În noaptea când S-a născut Pruncul Iisus într-o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei-Fecioare.
Răbdarea şi îndurarea sunt semne ale înțelepciunii şi ale iubirii jertfelnice
Înaltpreasfinţiei Sale,
Înaltpreasfinţitului Părinte Pantelimon,
Mitropolitul Veriei, Nausei şi Kampaniei
Înaltpreasfinţia Voastră,
Cu bucurie am aflat că şi anul acesta Sfânta Mitropolie a Veriei, Nausei şi Kampaniei, continuând tradiţia pe care aţi inaugurat‑o odată cu întronizarea Înaltpreasfinţiei Voastre în apostolica eparhie a Veriei, va organiza Congresul Ştiinţific Internaţional cu tema: „Răbdare şi îndurare în epoca contemporană, după Apostolul Pavel”, ajuns deja la cea de‑a XXI‑a ediţie. Este cunoscut faptul că manifestările religioase şi culturale care se desfăşoară în cadrul „Pavliei” pun în lumină personalitatea şi opera marelui Apostol al Neamurilor, făcând accesibilă contemporanilor învățătura lui și răspunzând realităților cu care se confruntă societatea contemporană.
Tema aleasă pentru anul acesta este una de mare actualitate şi importanţă, întrucât întreaga planetă se confruntă cu foarte multe probleme de naturi diferite. De la conflicte armate între naţiuni şi acţiuni teroriste la atitudini ostile între persoane aparţinând aceluiaşi mediu social. De la grave probleme de sănătate şi stări de psihoză colective la drame trăite în particular de indivizi marginalizaţi de o societate secularizată care nu mai respectă valoarea spirituală a fiecărei persoane umane. Lista este mult mai largă, cuprinzând probleme cărora Biserica este chemată să răspundă prin rugăciune, cuvânt şi acţiune, continuând lucrarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a Sfinţilor Apostoli, între care se remarcă, în primul rând, Apostolul Neamurilor. În cadrul acestei ample manifestări ştiinţifice de la Veria, Sfântul Apostol Pavel este pomenit prin rugăciune liturgică şi dragoste de adevăr de către teologi din toate Bisericile Ortodoxe.
Virtutea răbdării și lucrarea acesteia în societatea contemporană, dominată de grabă și de presiunea nefirească a lipsei de timp, constituie una dintre cele mai semnificative caracteristici ale vieții creștine, deoarece Însuși Mântuitorul Iisus Hristos pune răbdarea şi îndurarea în legătură directă cu mântuirea, zicând: „Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre” (Luca 21, 19). De asemenea, răbdarea conlucrează cu îndurarea, în sensul că totdeauna creștinul care rabdă îndelung arată prin aceasta, în egală măsură, puterea spirituală interioară de a îndura sau suferi necazurile și încercările venite din partea celor din jur și de a înţelege cu milostivire greșelile lor, cu speranţa îndreptării lor.
Sfântul Apostol Pavel ne arată că prin practicarea răbdării şi a îndurării creştinul împlineşte voia lui Dumnezeu şi se întăreşte în credinţă, pentru dobândirea mântuirii: „Nu lepădaţi dar încrederea voastră, care are mare răsplătire. Căci aveţi nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiți făgăduința” (Evrei 10, 35‑36). Credința creștină în ajutorul lui Dumnezeu transformă răbdarea şi îndurarea noastră într‑o putere spirituală de‑a promova în comunitate şi în societate pacea în faţa urii şi violenţei pentru a depăși astfel situații conflictuale. Deşi sunt considerate uneori ca fiind atitudini pasive şi ineficiente, totuși răbdarea şi îndurarea în situații dificile sunt calități sau virtuți mari, deoarece ele sunt semne ale prezenţei iubirii jertfelnice şi ale înțelepciunii lui Hristos în oameni. Prin răbdare şi îndurare, creștinul devine mărturisitor al iubirii faţă de Dumnezeu Cel milostiv şi faţă de semeni, promovând pacea în familie, societate şi între popoare.
Congresul științific şi spiritual de la Veria este o expresie a comuniunii ortodoxe internaționale, dar şi o cooperare misionară şi pastorală pentru a găsi noi metode de ajutorare a oamenilor aflați în momente dificile din viaţa lor.
Ne rugăm lui Dumnezeu să aveți rezultate bune în lucrările acestui congres spre întărirea comuniunii şi cooperării fraterne între Bisericile noastre surori.
Cu dragoste frățească, deosebită stimă şi binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul României
Mesaj transmis cu prilejul Congresului Științific Internațional „Răbdare şi îndurare în epoca contemporană, după Apostolul Pavel”, Pavleia XXI, Veria, Grecia, 26‑29 iunie 2015.