În noaptea când S-a născut Pruncul Iisus într-o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei-Fecioare.
Preotul Marian Cioca (1958-2021), păstor și ostenitor al Bisericii
Am aflat cu întristare de trecerea din această viaţă, în dimineața zilei de vineri, 5 martie 2021, a părintelui Marian Cioca, preot paroh la Parohia Coslegi, din județul Prahova, Protoieria Ploiești Nord.
Părintele Marian Cioca s-a născut în localitatea Dărmănești, județul Dâmbovița, la data de 2 septembrie 1958, în familia dreptcredincioșilor Dumitru și Silvia Cioca. Din copilărie a fost atras de sfintele slujbe din localitatea natală. După absolvirea școlii primare și gimnaziale a continuat studiile teologice la Seminarul Teologic Ortodox (1974-1978) și la Institutul Teologic de Grad Universitar (1979-1983) din București. A fost căsătorit cu doamna Carmen (David).
În data de 28 septembrie 1980, a fost hirotonit diacon, iar în 1 octombrie 1980, preot, de către Preasfințitul Părinte Roman Ialomițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, primind cu bucurie ascultarea de preot paroh la Parohia Predești, Protoieria Ploiești. Aici a desfășurat o activitate pastoral-misionară apreciată de către comunitatea pe care a păstorit-o și de către ierarhia bisericească.
După cinci ani de slujire la această parohie, părintele Marian Cioca a fost transferat, în anul 1985, la Parohia Coslegi, din cadrul aceluiași protopopiat prahovean. Încă de la venirea la această parohie, s-a ocupat de renovarea bisericii parohiale, aflată într-o stare avansată de degradare și de redarea acesteia cultului liturgic. A avut sub îngrijirea pastorală și alte două filii în satele prahovene Dârvari și Rădila, pe care le-a păstorit, până când acestea au fost organizate în parohii de sine stătătoare.
A slujit la Parohia Coslegi aproape 36 de ani, fiind iubitor al rânduielilor bisericești și îngrijindu-se de înfrumusețarea slujbelor săvârșite. A fost un apropiat îndrumător al enoriașilor săi pe care i-a păstorit cu multă dragoste și dăruire de sine, vreme de patru decenii.
Înzestrat de Dumnezeu cu o voce deosebită și răsunătoare, a fost în perioada anilor de studii membru al Coralei Patriarhiei Române și al corurilor celor două instituții de învățământ teologic absolvite.
În aceste momente de grea încercare pentru familia sa și pentru credincioșii pe care i-a păstorit, ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Arhiereul Veșnic, să aşeze sufletul slujitorului Său, Marian preotul, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
*Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a părintelui Marian Cioca, preot paroh la Parohia Coslegi, Protoieria Ploiești Nord, oficiată luni, 8 martie 2021, în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ a Parohiei Coslegi, Protoieria Ploiești Nord.