Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Cuvânt de felicitare și binecuvântare
Cea de a 16-a ediție a Seminarului Internațional „Penser l'Europe”, organizată anul acesta, 2017, la Bucureşti, de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, prezidată de Domnul Academician Eugen Simion, ne oferă ocazia de a vă adresa un cuvânt de felicitare și binecuvântare, precum și de a reflecta asupra temei principale a acestui seminar: „Religiile şi identitatea europeană”.
Tema propusă spre reflecție şi dezbatere în timpul acestui seminar este de o mare actualitate, în contextul european de azi, globalist şi profund secularizat, în care afirmarea și promovarea valorilor religioase, în plan personal și în plan social, se realizează cu dificultate, mai ales în Europa Occidentală.
Apreciem participarea la acest seminar internaţional a unor personalităţi academice şi culturale din România, Franţa, Spania, Belgia, Austria, Polonia, Republica Moldova, Serbia, Algeria, Suedia, Armenia, Israel.
Felicităm pe organizatori pentru diversitatea subiectelor propuse spre prezentare şi dezbatere academică, iar în mod deosebit felicităm pe Domnul Academician Eugen Simion, Preşedintele Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, care este coordonatorul principal al acestui seminar organizat la Academia Română.
Ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi participanții la acest seminar internațional şi ne exprimăm speranța că tema propusă în acest an va constitui un prilej de reflecție comună şi de încurajare a cooperării mai intense în promovarea valorilor religioase, mai ales pentru că memoria culturală şi identitară a Europei este modelată de matricea spiritualităţii creştine.
În acest sens, am pregătit o expunere: Europa între matricea sa creștină, secularism şi fenomenul imigrației, care va fi prezentată în timpul acestui seminar.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Cuvânt de binecuvântare la deschiderea oficială a celei de-a 16-a ediții a Seminarului Internațional „Penser l'Europe”, cu tema „Religiile şi identitatea europeană”, Aula Academiei Române, Bucureşti, 29 septembrie 2017.



.jpg)
