În noaptea când S-a născut Pruncul Iisus într-o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei-Fecioare.
Mesaj de condoleanţe al Patriarhului României la înmormântarea Părintelui Dumitru Iordache: UN HARNIC LUCRĂTOR ÎN VIA DOMNULUI
În ziua de 22 iunie 2010 s-a mutat la cele veşnice vrednicul de pomenire preot iconom stavrofor Dumitru Iordache de la parohia Militari I, Protoieria I Capitală, Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştilor.
S-a născut în ziua de 8 august 1937, în comuna Măgurele din judeţul Ilfov, în familia unor vrednici şi evlavioşi gospodari, Gheorghe şi Maria Iordache, fiind al şaselea şi ultimul copil. Simţind chemarea spre slujirea preoţească, s-a înscris la Seminarul Teologic, pe care l-a urmat între anii 1951-1955, la Mănăstirea Plumbuita şi la Mănăstirea Curtea de Argeş. A urmat apoi cursurile Institutului Teologic Ortodox de Grad Universitar din Bucureşti, între anii 1955-1959.
În anul 1962 s-a căsătorit cu domnişoara Ioana Văcărescu, Dumnezeu dăruindu-le o fiică, Mariana, în anul 1963, singurul lor copil. Intrarea în cler s-a petrecut în anul 1967, fiind hirotonit diacon pe 20 aprilie şi preot pe 25 aprilie de către mitropolitul Tit Simedrea, aflat în acea perioadă la Mănăstirea Cernica. A păstorit 12 ani în parohia Căscioarele, judeţul Giurgiu, timp în care a restaurat în întregime biserica cu hramul "Sfântul Nicolae", pe care a înveşmântat-o în pictură nouă.
Din anul 1979 s-a transferat la parohia Militari I din Bucureşti, pe care a condus-o în calitate de paroh, între ani 1980-2001. În tot acest timp a fost un păstor model pentru enoriaşii acestei parohii, pe care i-a slujit cu devotament şi neobosită lucrare pastoral-misionară. Fiind dăruit de Dumnezeu cu deosebite calităţi de bun gospodar şi chivernisitor al Sfântului locaş, a reînnoit în două rânduri pictura bisericii cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", în anii 1980 şi 1995, a consolidat şi a extins biserica în anul 1991, prin adăugarea unui pridvor închis, împodobit cu pictură ce reprezintă pe Sfinţii Români, canonizaţi până la acea dată.
Şi, tot datorită calităţilor de bun administrator al celor bisericeşti, vrednicul de pomenire Patriarh Justin Moisescu l-a rânduit în slujirea de protopop al primei protoierii din Capitală la data de 01.07.1984. Cu multă competenţă şi dăruire s-a pus în slujba Ierarhului său, a preoţilor şi a credincioşilor, aducând la îndeplinire cu promptitudine toate cele ce i s-au încredinţat de către Centrul Eparhial, inspirând pace şi echilibru acolo unde acestea lipseau şi îndemnând pe toţi să slujească Biserica lui Hristos cu timp şi fără timp.
Pentru vrednicia pe care a arătat-o în cele peste patru decenii de slujire preoţească a primit rangul de iconom stavrofor şi Crucea patriarhală, cea mai înaltă distincţie bisericească pentru clerici.
Cunoscând râvna duhovnicească şi zelul pastoral–misionar al Pc. Pr. Dumitru Iordache, rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să aşeze sufletul său în ceata drepţilor şi să-i dăruiască odihnă în lumina şi dragostea Preasfintei Treimi!
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părinteşti condoleanţe pentru familia îndoliată,
† DANIEL
ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE