În perioada 10-11 iunie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a efectuat o vizită frățească în insula Imvros (Gökçeada), Turcia, răspunzând invitației adresate de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, cu prilejul sărbătorii sale onomastice. Vizita a avut o semnificație deosebită, întrucât manifestările organizate în patria natală a Sanctității Sale au marcat nu numai sărbătoarea Sfinților Apostoli Bartolomeu și Barnaba, ci și împlinirea a 35 de ani de la alegerea Sanctității Sale în Tronul patriarhal al Constantinopolului şi a 65 de ani de slujire clericală, precum și două importante aniversări pentru Biserica din Imvros, respectiv 100 de ani de la înființarea Mitropoliei de Imvros și Tenedos și 1.000 de ani de mărturie ortodoxă neîntreruptă pe insulă.
22 de ani de activitate LTCOR, filiala Mizil
În ziua de pomenire a Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş, ocrotitoarea oraşului prahovean Mizil, miercuri, 7 decembrie 2016, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din oraşul amintit, au fost aduse spre închinare moaştele Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, de la Biserica Lucaci din Capitală, de către părintele consilier patriarhal Florin Șerbănescu. Evenimentul liturgic a fost prilejuit de împlinirea a 22 ani de activitate a Ligii Tinerilor Creştini Ortodocşi Români (LTCOR), filiala Mizil.
„În cadrul manifestărilor dedicate Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, am încercat să le creăm tinerilor din Mizil nişte repere morale şi să-i coordonăm în diferite acţiuni pentru a fi mai aproape de Biserică. De aceea, prin sărbătorirea Sfintei Filofteia, ocro- titoarea oraşului nostru, şi prin aducerea moaştelor Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor şi al familiei creştine, am dorit ca tinerii să înţeleagă că Sfânta Filofteia şi Sfântul Stelian le sunt modele de urmat în viaţa de zi cu zi şi grabnic ajutători când ei înalţă rugăciuni către dânşii.
Astfel, mulţi dintre copiii şi tinerii de la şcolile şi liceele din oraşul Mizil au venit pe parcursul zilei şi s-au închinat la moaştele Sfântului Stelian, primind apoi iconiţe şi broşuri cu vieţile Sfinţilor Filofteia şi Stelian”, a precizat diac. Alexandru Croitoru, preşedinte LTCOR, filiala Mizil.



.jpg)
