Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Mesaje și cuvântări Domnul Vasile Avram (1957-2025) - un om credincios, un inginer performant şi un muncitor harnic

Domnul Vasile Avram (1957-2025) - un om credincios, un inginer performant şi un muncitor harnic

Galerie foto (15) Galerie foto (15) Mesaje și cuvântări
Data: 28 Ianuarie 2025

Îndoliată familie,

Întristată adunare,

Despre suferinţa domnului inginer Vasile Avram am aflat în luna septembrie a anului 2024 şi l-am pomenit în rugăciunile noastre, pentru redobândirea sănătăţii, însă vestea trecerii sale din această viaţă, în ziua de joi, 23 ianuarie 2025, a fost neaşteptată şi ne-a întristat foarte mult.

Domnul inginer Vasile Avram s-a născut în localitatea Valea Chioarului, judeţul Maramureş, în data de 16 august 1957, din părinții Augustin și Victoria.

După absolvirea liceului, a urmat cursurile Facultăţii de Metalurgie a Institutului Politehnic din București, pe care le-a finalizat în anul 1984, obținând calificarea de inginer metalurg.

Înainte de încheierea studiilor universitare, domnul Vasile Avram s-a căsătorit cu domnişoara Mariana, având apoi împreună o fiică, Melin­da-­Georgiana, fiind un model de tată şi soț iubitor.

De-a lungul timpului, pentru a-şi aprofunda cunoştinţele profesionale, inginerul Vasile Avram a urmat mai multe programe de studii postuniversitare:

  • între anii 2006 și 2008, cursuri de masterat la Universitatea Ecologică București, specializarea Management financiar;
  • între anii 2015 și 2017, cursuri de masterat la Universitatea Politehnica București - Facultatea de Ştiinţa și Ingineria Materialelor - specializarea Inginerie şi Management;
  • în anul 2024 a absolvit Școala Doctorală din cadrul Universității Politehnica din Bucu­rești, susținând teza de doctorat cu titlul Ingineria și managementul obținerii și procesării aliajelor antifricțiune inovative.

Cunoștințele sale, experiența dobândită de-a lungul timpului și dedicarea l-au recomandat pentru a ocupa mai multe funcții pe parcursul întregii vieți, astfel:

  • între anii 1984 și 2002 a lucrat ca inginer proiectant, inginer tehnolog și a ocupat funcții de conducere ca director comercial și director executiv la Fabrica de Piese Turnate și Forjate din cadrul SC Faur SA;
  • între anii 2007 și 2012 a ocupat funcția de director executiv la Compania Administrarea Domeniului Public București, sector 3;
  • între anii 2012 și 2025 a fost director general la SC Melba Metalurgical SRL.

Activitatea sa pe plan profesional s-a distins și prin multe realizări științifice și brevete de invenție obținute datorită perseverenței și creativității sale.

Personal, pe domnul Vasile Avram l-am cunoscut cu prilejul executării unor lucrări de construcţie, drumuri de acces, amenajare peisagistică şi reparaţii în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor și al Administrației Patriarhale. Dintre aceste lucrări amintim:

  • reabilitarea pietrei cubice din piațeta Ansamblului Catedralei Patriarhale;
  • refacerea drumurilor de acces, a aleilor și lucrări de amenajare peisagistică în Parcul „Grădina Maicii Domnului” al Reședinței Patriarhale;
  • drumul de acces și curtea sediului administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor;
  • refacerea gardului fostului sediu administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor;
  • refacerea aleilor din parcul Palatului Patriarhiei;
  • reamenajarea peisagistică a Parcului „Concordia” și a drumurilor de acces din cadrul Centrului Cultural Misionar Familia, Pantelimon;
  • lucrări în cadrul sectoarelor colportaj, Fabrica de lumânări și Atelierele Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă.

De asemenea, domnul inginer Vasile Avram s-a remarcat și prin lucrări calitative executate la mai multe mănăstiri și biserici din Arhiepiscopia Bucureștilor: Mănăstirile Radu Vodă, Cernica, Samurcășești, Țigănești, Pasărea, Ghighiu și la Bisericile Domnița Bălașa, Sfântul Spiridon-Nou, Zlătari etc.

Am apreciat la domnia-sa responsabilitatea, prezenţa permanentă în mijlocul echipei de lucru, calmul, asumarea, perseverenţa şi modestia.

În semn de recunoştinţă i-am acordat mai multe ordine şi distincţii patriarhale:

  • Ordinul Sfântul Ştefan cel Mare (2011);
  • Ordinul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (2012);
  • Ordinul Sfântul Apostol Andrei (2012);
  • Ordinul Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române (2013);
  • Ordinul Sfântul Ierarh Antim Ivireanul (2016);
  • Ordinul Sfântul Ioan Gură de Aur (2016);
  • Diploma omagială cu medalie Sfântul Ioan Gură de Aur (2015);
  • Diploma cu medalie a Anului omagial al Sfintelor Icoane (2017);
  • Diploma omagială cu medalie a Anului Centenar (2018);
  • Diploma cu medalie a Anului omagial al satului românesc (2019);
  • Diploma cu medalie a Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul (2021).

Amintind toate acestea acum, în clipe de întristare şi doliu, avem speranţa că sufletul domnului Vasile Avram va auzi glasul lui Dumnezeu adresat, în Sfânta Evanghelie, slugii celei harnice şi sincere, spunându-i: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine (daruri) ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău” (cf. Matei 25, 23), iar familia care l-a iubit şi toţi cei care l-au cunoscut şi preţuit sunt consolaţi de îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Nu vă întristaţi ca cei care nu au nădejde; pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El” (1 Tesaloniceni 4, 13-14).

Iar toţi cei prezenţi, fizic sau duhovniceşte, la acest moment, de vremelnică despărțire a domnului inginer Vasile Avram, până la Învierea cea de obşte, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească împreună cu drepţii sufletul robului Său, Vasile, în Împărăţia cerurilor, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit, iar familiei îndoliate şi tuturor celor apropiaţi să le dăruiască mângâiere duhovnicească şi întărire sufletească.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părinteşti condoleanţe pentru familia îndoliată şi sentimente de profundă preţuire pentru memoria sa,

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Mesaj de condoleanţe transmis la slujba de înmormântare a domnului inginer Vasile Avram, marţi, 28 ianuarie 2025.

 

Citeşte mai multe despre:   condoleanțe  -   inmormantare