Mănăstirea „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din orașul american Middletown, statul New York, și-a serbat și în acest an hramul de toamnă, sâmbătă, 24 octombrie. Ca de fiecare dată, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a fost prezent în mijlocul obștii și închinătorilor, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din mai multe jurisdicții ortodoxe.
Expoziție de icoane la o parohie românească din Potsdam, Germania
La Parohia românească „Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț” din Potsdam, Germania, a avut loc duminică, 19 mai 2024, vernisajul unei expoziții de icoane pe sticlă realizate de pictorul Florin Poenariu, cel mai tânăr Tezaur Uman Viu din România, se arată pe mitropolia‑ro.de.
Evenimentul a fost organizat cu ajutorul Consiliului Județean Alba, al Ambasadei României în Republica Federală Germaniei și al comunității evanghelice care găzduiește parohia românească.
Icoanele vor rămâne expuse în lăcașul de rugăciune până în data de 7 iulie. Totodată, în perioada 14 iulie - 8 septembrie, în aceeași biserică vor fi expuse și icoanele pictate de participanții la atelierul de pictură desfășurat luni, 20 mai, coordonat de iconarul Florin Poenariu și muzeografa Elena Daniela Cucui, potrivit sursei citate.
Biserica parohiei românești, păstorită de pr. Ionuț Băncilă, este situată pe Geiselbergstr. 52, 14476 Potsdam‑Golm.



.jpg)
