„Să-mi fie Împărtăşania aceasta spre bucurie, sănătate şi veselie“

Atunci când primim un dar, primul lucru pe care îl facem este să mulţumim, arătând astfel aprecierea şi recunoştinţa noastră. Cu atât mai mult se cuvine să facem aceasta imediat după ce am primit Trupul şi Sângele lui Hristos. De aceea, Sfinţii Părinţi ne-au lăsat şi câteva rugăciuni inspirate, menite pentru a mulţumi într-un mod minunat lui Dumnezeu pentru împărtăşirea noastră cu Sfintele Taine.

Există creştini care continuă să se apropie de Sfânta Împărtăşanie fără a se pregăti corespunzător, fie pentru că nu au mai participat de foarte mult timp la slujbele liturgice, fie pentru că ignoră cu bună-ştiinţă oprirea de la cele sfinte pentru relele săvârşite. Evident, în primul caz, este vorba de o greşeală, care se poate îndrepta prin spovedanie şi pocăinţă, dar, în al doilea caz, pedeapsa poate fi mult mai mare şi conduce la boală trupească, necazuri în viaţa cotidiană sau chiar posedare demonică. Dacă suntem opriţi de la primirea Sfintelor Taine şi ne apropiem de acestea, atunci vom sfârşi prin a fi „arşi“, nu prin a deveni mai „luminaţi“. Sfântul Simeon Metafrastul se roagă astfel: „Cel ce de bunăvoie mi-ai dat mie spre hrană Trupul Tău, foc fiind, care arde pe cei nevrednici, să nu mă arzi pe mine, Făcătorul meu, ci mai vârtos intră în alcătuirea mădularelor mele şi întru toate încheieturile, în rărunchi şi în inimă, şi arde spinii tuturor păcatelor mele; curăţeşte-mi sufletul; sfinţeşte-mi gândurile şi oasele; numărul deplin al celor cinci simţuri îl luminează; peste tot mă pătrunde cu frica Ta; pururea mă acoperă şi mă apără şi mă păzeşte de tot lucrul şi cuvântul pierzător de suflet; curăţeşte-mă, spală-mă şi mă îndreptează; înţelepţeşte-mă şi mă luminează; arată-mă locaş numai al Duhului Tău şi să nu mai fiu sălaş păcatului, ci Ţie casă, prin primirea Împărtăşaniei. Ca de foc să fugă de mine tot lucrul rău, toată patima“ (Rugăciunea Sfântului Simeon Metafrastul, în „Carte de rugăciuni“, Bucureşti, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, pp. 218-219). Dacă primim, însă, Sfânta Împărtăşanie cu cuget curat, împăcaţi cu toată lumea, pregătiţi prin rugăciune şi spovedanie, atunci ne sfinţim în totalitate. Sfânta Împărtăşanie nu are un efect exclusiv asupra sufletului, ci şi asupra trupului nostru, pe care îl întăreşte, îl apără de boli sau îi dă putere să le îndure, şi îi curăţeşte cele cinci simţuri, pentru a sluji aşa cum se cuvine lui Dumnezeu. Pe scurt, primirea Sfintelor Taine ne transformă în „casă“ a lui Hristos şi a Duhului Sfânt, alungând de la noi toată pornirea pătimaşă. Însă, pentru cei care au păcate opritoare de la Sfânta Împărtăşanie şi îndrăznesc să se apropie de aceasta, patimile vor spori în interiorul lor şi, în loc de binecuvântare, se vor alege cu osândă.

