Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova Au debutat Zilele „Episcop Melchisedec Ştefănescu”

Au debutat Zilele „Episcop Melchisedec Ştefănescu”

Un articol de: Constantin Ciofu - 15 Mai, 2019

Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman a găzduit luni, 13 mai 2019, deschiderea manifestărilor dedicate împlinirii a 127 de ani de la plecarea la Domnul a Episcopului Melchisedec Ştefănescu. Evenimentele comemorative se vor încheia mâine, 16 mai, cu procesiunea la mormântul ierarhului.

Cea de-a XIX-a ediţie a Zilelor „Episcop Melchisedec” a debutat luni, 13 mai 2019, prin concursul interseminarial dedicat ierarhului Melchisedec Ştefănescu. Acesta s-a intitulat „Melchisedec Ştefănescu - elev, profesor şi autor de carte” şi s-a bucurat de participarea elevilor din şcolile romaşcane şi din liceele teologice şi seminariile din judeţul Neamţ. Coordonatorul acestui concurs a fost prof. de religie Ana Bobu, de la Şcoala „Alexandru Ioan Cuza” din Roman. Programul a continuat cu Simpozionul-concurs „Melchisedec Ştefănescu - ierarh cărturar”, ediţia a XIX-a. Potrivit site-ului Eparhiei Romanului şi Bacăului, în deschidere, părintele Valentin Băltoi, consilier cultural în cadrul Centrului eparhial Roman, a prezentat mesajul Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, pentru participanţii la simpozion. A fost evocată cu această ocazie personalitatea celui mai învăţat episcop al românilor care a contribuit la edificarea învăţământului teologic românesc, precum şi la propăşirea Episcopiei Romanului. În continuare, profesoara Ana Bobu a prezentat aspecte din corespondenţa lui Melchisedec în limba rusă, iar părintele Aurel Florin Ţuscanu a prezentat instantanee fotografice din vizita pe care Carol I a făcut-o în Roman în anul 1885, când l-a vizitat pe Melchisedec la catedrală. Profesoara Roxana Ioana Iorga, viceprimarul municipiului Roman, şi-a manifestat în cuvântul adresat disponibilitatea autorităţilor locale de a susţine educaţia. La sfârşitul simpozionului, profesorul Constantin Adamovici a făcut o trecere în revistă a parcursului educaţional al lui Melchisedec. Răspunsurile la strană din cadrul slujbei Vecerniei oficiate luni seară în Catedrala Arhiepiscopală din Roman au fost oferite de patru coruri formate din elevii liceelor teologice din judeţul Neamţ. La final, s-a prezentat un recital format din piese muzicale prelucrări populare. Ieri, 14 mai, de la ora 14:00, s-a susţinut conferinţa „Episcopul Melchisedec şi satul românesc” la Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” din Roman, iar astăzi, 15 mai, de la ora 16:00, în Catedrala Arhiepiscopală din Roman se va oficia slujba Vecerniei, care va fi urmată de programul cultural dedicat ierarhului Melchisedec Ştefănescu. Mâine, 16 mai, de la ora 8:00, va avea loc Sinaxa preoţilor din Protopopiatul Moineşti, urmată de o procesiunea la mormântul Episcopului Melchisedec. Programul se va încheia cu slujba Parastasului pentru Episcopul Melchisedec Ştefănescu şi cu premierea câştigătorilor Concursului patriarhal: „Hristos: sufletul satului meu”.