi săvârşită pentru creştini de alte confesiuni. Cu toate acestea, nimic nu ne poate împiedica să îi ajutăm pe aceşti creştini în alte moduri. Iată câteva sugestii ale profesorului Meyendorff: "Ce ar putea face creştinii ortodocşi pentru a-i sluji pe bolnavii aflai dincolo de limitele înguste ale parohiei lor? Cu sigurană îi pot vizita şi le pot acorda ajutorul necesar. Procedând astfel, ei doar extind dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, căci Dumnezeu nu a dorit ca noi să suferim. Se pot ruga pentru bolnavi şi, dacă aceştia doresc, îşi pot pune mâinile peste ei şi îi pot unge cu untdelemn luat, spre exemplu, din candela care arde înaintea icoanei sfinilor fără de argini. Îi pot asculta pe cei bolnavi şi pot fi alături de ei în momentele lor grele - uneori fără a fi necesar să spună vreun cuvânt" ("Taina Sfântului Maslu", p. 94). Aceste cuvinte ale profesorului Meyendorff sunt cât se poate de sincere şi bine întemeiate. Nu există absolut nici un motiv care să ne împiedice să slujim un bolnav doar pentru că el aparine unei alte confesiuni. Din păcate, unii creştini împing frica lor faă de conlucrarea ecumenică la dimensiuni care frizează încălcarea poruncii iubirii aproapelui. Trebuie să fim de ajutor oricărui om bolnav, nu doar celor care sunt ortodocşi. În acest sens, profesorul Meyendorff remarca, şi încheiem cu acest pasaj: "Procedând astfel, creştinii ortodocşi îşi exercită slujirea lor preoească şi aduc în lume prezena Bisericii, a lui Hristos Însuşi. Acesta este un domeniu în care mărturia ortodoxă din societatea modernă apuseană a fost destul de firavă. Comunităile ortodoxe sunt adesea limitate la a trăi în enclave mici, adesea etnice. Nu se simt bine într-o comunitate mai mare - nici prin intermediul unor programe sociale, nici prin slujirea bolnavilor sau a bătrânilor. Şi totuşi, acestea sunt mijloace excelente de răspândire a Evangheliei, a veştii celei bune pe care Hristos, prin Biserică, o dă lumii" ("Taina Sfântului Maslu", p. 94).