Rugăciunea Sfântului Chiril al Alexandriei

Pentru unii creştini, viaţa duhovnicească ajunge să se mărginească la o existenţă tristă şi cernită, o viaţă petrecută într-un doliu continuu, în care plânsul păcatelor este singurul element constant. Desigur, se cuvine ca fiecare dintre noi să ne plângem păcatele, dar, în acelaşi timp, trebuie să ne amintim că viaţa alături de Hristos trebuie să fie una plină de bucurie şi veselie. În caz contrar, pentru ce ne mai sfătuieşte Sfântul Apostol Pavel: „Bucuraţi-vă pururea!“ (I Tesaloniceni 5, 16)? Acest fapt este subliniat şi de rugăciunea Sfântului Chiril al Alexandriei: „Trupul Tău cel sfânt, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să-mi fie mie spre viaţa de veci, şi Sângele Tău cel scump, spre iertarea păcatelor. Şi să-mi fie mie Împărtăşania aceasta spre bucurie, spre sănătate şi spre veselie. Şi la înfricoşătoarea şi a doua venire a Ta, învredniceşte-mă pe mine, păcătosul, să stau de-a dreapta slavei Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin“ (Rugăciunea Sfântului Chiril al Alexandriei, în „Carte de rugăciuni“, Bucureşti, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, p. 220). Se cuvine să repetăm cuvintele cu adevărat înţelepte ale Sfântului Chiril al Alexandriei: „Să-mi fie mie Împărtăşania aceasta spre bucurie, spre sănătate şi spre veselie“. Cu toate că primim Sfânta Împărtăşanie într-o stare de pocăinţă lăuntrică, de părere de rău pentru patimile noastre, acest fapt nu trebuie să ne împiedice să ne bucurăm din toată inima pentru Sfintele Daruri primite de la Dumnezeu. Uităm adesea că viaţa alături de Dumnezeu este una a bucuriei şi a veseliei. Poţi spune „Hristos a înviat!“ şi să fii trist? Tot astfel, nu se cuvine ca după primirea Euharistiei să stăruim în plâns şi tristeţe.

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

De fiecare dată când ne împărtăşim, este bine să mulţumim şi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, deoarece ea se roagă pururea pentru noi, astfel încât harul dumnezeiesc să se înmulţească în inimile noastre: „Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, care eşti lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea şi bucuria mea, mulţumesc ţie că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, să fiu părtaş Preacuratului Trup şi Scumpului Sânge al Fiului tău. Ci tu, care ai născut Lumina cea adevărată, luminează-mi ochii cei înţelegători ai inimii. Ceea ce ai născut Izvorul nemuririi, înviază-mă pe mine, cel omorât de păcat. Ceea ce eşti Maica iubitoare de milostivire a Dumnezeului celui milostiv, miluieşte-mă şi dă umilinţă şi zdrobire inimii mele şi smerenie gândurilor mele şi ridicare din robia cugetelor mele. Şi mă învredniceşte, până la sfârşitul vieţii, fără de osândă să primesc sfinţirea Preacuratelor Taine, spre tămăduirea sufletului şi a trupului. Şi-mi dă, Stăpână, lacrimi de pocăinţă şi de mărturisire, ca să te laud şi să te măresc pe tine în toate zilele vieţii mele, că binecuvântată şi preamărită eşti în veci. Amin“ (Rugăciunea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în „Carte de rugăciuni“, Bucureşti, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, pp. 220-221). Această rugăciune ne dezvăluie cât de important este rolul Maicii lui Dumnezeu în creşterea noastră duhovnicească. În această rugăciune, autorul anonim a pus un mare accent pe viaţa petrecută în pocăinţă, al cărei model desăvârşit este Născătoarea de Dumnezeu. Însă, precum ştim, pocăinţa este maica bucuriei sufleteşti, pentru că fiecare lacrimă vărsată din părere de rău va fi transformată de Dumnezeu la momentul potrivit într-o lacrimă de bucurie. Concluzia care se desprinde din rugăciunile amintite anterior este că primirea Sfintei Împărtăşanii este un moment al bucuriei, al veseliei duhovniceşti - atât de deosebită de cea trupească - şi, desigur, al pregustării Împărăţiei cerurilor unde nu mai există „durere, întristare şi suspin“, aşa cum ne spun cântările bisericeşti. De aceea, să venim la Sfânta Împărtăşanie cu pocăinţă, dar să plecăm după ce am primit-o cu bucurie şi împlinire duhovnicească, pentru că este normal ca atunci când te întâlneşti cu o persoană la care ţii să te bucuri, nu să te întristezi.