Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Oltenia Cateheză despre Patericul și Părinții Patericului în Parohia Rovine

Cateheză despre Patericul și Părinții Patericului în Parohia Rovine

Un articol de: Pr. Ioniţă Apostolache - 19 Iul, 2018

Credincioşii din Grupul de cateheză „Sfântul Ambrozie cel Mare” al Parohiei Rovine din Craiova au participat săptămâna aceasta la o nouă lecţie duhovni­cească. Cu acest prilej, pr. Marius Bârlădeanu a vorbit despre Patericul şi Părinţii Patericului. „Patericul, împreună cu Sfânta Evanghelie, va fi mereu căutat, redescoperit și, după putere, însușit. Așa cum oxigenul dă tărie flăcării, spiritul Părinților pustiei asigură mediul propice pentru o combustie duhovnicească, spre curățirea și luminarea vieții. Părinții Pate­ricului îi îndeamnă pe contemporanii ațipelnici în cele ale credinței și ale nevoinței să-și odihnească ființa lăuntrică pe genunchii rugători, pe palmele ostenite, dar mai ales în cuvintele pline de Duh Sfânt ale Sfinților Părinți. Nepu­tincioși sau neîndemânatici, uituci sau lipsiți de încredere, Patericul ni se adresează, ne provoacă, ne cheamă. Pentru rugăciunile Sfin­ților Părinților noștri ne și odih­nește, ne schimbă și ne întâlnește netrecător cu Domnul vieților noastre. Patericul sau Cuvintele Sfinților Bătrâni este cea mai cunoscută colecție de sentințe, maxime și cuvinte duhovnicești, ce ocupă un loc aparte în spiritualitatea ortodoxă, fiind, alături de Sfânta Scriptură și Filocalia, „abe­cedarul” dintotdeauna al mona­hului și o sursă inepuizabilă de inspirație pentru creștinul din orice timp. Izvorâte din ex­pe­riența luptei atente a omului lăuntric cu omul din afară, cu ispitele venite de la semeni, de la trup și de la diavoli, rod al unor îndelungate nevoințe, erau rostite cu prilejul întâlnirii a doi sau mai mulţi monahi; de cele mai multe ori însă, ele erau un răspuns dat la rugă­mintea ucenicilor. Aceste cuvinte sunt ca ierburile mirositoare care îndulcesc și veselesc ochii și deș­teaptă din somnul le­nevirii sufletul în urmarea ne­voințelor, an­trenându-l către calea care duce la Împărăția cerurilor. În Pateric, suntem învățați în mod explicit și constant că ascultarea și, în general, formarea duhovnicească presupun dragoste, încredere și, nu mai puțin, jertfă, pentru că nu există dragoste și încredere au­ten­tică acolo unde nu există disponibilitate pentru un sacrificiu”, a spus pr. Bârlădeanu.

Întâlnirea de săptămâna aceas­ta a avut loc în Biserica „Ziua Crucii” din Craiova.