În noaptea când S-a născut Pruncul Iisus într-o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei-Fecioare.
Bucuria rugăciunii luminează faptele bune
Hristos a înviat!
Întrunirea Consiliului Național al Asociației Studenților Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), organizată în contextul anului 2022, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului, reprezintă un moment important pentru analizarea și aprofundarea proiectelor duhovnicești, educaționale, culturale și social-filantropice pe care le desfășurați la nivelul întregii țări.
În toate aceste activităţi este esenţială bucuria pe care o oferă întâlnirea tinerilor cu iubirea lui Hristos atât în rugăciune, cât şi în acţiune, în conlucrare pentru a aduce bucurie oamenilor. Întrucât Hristos Cel înviat este „Bucuria cea veşnică”, Apostolul neamurilor ne îndeamnă: „Bucuraţi-vă pururea în Domnul şi iarăşi zic: bucuraţi-vă” (Filipeni 4, 4).
Rugăciunea este temelia vieții și creșterii spirituale a omului, este mântuitoare și sfințitoare, deoarece ne umple de prezența iubirii lui Dumnezeu Cel atotmilostiv, de harul Domnului nostru Iisus Hristos, de dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi de împărtăşirea Sfântului Duh (2 Corinteni 13, 13). Rugăciunea, ca prezență şi lucrare a Sfântului Duh în omul evlavios, aduce mângâiere, pace şi bucurie; ea ne uneşte cu Preasfânta Treime, Izvorul bucuriei şi al vieţii veşnice, dar şi cu Biserica lui Hristos din toate timpurile şi din toate locurile.
Pornind de la îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Rugați-vă neîncetat!” (1 Tesaloniceni 5, 17), sub călăuzirea Sfântului Duh și prin practica duhovnicească a Sfinților Părinți, rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, denumită atât „rugăciunea minții”, cât și „rugăciunea inimii”, a devenit calea cea mai bună pentru luminarea sufletului şi sfinţirea vieţii creştinului.
Așadar, rugăciunea este izvor de bucurie și de putere spirituală, izvor de pace și de iubire față de Dumnezeu și de semenii noștri, este respirația spirituală a sufletului.
Tânărul creștin ortodox se va ruga cât mai mult fiindcă rugăciunea ne aduce multă iubire sfântă în inimă, ne uneşte cu Dumnezeu Cel milostiv, ne ajută să vedem în fiecare om un frate şi în fiecare frumuseţe a creaţiei un dar de la Dumnezeu. Rugăciunea ne ajută să înfruntăm greutăţile vieţii şi să pregustăm încă din lumea aceasta lumina şi bucuria Învierii şi a vieţii veşnice. Nimic nu poate înlocui rugăciunea şi nici o activitate nu este mai de preţ decât aceasta, deoarece rugăciunea ne dăruiește inspiraţie pentru a rosti cuvântul frumos şi putere pentru a săvârși fapta cea bună.
Toate inițiativele și gândurile curate ale tinerilor sunt roadele rugăciunii lor şi ale celor ce se roagă pentru ei: preoți, părinți, prieteni evlavioși. Tinerii mărturisitori ai credinței, prin cuvânt și faptă, iubitori de rugăciune și de acţiune, sunt misionari ai Bisericii în societatea de azi.
Biserica este chemată să acorde o atenţie deosebită tinerilor, apărând inocenţa, sinceritatea, curajul, dorinţa de înnoire şi toate valorile acestei vârste binecuvântate de Dumnezeu, pentru cultivarea demnităţii umane şi a unei vieţi sănătoase, precum şi pentru căutarea mântuirii sau a vieţii veşnice.
Avem convingerea că participanții la Consiliul Național al ASCOR vor exprima bucuria lor de a simţi iubirea lui Hristos faţă de ei şi bucuria de a înţelege că Familia, Biserica şi Şcoala sunt o binecuvântare pentru formarea lor în viaţă.
Adresăm felicitări Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pentru sprijinul acordat în organizarea acestei întruniri și pentru toate activitățile deosebite pe care le desfășoară în vederea dezvoltării armonioase a tinerilor ortodocși.
Ne rugăm lui Dumnezeu să vă ajute tuturor ca în acest An omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului să sporiți în cunoașterea rugăciunii ca stare de întâlnire şi convorbire a omului cu Dumnezeu, ca izvor de sfințire a vieții creștine în Biserică şi în familie, dar şi ca arvună a bucuriei din Împărăția iubirii Preasfintei Treimi!
Cu părintești binecuvântări şi multă preţuire,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
*Mesaj transmis la întrunirea Consiliului Național al Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), 13 mai 2022, Așezământul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” - Lacu Sărat, județul Brăila.