În noaptea când S-a născut Pruncul Iisus într-o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei-Fecioare.
Profesorul Constantin Simirad (1941-2021), un primar înţelept şi un intelectual credincios
Am primit cu multă tristeţe vestea trecerii din această viaţă, în Duminica a 2-a din Postul Mare al acestui an, 2021, cu multe încercări, a profesorului Constantin Simirad, primar respectat al municipiului Iaşi, om de cultură şi demnitar cu o bogată activitate civică la răscrucea mileniilor, fiu credincios al Bisericii noastre Ortodoxe.
În cele aproape opt decenii de viaţă pământească dăruite lui de Dumnezeu, domnul Constantin Simirad a înmulţit cu inteligenţă, hărnicie şi generozitate talanţii primiţi la venirea sa pe lume, la 13 mai 1941, în ţinutul de legendă al Botoşanilor.
Profesorul de matematică apreciat de elevi, cu o carieră universitară în România şi în Maroc, onorat cu premii şi titluri internaţionale, s-a angajat, după anul 1989, în spaţiul activismului civic şi al responsabilităţilor publice, cu convingerea că poate contribui la renaşterea societăţii româneşti, la proiecte benefice pentru ieşeni şi pentru întreaga ţară. Despre realizările sale sau despre idealurile neîmplinite, în calitate de primar al municipiului Iaşi (1992-2003), preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi (2008-2012), ambasador în Cuba (2003-2006) sau în alte funcţii publice, vorbesc faptele, cărţile sale şi percepţia cetăţenilor.
În mod deosebit, este demn de amintit în aceste momente de tristă despărţire modul în care omul Constantin Simirad şi-a asumat conştiinţa de creştin, fiu botezat al Bisericii noastre. Deşi profesor de ştiinţe exacte, om politic şi demnitar public, Domnia Sa nu a pierdut niciodată ataşamentul faţă de credinţa şi spiritualitatea părinţilor şi strămoşilor săi.
În calitate de primar a iniţiat şi a reuşit să obţină aprobarea Consiliului municipal pentru ca „Zilele Iașului” să fie organizate, în fiecare an, în perioada sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea oraşului şi a Moldovei. Rememorăm cu emoţie zilele blânde de toamnă din anul 1996 şi pelerinajul cu moaştele Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, la Iaşi, eveniment înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Apoi, alte evenimente de mare intensitate spirituală, în cursul cărora milioane de pelerini trăiau la Iaşi bucuria întâlnirii cu sfinţii în cetatea Sfintei Parascheva.
Domnul Constantin Simirad a făcut, în anii de după căderea comunismului, ca apropierea dintre Primărie şi Mitropolie să nu fie la Iaşi doar una fizică, ci una care continua tradiţia cărturărimii moldave, de simbioză între credinţă, cultură şi spirit civic, în folosul cetăţenilor.
Avea o evlavie deosebită pentru ocrotitorul spiritual de la botez, Sfântul Împărat Constantin cel Mare, cel întocmai cu Apostolii. A împlinit acte ctitoriceşti şi a ajutat întotdeauna sfintele lăcaşuri de închinare, din iubire faţă de Dumnezeu şi din respect faţă de credinţa poporului român.
Multora dintre copiii orfani pe care i-a botezat ca naş, cu discreţie şi omenie, a ţinut să le dea numele sfântului împărat bizantin, care l-a ocrotit şi pe el în împlinirea faptelor sale de lumină. A fost membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iaşilor, în Adunarea Naţională Bisericească, a sprijinit multe proiecte culturale şi filantropice, a primit numeroase distincţii şi medalii bisericeşti, între care: „Crucea Moldavă”, din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, şi medalia „Sfântul Apostol Andrei”, din partea Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol.
În anii în care starea sa de sănătate a necesitat dese îngrijiri medicale, şi-a asumat creştineşte suferinţele şi încercările vieţii, cu demnitate şi curaj creştin.
Acum, când profesorul Constantin Simirad trece pragul veşniciei, adresăm părinteşti cuvinte de consolare familiei îndoliate, elevilor şi studenţilor săi, colegilor şi tuturor celor care i-au preţuit activităţile, cuvintele de duh şi înţelepciune, precum şi calităţile sale de om al credinţei mărturisite prin fapte.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos Cel înviat să aşeze sufletul său împreună cu drepţii, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru toţi cei îndoliați,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
* Mesaj de condoleanţe transmis la trecerea din această viaţă a domnului profesor Constantin Simirad, fost primar al municipiului Iaşi, om de cultură şi demnitar cu o bogată activitate civică, fiu credincios al Bisericii Ortodoxe Române, duminică, 28 martie 2021.