Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Moldova Curţile domneşti de lângă Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“ din Vaslui

Curţile domneşti de lângă Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“ din Vaslui

Un articol de: Prof. Nicolae Ionescu - 13 Iun, 2015

După anul 2007 Biserica „Sfântul Ioan“ recapătă parte din suprafaţa de teren pe care altădată era construită Curtea Domnească din Vaslui, iar între 2011-2014 se reconstruieşte una din casele ştefaniene, pe vechiul amplasament scos la iveală în urma săpăturilor arheologice şi se refac parte din grădinile curţilor domneşti despre care cunoscutul călător Paul de Alep consemna, prin amenajarea peisagistică a întregii zone şi redarea ei publicului iubitor de istorie şi frumos.

În timpul lungii domnii a lui Alexandru cel Bun (1400-1432), denumit şi  „voievodul  Mare“  de renumitul cronicar umanist Miron Costin, Vasluiul şi-a consolidat  poziţia sa de centru urban medieval românesc. A fost un proces social-economic, politic şi cultural  firesc, datorită  poziţiei centrale în vremea când Moldova era întreagă, iar oraşul Vaslui era situat într-o zonă de interferenţe comerciale, care i-au permis o ascensiune rapidă într-un context istoric determinat de politica internă înţeleaptă dusă de domnitorii Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare.

Nu întâmplător istoriografia românească interbelică i-a consacrat oraşului Vaslui pagini memorabile cu privire la trecutul său istoric, aşa cum au fost cele scrise de Vasile Pârvan. Aprecierile istoricului sunt cu atât mai convingătoare deoarece ele reprezintă rezultatele unei analize laborioase a documentelor interne şi externe din vremea urmaşilor lui Alexandru cel Bun. „E interesant - scria Vasile Pârvan - rolul pe care-l joacă oraşul Vaslui în epoca mai veche din istoria Moldovei... Dacă ar fi să ne gândim la aşezarea sa centrală şi pe drumul de la Liov la Cetatea Albă, apoi la puternica apărare pe care dealurile de la nord-vest şi sud cu pădurile din jur făceau ca Vasluiul să joace rolul de a doua capitală a Moldovei, înainte ca Iaşii să fi început a avea acel rol. Vasluiul este cel mai des găsit ca loc de unde, mai ales în secolul al-XV-lea, domnii îşi făceau cunoscute hotărârile lor prin cărţi şi hrisoave...“

Nivel de civilizaţie comparabil cu cel de la curţile europene ale vremii

Rolul atât de important al Vasluiului în secolul al XV-lea reiese şi din analiza vestitului privilegiu din 15 octombrie 1491 emis la Suceava de Ştefan cel Mare prin care reorganizează ocolul târgului Vaslui, cumpărând sate şi alipindu-le la hotarul târgului, scutind pe orăşeni de vama domnească  în conformitate cu reconfirmarea dreptului consuetudinar înscris în actul respectiv prin întărirea „obiceiului cel vechi“. Textul, în traducere după originalul pierdut, releva: „Apoi iarăşi domnia mea am socotit şi am miluit pe şoltuzii, pârgarii şi pe toţi oamenii săraci din târgul Vaslui, întărindu-le obiceiul cel vechi ca niciun om să nu aibă a plăti vamă afară de aceia care vor aduce peşte în târg, adică de la o maje un peşte şi de la o căruţă un peşte, iară mai mult nemică“.

Analiza textului de mai sus l-a determinat pe istoricul C. C. Giurescu să afirme că vasluienii beneficiau din vechime, probabil încă din secolul XIV, de acest drept, tocmai în calitatea sa de oraş domnesc.

În vremea fiilor lui Alexandru cel Bun, Vasluiul devine capitală a Moldovei, îndeosebi în timpul lui Ştefan al II-lea (1435-1442), fratele lui Iliaş voievod, când după lupte crâncene fratricide pentru domnie s-a ajuns la o împăcare între ei. Pentru Vaslui, domnia scurtă a acestui voievod reprezintă apogeul oraşului în istoria medievală a Moldovei, întrucât de aici de la Curtea Domnească, lângă biserica zidită mai târziu de de Ştefan cel Mare, a fost condusă pentru  puţin timp Ţara de Jos a Moldovei. Descoperirile arheologice recente de la Vaslui, datând din vremea lui Alexandru cel Bun şi a urmaşilor săi, ne oferă o cunoaştere complexă a realităţilor istorice din zonă în contact permanent cu civilizaţia medievală europeană. Strălucita victorie de la Podul Înalt de lângă Vaslui consolidează domnia lui Ştefan cel Mare şi trecerea sa în legendă prin tradiţia orală şi lucrările cronicarilor Grigore Ureche şi Ion Neculce. Ele fac referiri şi la curţile domneşti de la Vaslui din vremea „Soarelui Moldovei“. Marele voievod a ţinut seama de importanţa strategică a  târgului Vaslui şi s-a îngrijit de curţile domneşti din această localitate, alipându-i 16 sate care să asigure întreţinerea acestora. De la curtea de la Vaslui au fost emise multe documente, mai ales în lunile ianuarie-februarie 1495, în februarie-martie 1497 şi martie 1502. Ajungând la Vaslui, la mijlocul secolului al XVII-lea, cunoscutul călător Paul de Alep consemna că aici se aflau încă palatele, grădinile şi biserica mare cu turlele sale foarte înalte.

