Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Părintele Dumitru Lungu (1937-2025), slujitor statornic și conștiincios în via Domnului
Am aflat cu întristare despre trecerea din această viață a părintelui Dumitru Lungu, în ziua de duminică, 23 februarie 2025. După o activitate pastoral-misionară îndelungată, de aproape 56 de ani, părintele Dumitru s-a mutat în Împărăția lui Dumnezeu, întru veșnica sa odihnă.
Părintele Dumitru s-a născut la data de 3 ianuarie 1937, la București, în familia binecredincioșilor Constantin, de profesie contabil, și Eufrosina, casnică. După absolvirea primelor șapte clase elementare la Școala Nr. 2 din București, a continuat studiile la Liceul Teoretic Tudor Vladimirescu din același oraș, până în anul 1954. Răspunzând chemării de a sluji lui Dumnezeu, din anul 1955, a început formarea sa teologică la Seminarul Teologic Ortodox din Buzău, pe care l-a absolvit în anul 1960, ulterior înscriindu-se la cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din București, finalizate cu succes.
A fost căsătorit cu doamna Elena, de profesie învățătoare, Dumnezeu binecuvântând familia acestora cu doi fii, Mihai Daniel, preot, mutat la Domnul la data de 23 august 2003, și Eugen, maistru mecanic auto.
La data de 16 decembrie 1969, a fost hirotonit de arhiereul Pavel Șerpe, fiind numit preot paroh pe seama Parohiei Gruiu, din județul Călărași. A slujit la această parohie până în anul 1985, desfășurând aici o activitate pastoral-misionară și administrativă remarcabilă.
Începând cu data de 1 mai 1985, a slujit la Parohia Rahova I, din București, în calitate de preot coslujitor, îndeplinindu-și cu sfințenie toate sarcinile și atribuțiile.
Din data de 17 martie 2002 până în prezent, a slujit la Parohia Tuturor Sfinților Români, din cadrul Protoieriei Sector 5 Capitală, de asemenea în calitate de preot coslujitor.
În urma sa rămâne chipul blând și luminos al unui păstor vrednic și jertfelnic, care a slujit Biserica lui Hristos vreme de aproape 56 de ani, cultivând în sufletele credincioșilor dragostea față de Dumnezeu și de semeni.
În aceste momente de mare încercare pentru familie și pentru toți cei care l-au cunoscut pe părintele Dumitru Lungu, ne amintim cuvintele Domnului Iisus Hristos: „Eu sunt învierea și viața; Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25) şi ne rugăm să așeze sufletul slujitorului Său, Dumitru preotul, în ceata drepților, în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești binecuvântări și condoleanțe,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesajul de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a părintelui Dumitru Lungu, preot pensionar, îmbisericit la Parohia Tuturor Sfinților Români, Protoieria Sector 5 Capitală, oficiată în ziua de joi, 27 februarie 2025, la biserica Parohiei Tuturor Sfinților Români.



.jpg)
