Sfântul Patrick, creştinătorul irlandezilor

Sfântul Patrick se înscrie în categoria sfinţilor din Apus aproape necunoscuţi în rândul credincioşilor din Răsărit. Acesta s-a născut într-o familie de slujitori ai altarului, din perioada în care Apusul Europei era parte a Bisericii celei una şi nedespărţite. A primit de la Dumnezeu darul rugăciunii neîncetate, însă el nu socotea nici una dintre binefacerile lui Dumnezeu ca fiind rodul vredniciei sale. A dus muncă de apostol şi a încreştinat Irlanda în timpul regelui Laoghaire.

În partea de apus a Marii Britanii, pe coastele Scoţiei, aproape de mare, în preajma celui de-al doilea Sinod Ecumenic (381), unei familii bogate de neam celt i s-a născut un prunc - Patrick. Tatăl său, Calpurnius, era diacon şi, în acelaşi timp, îndeplinea şi funcţia de decurion, adică un fel de dregător care făcea parte din administraţia ţinutului, iar bunicul său, Potitus, a fost preot.

Cu timpul însă, viaţa fără griji şi fără greutăţi l-au făcut pe fiul cuminte şi credincios să se depărteze de învăţătura creştină pe care o primise de la părinţii săi. Astfel, după mărturisirile sale, pe la vârsta de 16 ani a uitat cu desăvârşire de Dumnezeu şi de poruncile creştine.

Mai întâi, rob în Irlanda

Asupra satului în care trăia Sfântul Patrick, cât şi asupra întregii părţi de apus a Britaniei, în jurul anului 400, s-au năpustit câteva corăbii de irlandezi sălbatici, care au pustiit totul în cale şi au luat cu ei foarte mulţi robi. „Am fost vrednici de această soartă pentru că ne îndepărtasem de Dumnezeu. Nici nu ţineam poruncile Lui, nici nu-i ascultam pe păstorii noştri, care ne vorbeau despre mântuire“, spunea mai târziu Sfântul, referindu-se la perioada tinereţii sale. Durerea a venit şi peste casa lui Patrick. Toţi slujitorii familiei au fost omorâţi sub privirea îngrozită a tânărului, care a fost prins şi dus în Irlanda.

Odată ajuns acolo, Patrick a fost vândut unui mare preot păgân, pe nume Milchu, care locuia în nordul Irlandei. Acesta l-a pus să pască oile sale. Din tânărul bogat şi lipsit de griji, Patrick a ajuns un păstor care îşi petrecea zilele şi nopţile sub cerul liber, păscând turmele prin Munţii Slemish. Muncea de dimineaţă până seara pentru a-şi câştiga hrana. Toate acestea au avut însă un rol hotărâtor în viaţa lui - l-au apropiat iarăşi de Dumnezeu.

„Din ce în ce, dragostea mea pentru Dumnezeu şi cinstirea mea pentru El creşteau. Credinţa mea s-a întărit şi râvna mea a ajuns atât de mare încât, în timpul unei singure zile, ziceam câte o sută de rugăciuni şi aproape tot atâtea şi noaptea. Stăteam prin păduri şi prin munţi, şi chiar şi când era zăpadă, sau îngheţ, sau ploaie, mă trezeam înainte de răsărit pentru a mă ruga. Iar în aceasta nu m-am simţit niciodată bolnav sau leneş, pentru că, după cum îmi dau acum seama, eram plin de înflăcărare“, a mărturist mai târziu Sfântul.

A primit de la Dumnezeu darul rugăciunii neîncetate, însă el nu socotea nici una dintre binefacerile lui Dumnezeu ca fiind rodul vredniciei sale. Afirma mereu că este „un surghiunit fără carte şi neînvăţat, care nici nu poate să gândească pentru viitor, iar înainte să pătimesc, eram ca o piatră zăcând în noroi. Apoi, El, Cel ce este puternic, a venit şi, în mila Lui, nu numai că m-a scos afară, ci m-a ridicat şi m-a aşezat în chiar vârful zidului“.

După şase ani de robie a învăţat limba irlandeză şi a început încet-încet să-i cucerească şi pe alţii la credinţa creştină.

Sfântul Gherman i-a fost sfătuitor

După ce a împlinit 22 de ani, a auzit într-una dintre nopţi o voce de înger care l-a îndemnat să plece. A părăsit casa stăpânului său şi a plecat spre o corabie care era la câteva sute de kilometri, undeva pe coasta de răsărit a Irlandei. Acolo, corăbierii, care erau nişte oameni necredincioşi, i-au cerut ca înainte de plecare să facă cu ei un legământ păgânesc. Fără să stea prea mult pe gânduri, el le-a spus că este creştin şi că nu poate să le împlinească dorinţa. Gestul Sfântului a atras mânia corăbierilor, care au vrut să-l alunge de pe vas. Şi-au schimbat atitudinea în momentul în care oaspetele lor a săvârşit o minune. După o călătorie de trei zile, Patrick a coborât într-un mic port din Galia, prilej cu care a călătorit prin mănăstirile ţinutului. În Mănăstirea Lerins, Sfântul Ioan Casian a aşezat rânduiala călugărească a părinţilor nevoitori din Egipt. Tot în acest timp, a ajuns şi la mănăstirea din oraşul Auxerre, unde l-a întâlnit pe Sfântul Gherman, în preajma căruia a stat foarte mult timp, ceea ce l-a îmbogăţit în virtuţile monahale.

