În fiecare an, în prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Biserica Ortodoxă Română celebrează Duminica migranților români, zi de rugăciune și comuniune cu toți fiii și fiicele
Mesaj de compasiune
Familiei domnului Valentin Anghel,
Bucureşti, 4 septembrie 2013
Îndurerată familie,
Am aflat cu multă mâhnire vestea trecerii din această viaţă într-un mod atât de tragic a fiului dumneavoastră Ionuţ, o dramă care a îndurerat întreaga societate românească.
În aceste momente grele de suferinţă şi durere pentru dumneavoastră şi pentru toţi cei care l-au cunoscut pe Ionuţ, vă adresăm cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi vă încredinţăm de întreaga noastră compasiune.
Suntem alături de dumneavoastră şi ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Care a spus: „Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor“ (Matei 19, 14), să primească în pace sufletul nevinovatului copil Ionuţ şi să-l sălăşluiască în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru familia îndurerată,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române



.jpg)
