Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Regionale Oltenia Mitropolia Olteniei, la 70 de ani de existenţă

Mitropolia Olteniei, la 70 de ani de existenţă

Un articol de: Sergiu Popescu - 25 Mar, 2019

Astăzi, de praznicul Bunei Vestiri, se împlinesc 70 de ani de la înfiinţarea Mitropoliei Olteniei, eveniment ce s-a întâmplat pe data de 25 martie 1949. Acum retrăim cu toţii binecuvân­tarea istorică a unui nou început, marcat prin instalarea în scaunul vlădicesc de la Craiova a vrednicului de pomenire Mitropolit Firmilian Marin.

Ridicat pe ruinele aşezării geto-dacice Pelendava (menţionată pentru prima dată în anul 225), Craiova era spre sfârşitul secolului al XV-lea un târg aflat pe moşia puternicilor boieri Craioveşti. Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea este numit frecvent oraş. Dezvoltarea sa este strâns legată de puterea economică tot mai mare a familiei Craioveştilor. Apărută la sfârşitul secolului al XV-lea, Marea Bănie de Craiova a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituţie politică importantă, după domnie. Importanţa ei decade treptat, iar în 1761 reşedinţa permanentă a banilor este fixată de domn la Bucureşti. Între 1770- 1771, din cauza stării de război (Bucureştiul era disputat de oştile ruseşti şi turceşti), Cetatea Banilor a îndeplinit şi rolul de capitală a Ţării Româneşti. Oraşul a cunoscut atât perioade de înflorire, cât şi de regres. A rămas mult timp al doilea centru urban al Ţării Româneşti. Prin reprezentanţii săi (Ioan Maiorescu, Gheorghe Magheru şi Costache Romanescu) intelectualitatea Craiovei s-a implicat activ în pregătirea şi desfăşurarea Revoluţiei de la 1848. Una dintre marile familii boiereşti din Craiova - familia Bibescu - a dat Ţării Româneşti pe ultimii săi doi domnitori: fraţii Gheorghe Dimitrie Bibescu (1843-1848) şi Barbu Dimitrie Ştirbei (1848-1853 şi 1854-1856). Oraşul şi-a legat istoria sa şi de alte evenimente importante din trecutul neamului: Unirea de la 1859, Războiul de independenţă din 1877-1878, Războiul Balcanic (la Craiova, în 1913, se semnează tratatul de pace) şi cele două conflagraţii mondiale. După anul 1960, Craiova devine un puternic centru industrial; în 1968 este declarat municipiu. În prezent, în această urbe își duc traiul aproape 300.000 de locuitori.

Primele consemnări ale unei episcopii, la Craiova

O însemnare lăsată de arhidiaconul Pavel de Alep, secretarul şi fiul Patriarhului Macarie al Antiohiei, cu prilejul trecerii prin Craiova, în timpul domniei lui Constantin Vodă Şerban (1654- 1658), ne determină să credem că, pe lângă Episcopia de la Râmnic pe care o vizitase mai înainte, la jumătatea veacului al XVII-lea ar fi existat la Craiova încă o episcopie. Deși dovezile actuale nu ne permit însă să afirmăm cu certitudine acest fapt, părintele Dumitru Bălaşa socotea că ar fi vorba de un prim sediu temporar la Craiova al Episcopiei Râmnicului, care ar fi funcţionat aici între 1646-1659.