În conflict cu druizii

După mai mulţi ani petrecuţi la Auxerre, a hotărât să se întoarcă la casa sa din Britania pentru a-şi revedea rudele şi prietenii. După mai mulţi ani petrecuţi aici şi în care a propovăduit credinţa creştină, a avut un vis în care era chemat la propovăduire. Nedumerit, a plecat la Sfântul Gherman pentru a-i cere sfat. Episcopul s-a bucurat foarte mult şi l-a hirotonit diacon, pregătindu-l o vreme pentru lucrarea misionară, după care l-a hirotonit preot şi apoi episcop. Patrick a fost trimis să ducă vestea cea bună poporului irlandez, în mijlocul căruia pătimise atâţia ani. Era în anul 432.

„Am venit la păgânii irlandezi pentru a propovădui Vestea cea Bună şi pentru a îndura ocări de la necredincioşi. Am auzit batjocorită chemarea mea şi am răbdat multe prigoane, chiar până la lanţuri“, a mărturisit mai apoi Sfântul despre perioada propovăduirii în Irlanda.

Înainte de a-şi începe activitatea propriu-zisă, a hotărât să meargă la fostul său stăpân, Milchu, pentru a-i plăti acestuia preţ de răscumpărare pentru fuga sa. În drum spre fostul său stăpân, a început să le vorbească tuturor de Hristos. Cuvintele lui au percutat sufletele şi conştiinţele acestora, încât mulţi dintre ei se converteau.

Momentele frumoase au fost dublate de unele mai puţin fericite, cum ar fi împotrivirea preoţilor păgâni, a druizilor, în ceea ce priveşte exercitarea lucrării misionare. În timp ce înainta spre casa lui Milchu, una dintre căpeteniile irlandeze, Dichu, a vrut să îl omoare pe Patrick, dar mâna i-a rămas înţepenită. Patrick l-a certat cu blândeţe şi s-a rugat pentru el, iar Dumnezeu l-a vindecat. Uimit de minune, Dichu i-a dăruit lui Patrick un adăpost mare, în care a slujit pentru prima dată Sfânta Liturghie în Irlanda. Pe locul acestei clădiri a fost zidită, mai târziu, marea Mănăstirea Saul, unde Sfântul venea adesea pentru a se linişti.

Aici, în ţinutul stăpânit de Dichu, convertit la creştinism, Sfântul Patrick a propovăduit mult timp, iar irlandezii au început să ascultate cuvintele lui, pornite simplu, din inimă, pe înţelesul lor.

Noaptea Învierii, renaşterea poporului irlandez

După o vreme, Laoghaire, regele Irlandei, a chemat toate căpeteniile din ţară la o mare adunare, la palatul din Tara, capitala insulei. Cu acest prilej, Sfântul Patrick a vestit Evanghelia în faţa unei adunări impresionante. Înainte de a pleca, a rostit o rugăciune scrisă de el însuşi, cunoscută în tradiţie ca „Platoşa Sfântului Patrick“.

În ziua premergătoare sărbătorii din Tara, care a avut loc în ziua de Paşti, Patrick a mers împreună cu însoţitorii săi pe un deal, în apropierea capitalei. Fiind Sâmbăta Mare, la miezul nopţii a început să slujească slujba Învierii. A împărţit ucenicilor şi credincioşilor prezenţi lumina pascală, moment cu totul deosebit, care a umplut întreaga vale de lumină sfântă. Regele nu a fost de acord şi a dat poruncă ca toate focurile să fie stinse cu o zi înainte de marea adunare a căpeteniilor şi a trimis oameni să-l asasineze pe Patrick.

Dumnezeu i-a păzit în chip minunat pe slujitorii Săi, iar ostaşii regelui s-au întors şi au spus că o putere nevăzută i-a împiedicat. Leoghaire a cerut druizilor lui să foloseacă toate vrăjile pentru a-l omorî pe Patrick şi pe ai săi. Planul răuvoitorilor a eşuat. Patrick şi tovarăşii săi au ajuns nevătămaţi la palatul regelui şi au început să propovăduiască creştinismul în întreaga curte. După această întâmplare, regele Leoghaire nu l-a mai împiedicat pe Sfântul Patrick să propovăduiască Evanghelia.

A trăit mulţi ani, iar în jurul anul 480, după ce a avut o vedenie în care i s-a arătat viitorul insulei, Sfântul Patrick s-a împărtăşit ultima dată cu Sfintele Taine şi s-a mutat la Domnul în ziua de 17 martie. A fost înmormântat de ucenicii săi la Mănăstirea Saul. Sfântul Patrick este ocrotitorul Irlandei, ca unul care i-a scos pe irlandezi din negura păgânătăţii.