Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Un nou concurs, o nouă bucurie, la Parohia „Sfântul Gheorghe“ din Bicaz

Un nou concurs, o nouă bucurie, la Parohia „Sfântul Gheorghe“ din Bicaz

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Data: 12 Iunie 2019

Cea de-a V-a ediţie a Concursului judeţean „Micii creştini”, pentru elevii din ciclul primar, a avut loc la Bicaz ieri, 11 iunie 2019.

În biserica parohială „Sfântul Gheorghe” din Bicaz au fost prezente 10 echipaje din şcolile gimnaziale „Dr. E. Riegler” - Ştefan cel Mare, „Iulia Hălăucescu” - Tarcău, Nr. 1 Bicaz, Stejaru, „Vasile Mitru” - Taşca, Nr. 2 Dumbrava Roşie, Nr. 1 Dochia, „Ioan Luca” - Farcaşa şi CSEI Târgu-Neamţ.

Cei 39 de elevi au concurat în şase probe: recunoaşterea unui personaj biblic, definirea unui termen religios, ghicitori, întrebări şi răspunsuri, rostirea de rugăciuni sau poezii religioase şi cântece. La finalul probelor am declarat câştigătoare toate echipajele, alături de ceilalţi membri ai juriului: preotul Ştefan Zaharia, coordonatorul Biroului pentru catehizare al Protopopiatului Piatra Neamţ, doamna Paula Damian, directorul Şcolii Gimnaziale nr. 1 Bicaz, doamna Alina Suciu, director adjunct, şi doamna Rodica Savu, profesor pentru învăţământul preşcolar. Conform tradiţiei, toţi participanţii şi îndrumătorii lor au fost premiaţi şi au luat parte la o agapă pe care am oferit-o în casa socială a parohiei.

Un cuvânt de apreciere a fost oferit copiilor prezenţi de părintele coordonator Ştefan Zaharia, unul dintre bunii noştri colaboratori: „Atunci când aţi păşit în curte şi aţi urcat treptele către biserică aveaţi o stare de emoţie deosebită, pe care îmi doresc să o aveţi şi atunci când veţi ajunge la vârsta mea sau mai mare. Să aveţi acest simţământ când veţi veni în faţa sfântului altar pentru a vă împărtăşi, pentru a primi cununa familiei sau în alte momente, când veţi fi alături aici, în biserică, sărbătorindu-vă unii pe alţii sau amintindu-vă de cei dragi plecaţi în veşnicie. V-aţi rugat azi împreună, aţi cântat împreună, deci vă rog să nu vă îndepărtaţi niciodată de acest «împreună», fiindcă ne dăruieşte bucurie. Cred că unul dintre sinonimele termenului «Biserică» este şi cuvântul «împreună», fiindcă în Hristos suntem toţi. Ne rugăm şi cinstim Biserica pentru a-I spune lui Dumnezeu că noi credem în El şi pentru a-L mărturisi lumii. Şi voi, prin rugăciunile rostite aici, aţi făcut o mărturisire de credinţă şi vreau să rămâneţi în suflete cu bucuria că v-aţi întâlnit, că aţi luat premii şi cu nerăbdarea de a spune şi celor de acasă cât de frumos este la Bicaz. Simţind această emoţie a dragostei, veţi afla că ceea ce fac profesorii voştri, ce fac părinţii voştri vă aşază pe drumul către Dumnezeu”.

Concursul „Micii creştini” pentru elevii din ciclul primar este rodul parteneriatului dintre Parohia „Sfântul Gheorghe” Bicaz şi Şcoala Gimnazială nr. 1 din Bicaz, această ediţie fiind organizată de profesorii de religie Ionuţ Balmoş şi Alexandru Preda, cu bunăvoinţa şi susţinerea noastră.

Mărturii de folos ne-au oferit şi câţiva dintre participanţi. „Acest concurs are meritul de a pune împreună copiii în cadrul activităţilor din concurs, contribuind la o creştere duhovnicească, la o bucurie a dragostei pentru Dumnezeu. Astfel de concursuri sunt benefice pentru că îi angrenează pe copii în acţiuni care sunt familiare cu viaţa religioasă din familie şi din comunităţile din care provin. Ora de religie, alături de cateheza parohială, creşte nivelul de cunoaştere şi trăire a credinţei, iar prin concursul de la Bicaz avem un indicator al situaţiei actuale a elevilor pe care îi îndrumăm” - pr. profesor Ionel Ababei.

„Toţi ne-am bucurat pentru premii; totodată, am spus rugăciuni şi am cântat împreună şi consider că ne-am descurcat foarte bine la toate probele. Am cunoscut copii din multe locuri din judeţul nostru. A fost o întâlnire frumoasă şi îi îndemnăm pe cei de vârsta noastră să ia parte la acest concurs pentru că au doar de câştigat” - reprezentanţii grupei de elevi din Şcoala Gimnazială „Dr. E. Riegler” - Ştefan cel Mare. (Preot Gheorghe Mihalache - Parohia „Sfântul Gheorghe” din Bicaz)