Un alt fapt interesant de menţionat este acela petrecut la 29 noiembrie 1719, când Episcopul Damaschin Dascălul (1708-1725) ţinea un „sinod” la Mănăstirea Horezu, în care cerea ridicarea Episcopiei Râmnicului la rangul de Mitropolie, cu sediul la Craiova, acolo unde prezenţa episcopului devenise obligatorie, din cauza acţiunilor de prozelitism catolic iniţiate de noile autorităţi habsburgice în a căror stăpânire Oltenia a stat în perioada 1718-1739. Chiar dacă strădaniile Episcopului Damaschin au rămas fără nici un rezultat concret, putem spune că de acum înainte marea majoritate a clerului şi credincioşilor olteni a conştientizat necesitatea şi importanţa aşezării administraţiei bisericeşti în cel mai important oraş al provinciei, la Craiova. De altfel, urmaşul lui Damaschin în scaunul episcopal de la Râmnic, Ştefan (1726-1727), a fost ales şi instalat în noua slujire la Craiova, şi el fiind partizanul ideii de mutare a scaunului episcopal în cetatea banilor (în 1719 semnase actul de la Mănăstirea Horezu). Începând cu anul 1750 tendinţa statornicirii unui scaun arhieresc la Craiova devine tot mai accentuată. La cererea Episcopului Grigore Socoteanu (1748- 1764), domnitorul Grigorie II Ghica (1733-1735 şi 1748-1752), din dorinţa de a avea în Craiova un ierarh, dădea la 3 mai 1750 o carte domnească prin care ceda Episcopiei Râmnicului „casele Băniei din Craiova”, aflate „aproape de biserica de piatră, unde se cinsteşte şi să prăznuieşte hramul Sfântului marelui mucenic Dimitrie, pentru că neavând episcopia case în Craiova şi aflându-se sfinţia sa cu şăderea mai adesea în Craiova, va fi pentru mai bună îndreptare, spre sufletescul folos al locuitorilor dintr-acele judeţe... de vreme că în Craiova, fiind scaun domnesc, deapururea mergând multe pricini la judecată, unde de multe ori trebuieşte hotărârea prin săvârşirea judecăţii bisericeşti... am dat aceste case... cuprinzând într-o curte şi acea biserică de piatră a Sfântului Dimitrie, care să se numească de acum înainte Episcopie în Craiova”. Şi urmaşul lui Grigorie II Ghica, Constantin Mihai Racoviţă (1753-1756 şi 1763-1764), în­tăreşte hotărârea domnească din 1750, printr-un nou act de cancelarie, datat 8 noiembrie 1753: „Fiindcă oraşul acesta este scaun domnesc şi politic mai mare decât alte oraşe, unde de-a pururea osebit de altă adunare de boieri mari şi de neguţători... este şi ban mare, epitrop şi purtător de grijă în locul domniei mele, peste cele cinci judeţe de peste Olt, şi să cade dar a avea sfinţia sa aşezământ mai mult acolo în Craiova... fiind la mijlocul acelei eparhii... să fie Craiova ca o Episcopie”.

„De ani de zile mă zbat aproape singur să repar această nedreptate”

La 9 mai 1939, Constantin Argetoianu consemna în „Însemnările” sale zilnice că Oltenia era singura provincie românească năpăstuită în privinţa autonomia ei bisericeşti: „Muntenia, Moldova, Ardealul, Basarabia, până şi Bucovina - în fine, toate ţinuturile istorice afară de Oltenia îşi au mitropolia lor – mare nedreptate pentru colţul de ţară în care sângele românesc bate mai tare şi în care Statul român a fost întemeiat... De ani de zile mă zbat aproape singur să repar această nedreptate. Convinsesem pe rând pe Rege, pe Patriarh, pe mai toţi miniştrii, dar totuşi, formele nu se făceau... Am remis Regelui - ultim efort - o petiţie semnată de cetăţeni olteni şi alta de mine, de dr. Angelescu, Rădulescu-Motru, Tătărescu şi alţi fruntaşi ai Olteniei”. A fost voia lui Dumnezeu ca Biserica Olteniei să revină la forma de organizare de odinioară, aceea de Mitropolie. De data aceasta reşedinţa nu a mai fost stabilită la Severin, ci la Craiova, „capitală” a Olteniei încă din secolul al XVI-lea.

Înfiinţarea Arhiepiscopiei Craiovei

La 20 noiembrie 1947, „de faţă fiind membrii Sfântului Sinod, membrii Guvernului şi toţi membrii Congresului Naţional Bisericesc”, a fost ales ca arhiepiscop al recent înfiinţatei Arhiepiscopii a Craiovei Firmilian Marin.

Arhiepiscopia Craiovei, „întemeiată după toate rânduielile canonice şi legale, întrunea de la început condiţiile unei unităţi centrale, unei jurisdicţii efective şi unei dezvoltări care s-o îndreptăţească mai târziu la treapta ierarhică de Mitropolie a Olteniei”. Raţiuni superioare „de ordin social şi bisericesc impuneau odată cu prefacerile şi organizarea dată Statului o nouă şi deplină restatornicire a formelor spirituale a aşezărilor noastre bisericeşti”. În urma hotărârii Sfântului Sinod (hotărâre înregistrată la Ministerul Cultelor sub nr. 2.657/1949), prin decretul prezidial nr. 133/ 1949, Arhiepiscopia Craiovei a fost ridicată la rangul de Mitropolie, având următoarea titulatură: Sfânta Mitropolie a Olteniei, Arhiepiscopia Craiovei. Firmilian Marin a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat la 25 martie 1949. Sufragane Mitropoliei Olteniei urmau să fie Arhiepiscopia Craiovei (cuprindea judeţele Dolj, Romanaţi, Gorj şi Mehedinţi) şi Episcopia Râmnicului şi Argeşului (cuprindea judeţele Vâlcea, Olt, Argeş şi o parte din judeţul Teleorman).