Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
300 de ani de la zidirea bisericii din Surducu Mare, Caraș-Severin
În Duminica a 30-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a vizitat Parohia Surducu Mare din Protopopiatul Moldova Nouă, județul Caraș-Severin. Ierarhul a mers în această comunitate pentru a sărbători împreună cu părintele paroh și credincioșii de aici 300 de ani de la zidirea bisericii parohiale. Sfântul lăcaș a fost construit în anul 1721 și are hramul „Nașterea Maicii Domnului”.
Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a săvârșit cu această ocazie Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la care au participat autorități locale, copii și tineri din localitate și credincioși din această parohie. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
Cu acest prilej, ierarhul a sfințit și o placă comemorativă confecționată pentru momentul aniversar și amplasată pe frontispiciul bisericii. La final, a acordat Diploma de excelență „Episcop Emilian Birdaș”, atât părintelui paroh Petru Boroica, cât și Consiliului și Adunării parohiale.



.jpg)