Cercetările recente de la curţile domneşti din Vaslui au semnalat analogii apropiate cu cele de la Suceava şi Baia. Oricum, la Vaslui se constată pentru secolul al XV-lea un nivel de civilizaţie urbană reprezentativ pentru Moldova şi comparabil cu civilizaţia europeană din acea vreme. Doveditoare sunt sistemele de încălzire şi prezenţa unor obiecte de lux. Semnificative sunt cahlele de sobă, confecţionate din pastă omogenă, arsă uniform, majoritatea având un smalţ verde, sticlos, aflate astăzi la Muzeul Judeţean Vaslui.

Se consideră că acestea aveau un rol decorativ. Aceste tipuri de cahle înfrumuseţau sobele şi reuşeau să creeze o ambianţă de curte apropiată de atmosfera unor reşedinţe din Occident. Asupra curţilor domneşti de la Vaslui s-au făcut cercetări sistematice după 1950, între 1958-1959, 1976-1982, conduse de renumitul medievist ieşean Al. Andronic, iar în anii 1998-2002 investigaţiile au fost coordonate de prof. dr. Mircea D. Matei din Bucureşti. Pe lângă cahle s-au mai găsit un cuptor de ars piatra de var, fragmente de pictură murală şi de sticlă, resturi de vase de lux şi construcţii din piatră.

După Ştefan cel Mare, Vasluiul şi curţile domneşti decad treptat, domnitorii poposind tot mai rar pe aici. Clădirile în care Ştefan cel Mare primea solii Veneţiei şi ai hanului tătar Huzun Hasan sunt părăsite şi se ruinează tot mai mult. A trecut vremea marilor războaie cu turcii şi nu mai era nevoie să fie supravegheaţi permanent. Lucrarea timpului în ruinarea clădirilor de la curţile domneşti este desăvârşită şi de oamenii din zonă, aceştia luând piatra şi cărămizile pentru amenajarea de noi construcţii. În acest context, domnitorul Vaslile Lupu (1634-1653)  emitea o poruncă domnească, care poate fi considerată prima măsură oficială  de ocrotire a patrimoniului românesc şi printre primele pe plan universal. Astfel, la 6 august 1635 el scria logofătului Cehan Racoviţă, în legătură cu ridicarea unei mănăstiri,  specificând privitor la materialele de  construcţie: „Scrii dumneata să luăm piatră de la Curtea din Vasluinu se cade  să facem, că nu este de cinste, ci de aiurea, să caute unde se va afla“. Istoricul Gh. Ghibănescu urmăreşte decăderea oraşului Vaslui după domnia lui Ştefan cel Mare şi ne prezintă impresiile călătorilor străini din secolul al XVII-lea. Astfel, la 7 noiembrie 1646, Vasluiul este vizitat de înaltul prelat catolic Marco Bandini, ale cărui însemnări formează „Codex Bandinus“. El consemna că palatul princepelui Moldovei „zace ruinat“. Acelaşi lucru  semnala şi călătorul Paul de Alep, aflat în februarie 1653 la Vaslui, care remarca, totuşi, „superba  şi mândra biserică“ Sfântul Ioan Botezătorul, construită de Ştefan cel Mare, în 1490.

Curţile domneşti în haină nouă

După anul 2007, Biserica „Sfântul Ioan“ recapătă parte din suprafaţa de teren pe care altădată era construită Curtea Domnească din Vaslui, iar între 2011-2014 se reconstruieşte una din casele ştefaniene, pe vechiul amplasament scos la iveală în urma săpăturilor arheologice şi se refac parte din grădinile curţilor domneşti despre care cunoscutul călător Paul de Alep consemna, prin amenajarea peisagistică a întregii zone şi redarea ei publicului iubitor de istorie şi frumos.

Iată că după secole de nepăsare, astăzi, curţile domneşti au îmbrăcat o haină nouă, ele fiind refăcute şi scoase la lumină, prin osârdia preotului paroh, Constantin Mogoş, prin intermediul proiectului european „Ansamblul monument istoric Biserica «Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul» şi Situl Arheologic Zona Curţilor Domneşti“- Vaslui. Restaurare, consolidare şi valorificare turistică“, la care s-a adăugat sprijinul Primăriei Vaslui, personal al domnului inginer, Vasile Pavel, primarul actual al municipiului.

Lucrările au ajuns acum  la final, punând în valoare potenţialul turistic şi muzeistic al zonei, devenind în scurt timp un simbol al oraşului reşedinţă de judeţ.