Mănăstirea Pasărea, vatră de viețuire isihastă întemeiată de părinții viețuitori în Mănăstirea Cernica, a odrăslit peste veacuri chipuri luminoase de monahii care, prin viețuirea lor curată, s-au făcut stâlpi ai rugăciunii și mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu. Între aceste flori duhovnicești ale obștii de la Pasărea, două se remarcă în chip deosebit, despărțite de aproape două veacuri, dar unite în aceeași dorință de viața virtuoasă: Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, trecută la cele veșnice în anul 1833, și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, monahie care s-a nevoit ca pustnică în Munții Giumalău, din Bucovina, mutată la lăcașurile cerești în anul 2014, având vârsta de 44 de ani. Deși viețile celor două monahii s-au desfășurat în vremuri și împrejurări deosebite, una crescându-și copiii într-o casă boierească din București, în mahalaua Sfântului Visarion, cealaltă răbdând sărăcie lucie într-un sat bucovinean și apoi asprimea vieții pustnicești, în munți, amândouă au fost rânduite de pronia dumnezeiască să aibă metania lor și locul trecerii la Domnul în Mănăstirea Pasărea, desăvârșindu-se în ostenelile călugărești. Privind viețuirea lor în lumina celor trei mari daruri care le-au împodobit, lucrarea neîncetată a rugăciunii, iubirea smerită și darnică față de aproapele și harisma facerii de minuni, descoperim cu bucurie cum, în diferite moduri, Dumnezeu a lucrat în sufletele acestor maici, ajungând prin eforturile lor ascetice la măsura sfințeniei.
Sfintele Femei Mironosițe - modele pentru femeile creștine
Hristos a înviat!
În cea de-a treia duminică după praznicul Învierii Domnului, Biserica Ortodoxă le cinstește pe Sfintele Femei Mironosițe, primele persoane care au primit de la îngeri vestea că Hristos Cel răstignit a înviat din morți. Femeile purtătoare de mir sau de aromate au devenit mărturisitoare curajoase ale Învierii Domnului, fiind numite în cântările Bisericii noastre „ucenițele Domnului” (Troparul Învierii, glasul al 4-lea).
Icoana acestei duminici ne-o prezintă pe Maica Domnului, care este înconjurată de Femeile Mironosițe, și anume: Maria Magdalena, Maria lui Cleopa, Ioana, Salomeea, Suzana, Marta și Maria, surorile Dreptului Lazăr. Acestea sunt rugătoare pentru toate femeile creștine care mărturisesc credința în Iisus Hristos, Cel care „ieri şi azi, şi în veci este acelaşi” (Evrei 13, 8). Astfel, Maica Domnului, sfintele mironosițe, mucenițe, cuvioase, împărătese și toate celelalte femei sfinte, înscrise în calendarul Bisericii, reprezintă adevărate modele pentru femeile credincioase care se străduiesc, în familii sau în mănăstiri, în școli, spitale sau în alte instituții, să-și împlinească vocația sau misiunea lor de a fi adevărate lumini, aprinse din lumina lui Hristos Cel înviat.
De aceea, în anul 2020, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat a treia Duminică după Paști ca fiind Duminica Femeilor creștine, pentru a evidenția rolul și importanța femeilor creștine în viața și în misiunea Bisericii și a societății românești. Prin urmare, le mulțumim mamelor și bunicilor, educatoarelor, învățătoarelor, profesoarelor de religie și tuturor cadrelor didactice pensionare care ne-au predat educația religioasă prin însăși viața lor, raportată la mărturisirea lui Hristos și ajutorarea aproapelui, atât acasă, cât și în grădiniţe, şcoli, licee şi universităţi.
În ziua de duminică, 14 mai 2023, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Ziua Națională a Familiei, pentru a sublinia că familia naturală, formată din bărbat și femeie, binecuvântată de Dumnezeu prin Taina Sfintei Cununii, este singura în măsură să-i nască, să-i crească și să-i educe într-un mod sănătos pe copii, cu multă credință, nădejde și iubire creștină. De aceea, sunt necesare redescoperirea și reafirmarea reperelor autentice ale educației, împlinite armonios cu practica rugăciunii ca izvor de prietenie și de iubire statornică în familie, în școală și în societate, ca legătură permanentă între generații.
În anul 2023, proclamat în Patriarhia Română ca Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice, le menționăm cu recunoștință pe toate femeile care lucrează în unităţi medicale, centre sociale, centre de zi și așezăminte rezidențiale, servicii de îngrijire la domiciliu, destinate persoanelor vârstnice, unde aduc alinare bolnavilor, încurajare celor săraci şi singuri. Biserica este chemată să extindă programul ei pastoral cu privire la persoanele vârstnice, să implementeze metode misionare actuale, apropiindu-se mai mult de nevoile și așteptările bătrânilor. Concomitent, trebuie continuate creșterea și educarea tinerilor, în vederea protejării persoanelor vârstnice, pentru a nu le abandona în centre de asistență, deoarece tinerii și persoanele în vârstă au nevoie unii de ceilalți: bătrânii au nevoie de o consolare și de un cuvânt de încurajare, iar tinerii au nevoie de înțelepciunea, răbdarea și puterea de rugăciune a bătrânilor.
Cu prilejul Duminicii Mironosițelor și al sărbătorilor închinate Femeilor creștine și Familiei, adresăm tuturor doamnelor și domnișoarelor cuvinte de binecuvântare și mulțumire pentru activitatea lor bogată și mult folositoare Bisericii și societății. Totodată, le felicităm şi le dorim multă sănătate şi fericire, pace și bucurie, întru mulți și binecuvântați ani!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj la Duminica Mironosițelor (30 aprilie 2023).



.jpg)
