Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Mesaje și cuvântări Părintele arhidiacon profesor univ. dr. Ioan Caraza (1941-2025) - slujitor smerit al Altarului și profesor erudit

Părintele arhidiacon profesor univ. dr. Ioan Caraza (1941-2025) - slujitor smerit al Altarului și profesor erudit

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Mesaje și cuvântări
Un articol de: † Daniel, Patriarhul României - 02 August 2025

Cu adâncă durere în suflet, dar cu nădejdea nestrămutată în învierea mor­ților și viața veacului ce va să vie, am aflat de trecerea la cele veșnice, în seara zilei de joi, 31 iulie 2025, a părintelui arhidiacon prof. univ. dr. Ioan Caraza, unul dintre dascălii de seamă ai Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București, la vârsta de aproape 84 de ani.

Părintele profesor Ioan Caraza s-a născut la 10 decembrie 1941, în comuna Farcașa, județul Neamț - sat binecuvântat și prin nașterea aici a Cuviosului Petroniu Tănase, fost nevoitor la Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte. Crescut într-o familie de credincioși, tânărul Ioan și-a îndreptat pașii, încă din fragedă copilărie, spre slujirea lui Dumnezeu și a Bisericii Sale.

După absolvirea școlii elementare în satul natal (1956), a urmat cursu­rile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț (1956-1961), vatră duhovnicească ce i-a sădit în suflet dragostea profundă pentru cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură și Tradiția Sfinților Pă­rinți. Între anii 1961-1965, a studiat la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, obținând ti­tlul de licențiat în teologie. Dorința sa constantă de cunoaștere l-a determinat să continue cu studiile doctorale (1965-1968) în cadrul acele­iași instituții, specializându-se în Teologie Patristică și Literatură creștină postpatristică.

Apoi, părintele Ioan Caraza a beneficiat de o bursă de studii în străinătate (1969-1972) pentru pregătirea tezei de doctorat cu tema „Hristologia de la Calcedon la autori catolici și protestanți din Apus”. În anii petrecuți la universitățile germane din Tübingen, Bonn și Freiburg a avut privilegiul de a studia cu mari teologi ai secolului XX, printre care Joseph Ratzinger (viitorul Papă Benedict al XVI-lea), Jürgen Moltmann, Hans Küng și Karl Lehmann. Această experiență i-a oferit o perspectivă amplă asupra teologiei contemporane, distinctă de teologia din Tradiția Ortodoxă Răsăriteană.

Întors în țară, părintele Caraza a fost încadrat ca traducător la Serviciul de Relații Externe al Patriarhiei Române (1972), fiind hirotonit diacon în anul 1973, pe seama bisericii Mănăstirii Radu Vodă din București.

Cariera sa didactică, începută în anul 1977 ca asistent titular la Catedra de Dogmatică, s-a desfășurat ascendent, demonstrând o remarcabilă erudiție și acribie academică. A suplinit diverse catedre: Patrologie, Limbă Germană, Teologie Morală. În anul 1997, a devenit lector titular la disciplina Patrologie, în anul 2002, conferențiar universitar, iar din anul 2005, profesor titular la disciplina Patrologie și literatură postpatristică. Începând cu anul 2007, a fost conducător de doctorate, îndrumând cu răbdare părintească și competență academică pe mulți tineri cercetători.

Opera sa teologică tipărită cuprinde numeroase volume de autor și peste o sută de studii și articole publicate în reviste de specialitate din țară și străinătate. Printre lucrările sale fundamentale se numără: Hristologia Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon în preocupările teologilor romano-catolici și protes­tanți din vremea noastră și punctul de vedere ortodox (2000), Sfântul Ioan Botezătorul, Înainte-Mergătorul Domnului. Botezul cu Duh Sfânt în Hristos. Consideraţii biblice şi patristice (2000), Raportul dintre Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție în teologia patristică (2004), Fundamentul liturgic al Sfintelor Scripturi în teologia patristică (2005), Mărturisirea liturgică a credinței apostolice în teologia patristică (2006) și Importanța preacinstirii Maicii Domnului pentru mărturisirea lui Dumnezeu în Hristos la Sfântul Chiril al Alexandriei (2014).

Dincolo de activitatea academică, părintele arhidiacon Ioan Caraza a fost un slujitor al Sfântului Altar iubit de credincioși și un îndrumător al tinerilor studenți, chiar dacă, din smerenie și dorința de a-și dedica viața studiului și predării Teologiei academice, a ales să rămână în treapta diaconiei, neacceptând niciodată hirotonia întru preot, deși i s-a propus în repetate rânduri. Această alegere, departe de a-i diminua lucrarea duhovnicească, i-a permis să slujească cu și mai multă dăruire atât la catedră, cât și în mijlocul credincioșilor, fiind pentru mulți un adevărat părinte sufletesc, un îndrumător înțelept și un mărturisitor al credinței prin întreaga sa viață. În ultimii ani, a slujit și la Parohia Șerban Vodă din București, unde s-a remarcat prin blândețea, smerenia și dragostea sa părintească. A fost un apropiat al studenților, în special al celor din ASCOR, fiind de foarte multe ori invitat în mijlocul comunităților monahale și parohiale pentru a împărtăși din bogă­ția sa duhovnicească și teologică.

Înzestrat cu o profundă cultură teologică însoțită de o autentică modestie creștină, părintele Ioan Caraza a format generații întregi de studenți, preoți și teologi. Era apreciat pentru rigoarea academică, dăruirea pedagogică și disponibilitatea constantă de a sprijini formarea intelectuală și duhovnicească a celor care i-au fost ucenici. Glasul său blând, chipul său smerit și cuvântul său înțelept au fost pentru mulți o călăuză luminoasă în înțelegerea tainelor credinței ortodoxe.

Părintele profesor arhidiacon Ioan Caraza rămâne în conștiința studenților un model de erudiție îmbinată cu smerenie, de rigoare aca­demică unită cu căldură părintească, de deschidere interconfesională ancorată ferm în Tradiția Ortodoxă. El a știut să facă din Patrologie nu doar o disciplină academică, ci o cale vie de întâlnire cu Sfinții Părinți ai Bisericii, transformând studiul în rugăciune și cunoașterea în trăire duhovnicească.

În aceste momente de grea încercare, ne amintim cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvâr­șit, credința am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptății, pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, Dreptul Judecător” (2 Timotei 4, 7-8), cuvinte care oglindesc fidel viața și slujirea părintelui Ioan Caraza. Adresăm familiei îndoliate, colaboratorilor, ucenicilor și tuturor celor care l-au cunoscut, iubit și prețuit pe părintele Ioan Caraza un gând părintesc de consolare, rugându-ne lui Dumnezeu să așeze sufletul său în ceata drep­ților, în corturile sfinți­lor, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și bine­cuvântări pentru cei îndoliați,

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Mesaj transmis la slujba de înmormântare a părintelui arhid. prof. univ. dr. Ioan Caraza, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, sâmbătă, 2 august 2025, la Biserica „Șerban Vodă”, Protoieria Sector 4 Capitală.

 

Citeşte mai multe despre:   inmormantare  -   condoleanțe  -   Părintele profesor Ioan Caraza