Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
Hramul Catedralei românești „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Chicago
Catedrala Mitropolitană românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Chicago, SUA, s-a aflat săptămâna trecută în sărbătoare. Sfinții ocrotitori au fost prăznuiți în mod deosebit și în acest an în mai multe zile. Sărbătoarea a început sâmbătă seara, 18 mai, cu slujba Vecerniei oficiată de IPS Părinte Mitropolit Nicolae și preoții catedralei. Răspunsurile la strană au fost date de către un grup de cântăreți ai Catedralei Mitropolitane. Mitropolitul ortodox român al celor două Americi a amintit de evenimentul din urmă cu un an, în mai 2023, când catedrala a împlinit 20 de ani de la înființare.
Sărbătoarea a continuat duminică, 19 mai, cu Sfânta Liturghie săvârșită de chiriarhul locului. IPS Părinte Mitropolit Nicolae a vorbit în cuvântul său despre sfinții ocrotitori ai catedralei, despre conștiința alegerii de sus a Sfântului Împărat Constantin pentru a duce pace și unitate în imperiu, despre libertatea acordată creștinilor prin Edictul de la Milan și multele legi favorabile creștinismului.
După slujbă, au avut loc masa festivă, un moment artistic organizat de elevii școlii de duminică și premierea câștigătorilor Olimpiadei de religie, faza mitropolitană. De asemenea, ierarhul a oferit diplome de merit și icoana Anului omagial 2024 mai multor credincioși care au lucrat la pregătirea tavanului catedralei pentru a fi împodobit cu pictură.
Serbarea hramului Catedralei Mitropolitane din Chicago a continuat luni seara, 20 mai, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, și marți, 21 mai, cu Sfânta Liturghie arhierească, se arată pe mitropolia.us.



.jpg)
