Am aflat cu întristare despre trecerea din această viață a părintelui Dumitru Lungu, în ziua de duminică, 23 februarie 2025. După o activitate pastoral-misionară îndelungată, de aproape 56 de ani, părintele Dumitru s-a mutat în Împărăția lui Dumnezeu, întru veșnica sa odihnă.
Părintele Dumitru s-a născut la data de 3 ianuarie 1937, la București, în familia binecredincioșilor Constantin, de profesie contabil, și Eufrosina, casnică. După absolvirea primelor șapte clase elementare la Școala Nr. 2 din București, a continuat studiile la Liceul Teoretic Tudor Vladimirescu din același oraș, până în anul 1954. Răspunzând chemării de a sluji lui Dumnezeu, din anul 1955, a început formarea sa teologică la Seminarul Teologic Ortodox din Buzău, pe care l-a absolvit în anul 1960, ulterior înscriindu-se la cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din București, finalizate cu succes.
A fost căsătorit cu doamna Elena, de profesie învățătoare, Dumnezeu binecuvântând familia acestora cu doi fii, Mihai Daniel, preot, mutat la Domnul la data de 23 august 2003, și Eugen, maistru mecanic auto.
La data de 16 decembrie 1969, a fost hirotonit de arhiereul Pavel Șerpe, fiind numit preot paroh pe seama Parohiei Gruiu, din județul Călărași. A slujit la această parohie până în anul 1985, desfășurând aici o activitate pastoral-misionară și administrativă remarcabilă.
Începând cu data de 1 mai 1985, a slujit la Parohia Rahova I, din București, în calitate de preot coslujitor, îndeplinindu-și cu sfințenie toate sarcinile și atribuțiile.
Din data de 17 martie 2002 până în prezent, a slujit la Parohia Tuturor Sfinților Români, din cadrul Protoieriei Sector 5 Capitală, de asemenea în calitate de preot coslujitor.
În urma sa rămâne chipul blând și luminos al unui păstor vrednic și jertfelnic, care a slujit Biserica lui Hristos vreme de aproape 56 de ani, cultivând în sufletele credincioșilor dragostea față de Dumnezeu și de semeni.
În aceste momente de mare încercare pentru familie și pentru toți cei care l-au cunoscut pe părintele Dumitru Lungu, ne amintim cuvintele Domnului Iisus Hristos: „Eu sunt învierea și viața; Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25) şi ne rugăm să așeze sufletul slujitorului Său, Dumitru preotul, în ceata drepților, în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești binecuvântări și condoleanțe,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesajul de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a părintelui Dumitru Lungu, preot pensionar, îmbisericit la Parohia Tuturor Sfinților Români, Protoieria Sector 5 Capitală, oficiată în ziua de joi, 27 februarie 2025, la biserica Parohiei Tuturor Sfinților Români.
După ce a serbat, împreună cu ucenicii Săi, Paştele iudaic, Domnul Iisus Hristos a instituit, joi seara, un Paşte nou, la Cina cea de Taină, prin care anticipa taina morţii Sale jertfelnice pe Cruce din ziua de Vineri şi Învierea Sa a treia zi (duminică), pentru a dărui lumii viaţa veşnică. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune: „Paştele nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (1 Corinteni 5, 7).
Anul 2025, când Patriarhia Română îşi sărbătoreşte Centenarul, are pentru Publicaţiile LUMINA o dublă semnificaţie aniversară. La 7 februarie anul acesta s-au împlinit 20 de ani de apariţie neîntreruptă
Învierea lui Hristos constituie temelia și începutul învierii tuturor oamenilor. Această taină reprezintă inima sau centrul Evangheliei propovăduite de Sfinții Apostoli și esența credinței ortodoxe mărturisite de Biserică. De aceea, sărbătoarea Sfintelor Paști este numită în Ortodoxie „Sărbătoarea sărbătorilor”.
29 martie 2025 Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Ioan, Arhiepiscopul Tiranei, Durrësului și al Întregii Albanii, Iubiți frați întru Arhierie, Membrii ai Sfântului Sinod
Duminica a 6-a din post (a Floriilor) Ioan 12, 1-18 Înainte de Paşti cu şase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Știți că peste două zile vor fi Paștile și Fiul Omului va fi dat să fie răstignit. Atunci arhiereii și bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului care se numea
Fraților, eu am primit de Ia Domnul ceea ce v-am dat și vouă: că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine și, mulțumind, a frânt și a zis: Luați, mâncați; acesta este trupul Meu care se
În timpul domniei lui Sapor al 2-lea (309-378), în Persia vieţuiau numeroşi creştini, având episcopi, preoţi şi diaconi. Învăţătorii credinţei păgâne, care se închinau la soare, împreună cu evreii, s-au unit împotriva creştinilor, pe care îi defăimau înaintea împăratului. Mai întâi, l-au vorbit de rău pe Sfântul Simeon, episcopul de Seleucia şi Ctesifon, despre care au zis că este vrăjmaş al împăratului Persiei şi prieten al împăratului din Constantinopol, pe care îl înştiinţează de toate câte se întâmplă în Persia. Mai apoi, au fost învinuiţi de trădare toţi creştinii din acel ţinut. Drept aceea, Sapor a pus dajdie mare şi grea asupra creştinilor şi a rânduit şi dregători neînduplecaţi, care să strângă în grabă aceste dajdii. Apoi, împăratul a început să ucidă preoţi şi slujitori ai Bisericii, să jefuiască şi chiar să dărâme bisericile creştinilor. Pe Sfântul Simeon l-a adus în faţa sa şi l-a întrebat de ce nu se închină soarelui. Atunci, fericitul a mărturisit că el se închină numai lui Dumnezeu cel Atotputernic. Deci, a fost trimis episcopul în temniţă, iar pe drum l-a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinereţe fusese creştin şi învăţător al împăratului. Acum însă, pentru slavă deşartă şi din frică să nu-şi piardă viaţa, se închina soarelui la fel ca perşii păgâni. Zărindu-l pe acesta, Sfântul Simeon s-a amărât în sufletul său şi şi-a întors faţa de la Gotazat. Dar acela s-a luminat la suflet şi a plâns cu amar, văzând jalea şi batjocura episcopului său. Astfel, îl ruga pe împărat să-l elibereze din lanţuri pe sfântul episcop, dar Sapor nu numai că nu a vrut lucrul acesta, ci a poruncit să îi taie capul. Iar în Vinerea Mare a anului 341, au fost scoşi din temniţă 1.150 de creştini, împreună cu Sfântul Simeon, episcopul lor. După multe chinuri şi batjocuri, cu toţii au primit cununa muceniciei prin tăierea capului cu sabia.
Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre Sfintele Taine, Capitolul VIII, 44-49, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 20-22 „(...) Atunci i-a ieşit în întâmpinare Melchisedec şi i-a adus
De când ne știm pe lumea asta, noi, oamenii, fugim de moarte cu o frică instinctivă, animalică. Numai că moartea aleargă mai tare decât noi. Cei mai mulți dintre dumneavoastră cunoașteți povestea emirului
Femeia cea păcătoasă și Iuda sunt două imagini care ne sunt puse înainte în chip antitetic, invitați fiind să vedem unde ne aflăm ca atitudine față de Dumnezeu și, apoi, să optăm și să vedem cui vrem să ne asemănăm prin alegerea noastră, cel puțin ca intenționalitate. Dar încă mai avem timp în săptămâna aceasta să ne reașezăm, dacă ne regăsim într-o stare de infidelitate față de Dumnezeu. În Săptămâna Sfintelor Pătimiri, Domnul nostru Iisus Hristos este desemnat ca Mire. Noi suntem invitați să fim în cămara cea de nuntă, ospățul cel de taină, dar, în același timp, Domnul Hristos este numit - mai ales în imnografia zilei de Miercuri, ca fiind „mirul cel fără de moarte”. Avem, așadar, un mir material cu care a fost uns Hristos de către femeia care s-a întors, care s-a pocăit, și avem pe Domnul Hristos, ca mir ceresc, „nesecat mir”.
Cuvintele Evangheliei, încredințate de Domnul celor aleși, au străbătut vremurile și pământurile, răspândind vestea cea bună până la marginile lumii. Apostolii, purtători ai chemării Mântuitorului, au dev
.jpg)
